Poezie
Anathema
1 min lectură·
Mediu
Te cautam neconsolata pe campii migdalate;
imi spusese oracolul ca ascundeai o taina mare,
aveai in captivitate ascendentul meu,
si fara el orice trandafir s-ar fi ofilit mereu
in mana mea prea rece si prea alba
(dar nici macar nu eram o persoana cruda.)
Un batran ce mangaia clipele ca sa creasca,
sa nu se mai sfarseasca imi spunea ca,
intr-o noapte intunecata o pasarea albastra,
pe care nici bolta ceresca nu o innoada,
te-a luat si te-a dus departe,
unde nici focurile iadului nu te puteau ajunge.
O legenda spunea ca, de fapt, tu ai plecat
pe dealuri prea galbene unde nimeni nu a respirat,
iar calul ce te-a purtat si-a pierdut aripile pe vecie,
cand tu ascendentul l-ai scapat in gradina iluzorie
cu portocale parfumate ce ma ameteau cu mireasma lor
divin de halogena pe care am daruit-o zeilor.
Am uitat demult de povestiri sau de aratari
si niciodata nu am mai privit trandafiri.
17 decembrie 2002
033.170
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Monica-Ioana Bălan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 159
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Monica-Ioana Bălan. “Anathema.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/monica-ioana-balan/poezie/32937/anathemaComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
SE