Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@miruna-dimaMD
Miruna Dima
@miruna-dima
Jurnal

O confesiune

Nu știi...

1 min lectură·
Mediu
Nu-mi știi zâmbetul când văd un copil frumos alergând pe stradă sau un puiandru de câine lingând mâinile stăpânului. Nu-mi știi nopțile când mă plimb tăcută sub lumina întunericului, adunând clipe pentru mai târziu. Nu-mi știi palmele frământând hârtii ce nu vor să stea la locul lor.


De fapt, ce știi tu despre mine? Mă vezi, poate, mergând, lucrând sau iubind, visând o secundă sau dormind, dar n-ai idee ce se petrece înlăuntrul ușilor.


Nu știi cum îmi înghit pumnii plângând de disperare și nici cum toate în mine amuțesc brusc când nu înțeleg un cuvânt. Cum se rup toate punțile și rămân pustie în mijlocul unei lumi deșarte și fără noimă când nu aud ceea ce spun ceilalți. Cum vreau să mă eliberez de neputință, dar ea se adună în mine minut cu minut, piatră cu piatră, astupând toate ieșirile, zidindu-mă de oamenii din jur.


Habar nu ai... Mă rog, durerile și monștrii ni le purtăm singuri. Cu atât mai mult, în tăcerea care se lasă în fiecare zi peste lumea care vuiește, sunt singură.
0104.392
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
176
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Miruna Dima. “O confesiune.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miruna-dima/jurnal/185565/o-confesiune

Comentarii (10)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@claudiu-banuCBclaudiu banu✓
mi-a placut textul acesta. cred ca mi-ar fi placut mai mult daca evita \"portile trupului\" si \"monstrii\". daca finalul ramanea neconstruit, direct,putin mai taios. desigur pasajele descriptive folosite de tine in text si chiar ideile sunt usor desuete, dar functioneaza. inca. nu mi-a placut faptul ca titlul vb de un hipoacuzic. confesiunea putea sa fie a oricui, nu avea nevoie de acest amanunt. plus ca nu stiu cum sa iti spun, dar eu cand ma gandesc la un om surd automat fac si conexiunea cu beethoven. simfonia a 9-a nu a avut si nici nu o sa aiba vreodata nevoie de carje. iarta-mi lipsa de delicatete, eu doar interpretez textul asta ca si cititor.
0
@miruna-dimaMDMiruna Dima✓
Nu e nicio lipsă de delicatețe, altfel textul nu mai era aici. În ceea ce privește titlul și eu am avut îndoieli. Îl voi schimba. În legătură cu finalul, mai exista o frază care venea cumva să explice restul, dar am renunțat la ea. O să mai lucrez... e totuși o confesiune, am scris așa cum mi-a venit. La monștri și la uși nu renunț. Sunt ale mele. Mulțumesc de trecere și de părerea exprimată deschis.
0
@florin-bratu-0011716FBflorin bratu✓
pe mine mă deranjează totuși o anumită sensibilitate neasumată (nu a persoanei, ci a textului), o delicatețe prea explicită parcă până la capăt, care, în plus, riscă să deraieze și în locuri mai degrabă comune, senzație dublată de tonul confesiv al textului. e ceea ce cred că deranjează la \"ușile trupului\" - ușile îs ok, dar ale trupului nu mă convinge și e riscant.
0
@zzZzz✓
sigur ca nu te stim, dar asta imi da libertatea de a construi/potrivi imagini la indemana. Singuratatea e o mare plaga, mai ales senzatia de a fi singur desi inconjurat de multi. Se mai intampla ca traim cu cineva o viata si nu-l cunoastem. Reducem afectiunea la o mecanica rutiniera. Dar tot ce descri se poate solutiona schimband strategia, mangaind cateii, discutand cu omul acela care nu stie. La tango e nevoie de 2. Noi stim.
0
@marta-cremenyMCMarta Cremeny✓
De acord cu remarcele lui Florin. Aș mai fi renunțat și la ,,De fapt, nu știi nimic despre mine.\" - nu numai că se subînțelege, dar anunță și concluzionează mult prea devreme. Un text care mi-a plăcut, sensibil, reușind, după părerea mea, să nu devină patetic, fapt remarcabil.
0
@miruna-dimaMDMiruna Dima✓
Florin
Apăi dacă ușile îs în regulă, dar trupul nu îi, l-am mazilit. Mi-e greu să văd din exterior, obiectiv, să analizez respectiva sensibilitate. Poate mai târziu, dacă revin asupra textului...

Duende
Și pentru balansoar e nevoie de doi. Mă bucură că rândurile mele te-au determinat să vrei să comunici cu mine.

Narcisa
\"De fapt, nu știi nimic\" este ceea ce leagă cele două părți, care conțin două idei diferite. Așa văd eu acum. Poate să păstrez ideea, dar să schimb ambalajul.

Mulțumesc tuturor de semnul lăsat, mai ales pe un text de o astfel de natură, unde nu mă așteptam să am prea mulți cititori.
0
@buzoianu-adrianaBAbuzoianu adriana✓
este o confesiune a tuturor, de fapt. insa putini sunt cei ce admit ca se regasesc in ea. aceia sunt cei puternici, de fapt.
si...singura nu esti, sa stii,...nu suntem singuri decat in subconstientul nostru, atat. uneori noi suntem cei ce alegem sa fim singuri...de frica, poate, de nesiguranta,...ca vom fi intelesi gresit sau deloc...
e un text care spune atat de multe...incat mi se pare ca alte comentarii sunt de neconceput...
este o traire a fiecaruia - in parte-,...este o exprimare a ta, asa cum ai simtit. atat.
:-) sincera,ariadna.
0
@miruna-dimaMDMiruna Dima✓
Mulțumesc pentru sinceritate. Nu am intenționat să prind în text caracteristici general umane, deși probabil că în fiecare din noi există astfel de ...confesiuni. Singurătatea există și are multe fețe. Cea mai tristă pe care o știu eu e cea de doi. Depinde de fiecare dintre noi cum ne-o apropiem, cum o îmblânzim sau cum o înfruntăm.
0
@ionela-chituICIonela Chitu✓
Mi-a placut...
O mica revolta, poate chiar un repros... \"De fapt, ce știi tu despre mine? Urmata de resemnare: \"Mă rog, durerile și monștrii ni le purtăm singuri.\" Poate ar trebui sa lasam oamenii sa ne cunoasca mai bine si sa decida ei daca ne accepta sau nu, asa cum sintem.
0
@miruna-dimaMDMiruna Dima✓
Poate și revoltă... Dar nu e vorba de a fi acceptată de ceilalți. Vorbeam aici despre izolare, care nu e cauzată de respingere, ci de un blocaj în comunicare. Mulțumesc de trecere.
0