Ionela Chitu

De mult ploaia n-a mai dansat pe străzi... M-aș fi adăpostit la umbra trupului tău, pe nisipul cernut de vînt. Tu, mi-ai fi zîmbit și ai fi purtat un colier de ape,

Privi prin fereastra închisă albul nemăsurat al zăpezii care îi provocă o scurtă durere în spatele ochilor. Ninsoarea se oprise. Două ciori mari, negre își luară zborul de pe creanga unui copac

Primul lucru la care se gîndi chiar înainte de a se coborî din pat, o ceașcă de cafea. Parcă îi simți deja aroma... și zîmbi. Drumul dintre dormitor și bucătărie, i se păru cel puțin ciudat.

Un zîmbet amar, dintr-un loz părăsit de noroc... Stațiile de metrou i se părură mereu aceleași. Ca și cum s-ar fi învîrtit în cerc. Îi veni să rîdă... de el și de soartă. Știa că nu e bine. Dar

e aproape tîrziu. ceasul vechi din perete își leapadă ultima clipă, precum apusul umbra cenușie pe zapadă. Din doi in doi numară copacii, o pasare, aproape înghețată pe creangă,

Rămase uimit că putea vedea cerul. Pesemne că a lăsat cineva capacul desfăcut la călimară și iar se va usca cerneala. Nu îi plăcea deloc cînd se întîmpla acest lucru.

Desi am mai trimis un e-mail, revin cu aceeasi intrebare, pe care v-am adresat-o anterior: este posibil ca o steluta acordata, sa fie luata inapoi? Si daca da,as dori sa stiu de ce...si de catre

Numărătoarea a-nceput în clipa în care în aer s-a simțit miros de măr și scorțișoară. Pobabil de la vecini. Primul gînd…o ceașcă de cafea,

Marea îi fremătă la picioare, odată și încă odată, dar gîndul ei călătorea undeva departe, mai departe decît acolo unde ar fi putut ajunge cu privirea. Se înserase de-a

„ Nu am să

1. Povestea omului de zăpadă Omul de zăpadă rupse o bucată din lună și o așeză cu grijă, în

S-a asternut tacerea peste marea insingurata de oameni, In orasul aglomerat pina la refuz. Asculta cum tac!...nu au ce sa-si spuna.... Prea grabiti sa-si traiasca mecanic prezentul Si prea

Deschise ochii după un somn lung, cu vise, care de care mai agitate. Îl durea capul îngrozitor. Soarele era deja pe cer anunțînd o zi

Deschise ochii după un somn lung, cu vise, care de care mai agitate. Îl durea capul îngrozitor. Soarele era deja pe cer anunțînd o zi

Peste noapte cîmpul s-a umplut de maci. Sau poate cine știe...? Erau doar mărăcini însîngerați De forma tălpilor tale Cînd ai plecat... Îmi amintesc doar că era tîrziu Iar noi,

Dinozaurii Cînd se trezi, avea frisoane și îl durea tot corpul. O văzu pe mama sa lîngă el și asta îl mai

“Era un om atit de bun!” A pus sa-i fie scris pe cruce Si au venit la moartea lui Sa fie siguri ca se duce!

Undeva într-un mic orășel, locuia o fetiță tare răsfățată. Și avea fetița aceea o mulțime de jucării, căci nu exista jucărie pe care ea să o

Străin prin noapte, Þi-e chipul tot mai șters, Iar pașii,tot mai grei... Cine ești tu, Cînd stelele se sting În margine de zi? Spune-mi... cînd noaptea

Întinse mîna către cer și dintre toate stelele, o alese pe cea mai sclipitoare. Apoi, fără cuvinte, i-o dărui ei.

Mă ridic din praf Si incerc să mă scutur De uitare... Întorc buzunarele hainei, Să nu rămînă nimic Și mă doare... Pe jos cad amintiri, Prefăcute în cioburi O mie... cu tine. Mîinile îmi

„ Rup tăcerea mea în două. Jumătate ți-o dăruiesc ție, cealaltă jumătate rămîne la mine. De vei vrea să-mi vorbești, rupe la rîndul tău, a ta jumătate de tăcere. Așa, voi ști că mă cauți și

Intră cu o oarecare reținere în camera ce avea ușa întredeschisă, temîdu-se de ceea ce avea să găsească acolo. Și avusese dreptate. Cu excepția unui pat în care zăcea tatăl său, camera

Cuprins de euforie, a povestit celor din jurul său despre visele sale și despre convingerea că acestea se vor împlini într-o bună zi. Au rîs cu toții de naivitatea lui și de faptul că