dincolo de pădure

Foarte frumoasă dubla perspectivă (părinte/copil), modul în care viața face posibilă apropierea dintre două momente îndepărtate în timp.

„undeva o caravană pe o limbă verde de pământ
într-o parte râul dincolo de râu drumul
dincolo de drum pădurea dincolo de pădure sufletul meu
mă hârjonesc cu un pui de lup soarele alb”

M-am oprit la aceste versuri, văd sufletul ce așteaptă, dincolo de realități, întâmplări, întâlniri. Prima strofă îmi place și ea, sunt mai aproape de Alexandru decât de tată. Este minunat pentru copii să împărtășească adulților cele dintâi vise.
Frumoasă poezie. E o plăcere să vin în pagina dumneavoastră.

Cu stimă

Doru Emanuel

oricand poarta e deschisa
numai de-ai gasi intotdeauna
lucruri demne de luat cu tine
si care sa zideasca :)

Nu pot să trec fără să las un mic semn.M-a impresionat duioșia optimismul și forța.*Am călcat mai apăsat* și aburul alb ieșea din piepturile voastre puternice de tigri.Și apoi paralela cu amintirea mamei.Deosebit!E bine că se mai amintește și de fericire chiar dacă e legată de copilărie.

Cu prețuire,
Victor

eu cred ca fericirea aceea din copilarie
se prelungeste si dupa in toate
varstele care urmeaza indiferent
de complexitatea lor si invers
nefericirea din copilarie te-a marcat te urmareste
peste tot e vorba de mult noroc sau daca vrei
de indurare de sus dupa care legi e o taina
multumesc
emir

*punte* intre tata si fiu
despre frumusetea salbatica a inceputului inca nealterat...si minunea legaturilor firesti, a iubirii trezite de o nastere...*alterarea* generata de *cunoastere* (chiar atunci cand ea, cunoasterea, se refera la existenta -aici pare sa se strecoare o rafinata ironie) se petrece, parca, nu doar intr-un plan personal (cu trecerea timpului) ci si intr-un plan al unor *acumulari* succesive, de-a lungul generatiilor...un text ce, pana la urma, aminteste despre frumusetea vietii...

\"eram de vârsta lui alexandru
și nu-mi mai amintesc dacă pe atunci
mă gândeam la nemurire
sau dacă
îmi puneam tot soiul de probleme existențiale
eram doar
un mic animal fericit\"

... am descoperit-o si mi-a placut mult. O poveste-poezie foarte sensibila si profunda. Imi place ca ultima strofa e simpla, fara pretentii, mesajul intra fara a fi nevoie de mestecari suplimentare. Cred ca ar putea lipsi \"sau dacă
îmi puneam tot soiul de probleme existențiale\", nu adauga nimic la mesaj in schimb o proiecteaza prea mult intr-o exprimare cotidiana.

Surprinsa placut.

ramona

iarta desi tu ai reactionat prima la poezia mea
primesti raspusul atat de tarziu textul tau
a ramas \"foarte sus\" nu-l mai vedeam:) iti multumesc

ioana

foarte corecte si frumoase interpretarile tale
ca intotdeauna ma intreb uneori de ce scri
poezii atat de scurte doua-trei versuri in plus si-ai primi stele :)

cristina

abia acum...nciodata nu e prea :)
merci de vizita si ma bucur ca \"m-ai descoperit\"
sunt aici de patru ani
trecerea ta mi-a adus inca un poet in casa si ce poet!


va multumesc
emir

Mircea,
inteleg, regasindu/ne fiecare din noi, din ce in ce mai mult, aceste minunate tabluri lirice si te felicit, cu sinceritate.
retin; îmi puneam tot soiul de probleme existențiale
eram doar
un mic animal fericit

cu prietenie,

trecerea ta pe aici si lasarea de semn
ma fac sa mi dau mie crezare :)
multumesc
emir

Citind prima parte a textului mi-am zis că am de-a face cu o povestioară dulceagă, în genul filmelor americane – tatăl și fiul care se înțeleg de minune etc. Partea a doua însă este cu totul altfel. Epicul este aici doar un pretext de a juxtapune imagini de o sensibilitate rafinată: „apare mama cu două burdufe pe umăr alerg la ea / e atât de tânără încât nu o recunosc”; „…mă adapă ca pe un mânz / cu o mână îmi spală fața / îi ling mâna ca un animal recunoscător”. În ultima parte se face legătura cu „povestioara”, legătură necesară, în logica textului

ai descifrat bine textul meu
e o compozitie in cerc aici
ca in filmele bune:)

merci