Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

deja vu

1 min lectură·
Mediu
de trei ori mi-a cântat norocul dar niciodată pe înțelesul altora
și astfel tot ce au pierdut ei au pierdut prin mine
tragic să fiu martorul celor care cred în iluzia că strigându-mă
s-ar putea măcar să le spun ce anume trebuia să se petreacă
și tragic să duc în necunoscut nu atât un cântec irecuperabil
cât imensa povară a tăcerii care l-a izgonit
nopți de iubire în care umblai desculță pe cer
mai răscolind nisipurile din stele orbindu-i pe toți
toate le vei fi uitat – sau pentru că asemeni doar zeilor favoare
cândva li se făcu mă ajunse blestemul cât încă vedeam
hăuri de lumină se mai cutremurau într-o parte a cerului
de unde căzuseră îngeri
însuși cântecul care altădată misterios aștepta în lăuntru-mi
aleargă să te întâmpine
iar tu în cine știe ce lume sau chiar aproape de mine
dar acum străină
plutești indiferentă
064224
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
147
Citire
1 min
Versuri
17
Actualizat

Cum sa citezi

Mihai Leoveanu. “deja vu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-leoveanu/poezie/180728/deja-vu

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Fie că scrii din cele vizibile, fie că scrii din cele a-percepute, întâmplările strani-familiare te fac să aluneci pe trepte de cer de unde oamenii prind chipuri cu aură sidefie. nu pot trece fără semn.
(și te rog mult scrie titlul Déjà-vu, fără majuscule, este una dintre regulile poezie.ro. nu am îndrăznit să modific eu. mulțam mult și cele nevăzute așteaptă să fie)

Ela
0
Distincție acordată
@florin-andorFAFlorin Andor
... o flăcăruie tăcută ademenește cu un fluture galben, dinlăuntru ... prea obosiți de răspunsuri peste mână suntem, însă ... e mai simplu să privim cum se face noapte, odihnindu-ne mâinile sub cap (așezați pe haina roșie) ... obișnuim să umblăm după vreme, întinzându-ne degetele, cât să putem privi plecările prin vin (înainte căutam cioburi în fântâna cu noroace) ... miroase a umed, ca o trezire a dorului de sine și te regăsesc străin, obosit de așteptarea oaspetelui întâmplător ... frumos, frumos textul acesta, pierzător prin aparenta simplitate și ademenitor prin evadarea în trecut ... la bună citire / veghere :)
0
Distincție acordată
prima strofa este extraordinara si atat de \"general valabila\" incat titlul ii vine perfect, ca o manusa.
in a doua tonul e personalizat, de parca s-ar trece dintr-un salon intr-un confesional.
trecerea dintre incaperile omului (minte, inima) e fireasca, pasii sunt ai aceluiasi personaj, nimic fortat, nimic fals, ca o curgere in acelasi trup, pe o cale doar aparent (re)cunoscuta.
o poezie care merita sa fie transcrisa si pastrata.
0
Distincție acordată
@adina-batirABAdina Batîr
poezia aceasta transpune atat de usor lectorul in miezul ei, incat este ciudat cum fiecare vers i se continua in trup ca o fasie de ireal - parca traiesc pe viu ceva ce mi s-a mai intamplat candva, o intalnire intr-un spectru solar sau o infatisare a unor imagini plasmuite de mic copil fiind. acest gen de discurs-evocare da un nou sens existentei proprii, deci titlul nu este deloc ales intamplator in masura in care rememorarea trairilor in subconstient sau in launtricul cantabil se desfasoara intr-o continua miscare. am impresia ca eul incepe sa aiba rol de stopare a unui viitor sau cel putin de dozare a cantitatii de lumina si a energiei cand uitarea devine durere, dar trecere spre mai departe, cu aripile intinse.
0
@andu-moldovanAMAndu Moldovan
Un poem care ma duce cu gandul la notiunea de \"consacrat\". Pe final parca autorul vrea sa schimbe tonul. Eu vad asta ca pe un semn bun, pentru ca niciunul dintre noi nu ne-am nascut sa traim vietile celorlalti la nesfarsit. Ce al naibii de filozofic suna chestia asta, nu, Mihai?
Bobadil.
0
@ghejan-andreiGAGhejan Andrei
Un poem fantastic, cu o idee cutremuratoare, regasibila in sufletul oricui. Poate tocmai de aceea mi s-a parut a fi atat de reusit, ca un balsam.
Cu drag,
0