testament

să fi crezut că spre oriunde un paradis mi se așterne? ce sens e-n gloria de-o clipă când ești al unei nopți eterne? în calea marelui dezastru chiar zei de ar putea să vină un șir de genii fie lumea n-ar pune totul în lumină eu am trăit și altădată eu viața numai o repet îți spune propria-mi fantomă silabisind abia încet îndepărtat în timp ecoul te vei fi stins iubita mea asta să-nsemne însăși clipa când poezia mă iubea eu știu că mă voi naște încă voi pierde ceea ce însum voi deveni în ochii altor ce trebuia să fiu acum totuna mi-i de visul pururi sau de realul delirant ce mutilează și devoră eu sunt mișcarea în neant