Mihaela Merchez

Somn moale, somn tainic Domnul zidește Peste toate – Trimișii Îngeri Spre bună materie. Spre veghe – Liniștea. Spre așteptatul cer de dimineață – Încercarea.

locuiam pe-atunci doar în ultimul rotund desenat de tine și de tutunul ucis în chinuri nebănuite desigur, nu era doar ars tortura începea cu mult înaintea chibritului scăpărat tortura timpului

ce să fac atunci când luna răsărind nu mă mai bucură nici soarele traversând curios ziua de la un capăt la altul ce fac dacă privirile cele mai murdare se opresc pe corpul meu pe chipul meu când

iarba crescuse înaltă doar scurta rugăciune a unui copil o mai putea întrece subțirii și tremurătorii maci nu urmăreau același ritm când iarbă și vânt se legănau precum valurile bine rânduite

copacii au crescut odată cu dragostea mea de libertate și nu de puține ori furia sau tristețea mea i-a înfuriat, provocând furtuna odihna mea le-a dat rădăcini tinere inima mea îndrăgostită -

poate știi să numeri arginți sau muști odată cu prietenii din pâinea cea de Taină, ridicând paharul cu toți cei care vor trăda? vino cu noi, cu toții purtăm răni și arme, ștreanguri și

există haine în care plecăm mai ușor nu aș putea să dispar într-o ceață oarecare nici într-o anume rochie albă aș putea pleca în taior și fusta peplum, prea tânără, în care locuiesc uneori fără

Lanul amorțit prea cald pentru seceriș în ulcior - odihna.

Tatăl meu este Grădinar. Cei mai frumoși arbuști înfrunzesc umerii lui. Cele mai parfumate fructe îl însoțesc oricând Iar florile nu țin cont de zapadă, de ger, de noapte sau zi, Îi zâmbesc

într-o intersecție aglomerată locuiește Călăuza mea îmi cunoaște bine inima și culorile glasului nu este îngrijorată niciodată dezlipește gândurile lor nemernice aruncate cu ură pe zidul

Arată-mi un om fericit nu ezita să-l prezinți, să îl aduci printre noi Arată-l ca pe un ciob dintr-un mare vas minunat frânt într-o bătălie pentru un adevăr care nici nu a existat vreodată un

Iarna citim poezii scrise în lumina lui august multiplicată acum - lumânare și candelă e august în ochii mei arzând neîmblânzit august, închis în vatră, stăpânit de ger ca și mine celui

Doamne, mie nu mi-ai scris viața așa cum Te-am văzut scriind în caligrafia Ta impecabilă când am început să respir zilele, clipele literele înșiruite erau de nepătruns ori de câte ori puneam

...și spuneam despre iernile lungi cu nopțile lor de nesfârșită tandrețe și sobrietate când neodihna înseamnă căldură și idee germinând sub zăpada unui trup ferecat hrănit cu sunete

...un glas atinge cu nesfârșită blândețe alt glas într-un pumn bine strâns un gând de dat același vis fericit alergând în stânga alergând în dreapta ...și iată ispitele frumos

Pământul a primit poruncă pe toți să ne adune în brațele sale cu aceeași nerăbdare coborâm în pântecul lui dar Cerul? Cerul va fi la fel de albastru pentru toți? pentru plânsul mamei

Tata m-a primit mai întâi în palma lui mare și caldă și m-a strâns mai tare decât ar fi trebuit de frică să nu-i alunece printre degete vârstele viitoare și visele pe care le sădise luni în