Mihaela Maxim

brumă-v-ar, laolaltă, ca-ntr-un dans pe vârfuri de șoapte
crengurite perluțe de imagini, îndesine-ar! aburul ei trece prin poeziș, scuturându-ne aduceri aminte, muguri și fiori...
nouă și proaspătă...

curgerea timpului se lasa cald așteptată, ca rădăcini de toamnă prin mar... se adună furtuna într-un tablou... vântul deschide piepturi... pădurea își desenează prin umbre trecutul
m-au impresionat mult \"peștii sătui de viață\" și...
\"catargul uscat\"
mercic

pentru Maria, și încă o dată pentru Andreea...
să fiți vesele și fericite, dragi și iubite...
mih

da, Codrina, m-a inspirat profund... de la actorul acrobat pe firul vieții, până spre moartea parcă ireală a cuiva drag, care n-a mai apucat să treacă în clasa a doua... cel mai tânăr sacrificat al prezentului care mă înconjoară.
nu, dragă Lucia, nu trebuie să te simți obligată să vii în pagina mea, îmi poți răspunde numai în pagina ta. Pentru mine, bucuria de a citi rămâne întreagă. sper să revii... dacă nu în pagina mea, atunci în a ta, dacă nu în română, atunci în franceză... prezența ta îmi este necesară în gânduri... m-aș bucura să te mai \"prind\" din când în când și la marginea realului, pe un drum virtual.
închei într-un fel, deși voi mai trece prin paginile tale.
și eu voi veni mai rar, ... însă voi veni.
inima mea îți rămâne deschisă pentru totdeauna.
succes, dragoste, sănătate și toate cele bune să te poarte cu drag, oriunde vei merge

te gândești la muza care ne inspiră pe toți....
merci cu drag.

încerc să mă desprind, dar cuvintele parcă mă trag înapoi...
ca de obicei, descoperi răvașe uriașe... salut apariția lor.

am râs cu lacrimi, măi fârtate
și mă uitam de două ori în spate
vezi, cu … gorila nu se știe…
dacă ești om, … ce p…ălărie!

poezii... care mă răpun... aceasta este una dintre ele.

nu mă mai grăbesc... fără... linioară! GATA!

și...da, linioară la -ți, din ajunseră...

până să-ți vină altă idee, mai bine-ți las un banc... cele de mai sus devin cam... periculoase!
@:)
Doi prieteni care nu s-au vazut de multa vreme se întâlnesc într-un bar.Unul dintre ei, cu greu își ascunde lacrimile ce i se scurg pe obraz.
- De ce plângi? Ce ai pațit ? îl întreabă amicul său.
- Nimic, nu pot să-ți povestesc!
- Te ferești tocmai de mine, cel mai bun prieten al tău? Poate te pot ajuta.
- Ce să faci? Acum... nimeni nu mă mai poate ajuta.
- Dar ce ai pățit?
- Tocmai m-am întors de la o vanatoare în Africa.
- Și?
- Am fost violat de o gorilă, masculul cel mai puternic din grup....
- Și?
- Cinci zile a facut sex cu mine fără pauză, în continuu, fără să se oprească....
Și începe să plângă în hohote.
- Hai, lasă, încearcă să te liniștești, îl consolează prietenul, bine c-ai scăpat cu viață. Ești întreg, asta contează. Eu n-o să spun nimic nimanui, iar gorila aia... nu vorbește.
- Păi... tocmai asta e, nu vorbește... nu scrie... nu telefonează, nu tu mail, nu tu SMS... nimic!!!

ți-o scoate dulce, copăcel
tu să-i stai vesel, mielușel
de r*s n-ai să te faci, fârtate
e doar cămașa:) …nu se poate!

și uite-așa, tiptil, tiptil,
ajunserăți unde-ai voit
acu’ nu știu ce-i nimerit
cum curge versul… e… fitil!

ca o taină... deposedată
venirea toamnei aprinde în noi rugul nostalgiei...

“vinișoare mov sub” perna “epidermei”
“să le tăiem”, “să le facem drapel”
ar spune o artistă autohtonă (Ada Milea)
…o ironie de coșmar la tine în pagină
dansul cercurilor, curcubeu pe din două
culoare și incoloră, mărțișor între viață și moarte
atenție la zborul păsărilor, își desenează
inima cu săgeata fulgerului…

Radmi, Codrina, Bianca

nu-mi mulțumi… eu n-am aflat, încă cine scrie…
am lăsat un bilețel pe balcon
vântul se va întoarce de două ori
în pași de dans îmi va ochi
ultimul porumbel întors
în lumină

două, căte una cotrobăind, fiecare
în buzunarul celeilalte…
pământul din lacrimă
abis lichid
focul trece prin clepsidră
tăind aripi în rochia timpului
sabia toamnei
mătură memoria proaspăt
învinsă…

visul iese din matcă
vara își iese din fire
toamna se numără cioburile amintirilor
boboceii ne calcă pe umeri
încă… respirăm.

din când în când…
strâng mâna peste cioburile clipei
…mă simt întreagă

mă leagă de mine strâns... revin!

înzecit pornit-ai hohot
lăcrimat surâs în tropot
io-i vorbesc, îi fac cu ochiul
de ți-o vrea în colț, deochiul

ce te faci dacă-i urâtă
goală, cheală și-nvechită
ai pe un’ să scoți cămașa?
de nu știi, să-ți zică pașa

aripată, de departe
o veni vreuna înger
de prea multă sănătate
te-o lăsa fără… “atingeri”

nici măcar cele cinci minute, le fur... pentru a semna, măcar aici, în fugă, pentru poemele citite pe-ndelete, un semn de mulțumire...

mă bucură mult felul constant, echilibrat în care vezi până departe zilele...
cernerea și dis-cernarea maturității prin care știi să te detașezi, dar să-ți spui totodată punctul de vedere mă fascinează profund.
este o delicatețe pasivă, greu de trecut cu vederea. însumează un zbucium, calm și poate resemnare...
este primul sentiment pe care îl învăț în ceea ce scrii... liniștea.

pentru mine a fost o vacanță perindarea prin... agonie... mă bucur însă că am avut acest răgaz să vă cunosc, pe cât s-a putut, pe fiecare în parte... devine iar, vacanță, călătoria clipei împărtășite...