Mihaela Maxim

ai dreptate, de-aici se vede altfel... acvariul. e plin de... \'monștri\', ascunși pe după cozi de bănci să mai \'tragă\' cu icra din ochi la dobânzi fără cârlig, în urma cărora se tulbură apa când dau din coadă...

curg margele stacojii prin artere in cealalta parte a clepsidrei de inima rosie. cuvintele din colivia norocului tau se topesc alunecand de pe obraji la picioarele ei. cine a inghetat cuprinzandu-i in miez fosile chihlimbarii de doruri?

cu franceza stau la fel de prost, insa uite cum vad eu boleroul in romana:

Sufrageria pustie …pisica a fugit sa spioneze luna
Aerul se inunda treptat cu boleroul lui Ravel

De pe o tava unde troneaza o para Royal-Riviera
unduiesc sărutari nevazute
catre un somptuos buchet de garofite Chabaud
…este timpul pentru baletul miresmelor
danseaza alb si rosu cu fustite din umbre rozalii

Petale de mirt executa invizibile piruete
pentru a surprinde in mreaja lor
fructele sublime ale Frantei

Până și aerul simte dansul esențelor
îmbujorate, perele le-aruncă câte o ocheadă
garofițele își pleacă genele într-o odoare violetă
camera plutește întreagă pe valurile de miresme

Imaginează-ți, o dragoste
cultivată, pândită, așteptată
…și totuși viața
cu flori și pere îmbrățișate?!

parerea mea este ca atmosfera conteaza, asa ca poti sa-ti traduci singurica cum iti canta sufletelul...

La marginea padurii un om am intalnit /Si (din) atatea din generatii /Pe tine te-am gasit/ Si-atunci/povestea mea I-am spus-o lui/ si-apoi l-am intrebat/Hai spune-i dac-o intalnesti/ Sa-I spui ca-i daruiesc/ o raza de soare /Nipul si zarea /Iubirea ca marea/ o inima plina de dor si lumina
lala-ralalala si-atat... nu sunt foarte sigura desprecat de aproximative sunt versurile, au trecut multi ani, ce-i drept. Am invatat sa dansez pe \"Hai sa cantam hai sa dansam\" si \"baloane colorate\"...
Florin era mai romantic, mai grav, mai penetrant, cu vocea lui bland-suav melancolica in tonalitati joase: parca te lua deoparte pentru a-ti vorbi: doctore: simt ceva anormal aici / in regiunea fiintei mele...etc. (Sau furtul tabloului) frumoase-frumoase, saru-mana pentru clipa ta daruita clipei mele. deja miroase a pere coapte!

frumos, foarte frumos, cred ca s-ar fi bucurat sa stie cum vorbim noi toti despre ea acum...pe langa stanjenii tai portocalii. o lume parca uitata strans in amintirea ei...

respirand tacerea.

joaca magarusul cu tigaile, crezand ca si pentru ei este tenis. atingere pe mana curenta. weekend distractiv intre prieteni aflati la mile departare

ce bucurie! cineva imi spunea ca un singur lucru egaleaza, sau este mai frumos decat sa ai un copil! sa-l ai si pe-al doilea. sa fiti sanatosi, sa aveti noroc, si sa auzim cat de curand poeziile de-o schioapa ale eternitatii tinere!

rupand crenguta de pe care poezia mai fugea in realitate

si totusi acea pagina de istorie ar trebui pusa acolo unde ii este locul. Poate ca adolescentii de 25 de ani vor afla de la copii lor, macar, cum sta istoria in timpul, sufletul si pe bancile adevarului. iti multumesc, florine, in numele celor care inca se mai mira ca vremurile noi mai asteapta inca sa se nasca.

inca n-am reusit sa intru pe site sa vad si poza, sunt convinsa ca si emotionata tot o dulceata este. bravo, felicitari tie si veveritei, si bineinteles \'Căpătăpălipinapei\'

mouse-ul si graba mea nelipsita au facut un cuprins urias pe pagina ta. plec sa-ti citesc alta.

ca ne mai aduci aminte. mai sunt si altii care ne aduc aminte, mai trist vorbind, ca se poate reveni, sau poate fi si mi rau. de fapt nu prea mai avem timp sa ne aducem aminte cum era cand era rau, se mai trezesc cate unii sa descopere noi valente ale sferei...

am gasit poeyia si+o astern aici pentru cei care n+au apucat, ca si mine, s+o citeasca.

SHAKESPEARE
Shakespeare a creat lumea în sapte zile.
În prima zi a fãcut cerul, muntii si prãpãstiile
sufletesti.
În ziua a doua a fãcut rîurile, mãrile, oceanele
Si celelalte sentimente -
Si le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar, lui Antoniu,
Cleopatrei si Ofeliei,
Lui Otello si altora,
Sã le stãpîneascã, ei si urmasii lor,
În vecii vecilor.
În ziua a treia a strîns oamenii
Si i-a învãtat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznãdejdii,
Gustul geloziei, al gloriei si asa mai departe,
Pînã s-au terminat toate gusturile.
Atunci au sosit si niste indivizi care întîrziaserã.
Creatorul i-a mîngîiat pe cap cu compãtimire,
Si le-a spus cã nu le rãmîne decît sã se facã
Critici literari
Si sã-i conteste opera.
Ziua a patra si a cincea le-a rezervat rîsului.
A dat drumul clovnilor
Sã facã tumbe,
Si i-a lãsat pe regi, pe împarati
Si pe alti nefericiti sã se distreze.
În ziua a sasea a rezolvat unele probleme
administrative:
A pus la cale o furtunã,
Si l-a învãtat pe regele Lear
Cum trebuie sã poarte coroana de paie.
Mai rãmãseserã cîteva deseuri de la facerea lumii
Si l-a creat pe Richard al III-lea.
În ziua a saptea s-a uitat dacã mai are ceva de fãcut.
Directorii de teatru si umplusera pamîntul cu afise,
Si Shakespare s-a gîndit cã dupã atîta trudã
Ar merita sã vadã si el un spectacol.
Dar mai întîi, fiindcã era peste mãsurã de istovit,
S-a dus sã moarã putin.

BOALA
Doctore, simt ceva mortal
Aici în regiunea fiintei mele,
Mã dor toate organele,
Ziua mã doare soarele,
Iar noaptea luna si stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care pînã atunci nici nu-l observasem
Si mã trezesc în fiecare dimineatã
Cu o senzatie de iarnã.
Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urît si am iubit, am învãtat sã citesc
Si chiar am citit niste cãrti,
Am vorbit cu oamenii si m-am gîndit,
Am fost bun si-am fost frumos...
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am îmbolnãvit de moarte
Într-o zi
Cînd m-am nãscut.


SIMETRIE
Mergeam asa,
Cînd deodatã în fata mea,
S-au desfacut douã drumuri :
Unul la dreapta,
Si altul la stînga,
Dupã toate regulile simetriei.
Am stat,
Am facut ochii mici,
Mi-am tuguiat buzele,
Am tusit,
Si-am luat-o pe cel din dreapta
( Exact cel care nu trebuia,
Dupa cum s-a dovedit dupa aceea).
Am mers pe el cum am mers,
De prisos sã mai dau amãnunte.
Si dupã aceea în fata mea s-au cãscat douã
Prãpãstii :
Una la dreapta
Alta la stînga,
Fãrã mãcar sã clipesc, fãrã mãcar sã-mi fac vînt,
Grãmadã cu mine în cea din stînga,
Care, vai, nu era cea captusitã cu puf !
Tîrîs m-am urnit mai departe.
M-am tîrît ce m-am tîrît,
Si deodatã în fata mea
S-au deschis larg douã drumuri.
\"V-arat eu vouã\" - mi-am zis -
Si-am apucat-o tot pe cel din stînga,
În vrãjmãsie.
Gresit, foarte gresit, cel din dreapta era
Adevãratul, adevãratul, marele drum, cicã.
Si la prima rascruce
M-am dãruit cu toatã fiinta
Celui din dreapta. Tot asa,
Celãlalt trebuia acum, celãlalt...
Acum merindea îmi e pe sfîrsite,
Toiagul din mîna mi-a-mbãtrînit,
Nu mai dau din el muguri,
Sã stau la umbra lor
Cînd m-apucã disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scîrtîie si mîrîie împotriva-mi,
C-am tinut-o tot într-o gresealã...
Si iatã în fata mea iar se cascã
Douã ceruri :
Unul în dreapta,
Altul în stînga.


PRICINA
Mie mi s-a omorît timpul,
Onoratã instantã.
Cînd mã întorceam eu voluntar
Din rãzboi,
Am bãgat de seamã
Cã timpului meu îi fuseserã amputate
Inima, gura si fruntea.
Dar nici asa nu mi l-au lãsat în pace,
L-au pus sã facã zile-chin, zile-lacrimi, zile-masinã,
zile-bou,
O multime de lucruri
Care nu-l interesau.
Apoi au început sã experimenteze pe el
Fel de fel de otrãvuri -
Tristete, necazuri -
Parcã asa le zicea.
Lovitura de gratie i-a fost datã în cap
Cu o bucatã de destin
De esentã tare.
Iertati-mi expresia,
Dar asta n-a fost viatã !
De atunci, iatã, am pierdut si jumãtate din moarte
Asteptîndu-mi rîndul la coadã,
Ca sã v-aduc la cunostintã pricina mea,
Aici,
La judecata de apoi.


AM ZÃRIT LUMINÃ...
Am zãrit luminã pe pãmînt,
Si m-am nãscut si eu
Sã vãd ce mai faceti.
Sãnãtosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi rãspundeti.
Nu am timp de rãspunsuri,
Abia dacã am timp sã pun întrebãri.
Dar îmi place aici.
E cald, e frumos,
Si atîta luminã încît
Creste iarba.
Iar fata aceea, iatã,
Se uitã la mine cu sufletul...
Nu,dragã, nu te deranja sã mã iubesti.
O cafea neagrã voi servi, totusi.
Din mîna ta.
Îmi place cã tu stii s-o faci
Amarã.


...intamplator, eram pe un poem de+al lui nexus, scris in cam aceeasi maniera, pe alt registru, insa: \"poesie cu soapte\".

am citit si mesajul tau valentin, iti multumesc. chiar am vrut sa fie ceva simplu, la care sa ne gandim toti.

florine, asta nu e poezie-poezie. am trecut sa-mi pun diacriticele si sa-ntorc + in - si _ in ? pentru clarificare. este o idee necoapta, care nu a apucat sa se defineasca. totul a pornit de la o discutie, inceputa in genul... /stii, nu prea imi place ca.../ te-ai gandit ca poate si tu ai un rol in asta?.../ce sa zic, uneori cred ca m-am nascut vinovat! cam multe reprosuri.../
ideea mi se pare fantastica. si atat. de multe ori cautam in noi justificari adanci, cand poate ca si ceilalti au vreo vina, uneori mai blanda, alteori mai incisiva.
ps: am scos-o de la poeme, o las la cuptor!
mercic:)

am inceput sa-mi fac trebile noaptea ca sa pot citi ziua.
cuvintele zboara, de la mine la tine, la toti. si de fapt ne jucam un tenis imaginar cu notiuni telepatice, fiindca stiu ca mi-a venit citindu-te...undeva,zic eu, \'prind\' dansul subtil al universului fiecarui poem in care ne picuram fiintele si simt nevoia sa \'raspund\'. poti sa folosesti cuvintele cum si unde-ti iti plac, sunt ale tale, ale mele, ale noastre. eu doar ma bucur. ca un copil. si mi-e ciuda ca n-am timp, e atata de citi pe-aici ca-mi vine sa zburd peste tot, dar duiosia, dragalasenia, alteori teama, infrigurarea ma fac sa sorb poezie cu poezie, si nerabdarea mea in fierbere stie ca trebuie sa stea la coada, pana miros fiecare parfum in parte, cu bucuria lui proprie, simetrica. ma bucur ca te bucura ca citind, mai las cate un semn pe ici-colo.

ultimul vers era un pic altfel, acum nu mai stiu cum, dar am intos oarecum propozitia. ai mare dreptate...mi-era dor de dostoievski

un mesaj despre tenebrele fiintei in care se incolacesc radacinile viitorului trandafir...faina imagine, adevarata
in prezenta demonului (\"mi-e foame\") sub verticalitatea dumnezeirii prin lacrima. Uneori ai impresia ca si demonii au loc sa se hraneasca cu sufletele noastre, si cer si ei tribut (dorinte trufase), ca orice divinitate...ghearele in noroiul strans in pumni...de fapt adancimea fiintei in momentul facerii, trecutul aborigen indepartat si sevele interne ascunse care ne aduc aminte si uneori ne identifica si cu intunecimea celui mai abrupt nivel al existentei noastre. Mi-amintesc de perioade adolescentine cand ne credeam in singuratate monstri, nesemanand cu cei din jur, negasind raspunsuri la fiinta noastra, cautarile infrigurate de la marginea ascensiunii, in miezul ei.
definire curata a unui termen proscris.

pot sa citesc in loc sa ma culc?
pot sa citesc in loc sa rad?
pot sa citesc in loc sa strig?
pot sa citesc in loc sa ma bucur?
pot sa citesc in loc sa traiesc?
cred ca citesc ca sa fiu fericita!
fericiti-ma!

ps:fiecare cu halucinatiile lui...neh?

am deja o gramada de ani in spinare, cand credeti voi ca mai am timp sa citesc? ma dor lacrimile de drogul asta, gandurile se incaleca, sunt pedepsita astazi sa ma desfat cu toate cuvintele. Cand nu mai vin din mine se arunca de catre voi, kamikadze in sufletul meu! chiar ca ma enervati si pe mine, si tu, si filip, cu amintirile lui!