motto cu litere mici, ușor gri,în dreapta:
(Iubeam de una singură
Cerul, apele, planetele, nisipurile
Norii, stelele, fundurile de mări
Și atunci când ai văzut că stau așa
Și iubesc de una
Din miliarde de căi zidite, sădite în jurul nostru
Distingem cu ochii împăienjeniți aproape două
Din miliarde de chipuri străbătând privirea
Apucăm să cunoaștem, să revenim, să devenim, să ne știm
Mi-am tăiat venele
Am închis internetul
Și n-am să le mai știu
Cuvintelor din mine
Secretul
Glasul tăcerii tale
Închis între lacrimile iubirii mele
Zid Și colivie
Cutia milei tale
Îndurate
Am înfașurat pe tine vreo douăzeci
De poezii
Pe tine și celălalt
Din mine
Și de lângă tine
Vând
Pui de culoare
Il vreți pe albastru
Luați-l !
Mi-a rămas un alb în suflet să picure
Îmi mănânc pâinea zilelor
Scufundată în lumea viselor
Pulbere de alinare
Peste soarele iertării
Dau lacrimă pentru lacrimă
Putere pentru putere
Gând pentru gând
Lumină pentru
nevăzute între tăcerile nopții
sufletele noastre dansau
în roiuri de cuvinte
lumina de pe aripi
stătea să se crape în două
inima
cu un deget departe
iar visul tău legănat
mă-ngropa într-o
Poate asta caut…
De-aș găsi ce gândesc…
Robinetul gândurilor
Curge pașii spre balamuc
Dacă voi nu mă vreți
Eu mă plâng
Nu asta, cealaltă vază
Rămasă fără floarea viselor
Tristă, tăcută și
Îmi fixez oglinda pe gândurile tale
Nu fugi!
Mai am un stop
Și te ajung din urmă
Interzis
A scrie la volan
Cu degetele pe genunchiul tăcerii
În timp ce conduceți
Amendă
O mie de
N-a mai fost nevoie
Să mă iubești
Clipele n-au mai avut curaj
Să se depene.
Așteptările mele
erau condamnate
La tăcere.
De privit …mă mai priveai,
din când în când
Ca pe-o oglindă...
Și
Stolul meu de ochi s-a întors acasă
frumoși, ca un cârd de lebede
izgonite din curcubeu cu flori
de lumină pe aripi
valuri de îngeri
lacrimi de bucurie călare pe gând
iubind… iubind…
Nu pot să închid cu palma
Urma cuvintelor pe hârtie
Toată lumea scrie
Eu mă duc
Să mai citesc puțin
Toata lumea vorbește
Eu mă duc să ascult acum
Dincolo
Pune pe-o tăcere întinsă
Vorbele
Aș fi vrut să te simt liber,
Pe un fir de rouă-ntr-o petală
La marginea visului meu.
Aș fi știut cumva răspunsul căutărilor mele…
M-aș întreba unde mă duc odată cu timpul,
Dar zilele trec
Ca un animal care și’a primit prada
Mă-nchid în mine cu versurile tale,
Între noi și noi acum
Ne urcăm pe cer pe împinse tăceri
Ne rod cuvintele tălpile
Dar privirea mea rămâne agățață de
Rubicond
Abisul
Ca un mărgăritar
În mișcare de rotație
Privea cu o mie de fețe
Așteptând continuarea
Tăcerii
Bănuind rădăcini
Plecate spre umbră
Pline de vise tăinuite
Tăinuind
Schimbam vreo două mailuri cu mine însămi
Până când butonul history a amuțit
Repetând aceeași tastă crăpată
La nesfârșit
Clipele-mi râdeau numărate
În taină de cineva.
Ele nu știau că sunt
Culege foc de soare
Apoi se întoarce în timp
Către tine
Împărțeam aceleași cuvinte
Tăiate cu marginea umbrei
Teii deasupra noastră
Cuibăreau între ramuri
Fulgi de mirosuri
Adulmecam
Am gasit pe un site, poeziile dumneaei, îmi plac foarte mult
m-am gândit că poate și voi o apreciați. Până reușesc (dacă reușesc, momentan ...nu prea am găsit nimik, dar caut) s-o aduc pe situl
nebunul șchiop își potrivea ușor
în palma frunții ei ochiul de dor
sub umeri ascundea cocoașa firii
și-nchis în piept delirul amăgirii
cu mâna-n cercul lacrimii sădea
un colț de apă vie
iar apoi a început să scrie cu lapte
pe toate cuvintele
țesând cearșaful agoniei
cu toți oamenii
la toate calculatoarele
cu același colț de ochi simpatic
înfipt în umărul fiecăruia
își citea
I
cu puterea reveriei semnate de murmurul trezirii
melodia ideilor îmi învăluie memoria
apă încrustată în secol
anotimp de neființă
grijă ponosită
revenind vrajei
mereu învinse
de-a fi
ziua
Și m-am dus și eu cu sita
La căutat
Unii ziceau că e undiță
Și mă luau la-ntrebat
Eu, încurcată în treabă
Nu mai știam ce,
cui să mai răspund
Nu mai știam ce cuvinte am dat
Și cui și
Eu?
mă uit în oglindă în fiecare clipă
port pe mine cioburi de fețe
cu mii de fețe încătușate
pe același trup
uneori mă regăsesc și îmi spun “tu”
altfel? nici n-aș ști cine sunt…
eternul
Margareta iubirii
Acum citesc – acum plâng
Aici mă-nalț – aici gust țărâna
Inimă mică – inimă mare
Gândul tresare plin de culoare
...Și anii mei se fac pitici
Care încarcă aceeași
și’mi spuneai că trebuie să-mi pun inima în ghilimele
eu îțî șopteam că nu mi-ar ajunge tone
să-mi acopăr poezia.
privită de ochi pleonastici
în care n-am știut să citesc
cînd eram mică
și