Jurnal
N-a mai fost
1 min lectură·
Mediu
N-a mai fost nevoie
Să mă iubești
Clipele n-au mai avut curaj
Să se depene.
Așteptările mele
erau condamnate
La tăcere.
De privit …mă mai priveai,
din când în când
Ca pe-o oglindă...
Și speram din nou
Dar ...degeaba.
Undeva m-ai pierdut,
înainte de a mă pierde
Definitiv.
Te-ai fi întors...mie,
Îmi spuneam dimineți.
Dar ...n-a mai fost să fie!
033.338
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihaela Maxim
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 60
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihaela Maxim. “N-a mai fost.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-maxim/jurnal/71113/n-a-mai-fostComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
LM\"ma mai priveai din cand in cand/ca pe-o oglinda\" Frumos spus, numai ca, daca ma gandesc putin, de multe ori privim oglinda mai mult, ignorandu-l pe cel de langa noi.
0
MMMerci mult, Alina, este neasteptat de luminoasa primirea de care am parte...Merci Thais.
Cam asa ceva, trist de adevarat... imaginea pe care o aratam celorlalti despre ei insisi, este uneori atat de placuta si limpede ca incetam sa existam, la un moment dat.
(Am citit candva o poveste despre un cantaret la alauta care, indurerat ca i-a murit prietenul, a spart-o si n-a mai cantat niciodata, pentru ca nimeni n-ar mai fi stiut sa asculte, sa fie atat de fermecat de lumea zugravita de el, cel care canta, pe de o parte, si cel care construia ascultand, pe de alta ...- frumos, dar rar!)
Alteori privirile pe care ni le arunca ceilalti, sunt ca pietrele atingand suprafata apei...simtim ca ne transforma, parca vedem alta lume... dar de cele mai multe ori se sting in valureala proprie, simbiotica aproape, cu noi insine...
Cam asa ceva, trist de adevarat... imaginea pe care o aratam celorlalti despre ei insisi, este uneori atat de placuta si limpede ca incetam sa existam, la un moment dat.
(Am citit candva o poveste despre un cantaret la alauta care, indurerat ca i-a murit prietenul, a spart-o si n-a mai cantat niciodata, pentru ca nimeni n-ar mai fi stiut sa asculte, sa fie atat de fermecat de lumea zugravita de el, cel care canta, pe de o parte, si cel care construia ascultand, pe de alta ...- frumos, dar rar!)
Alteori privirile pe care ni le arunca ceilalti, sunt ca pietrele atingand suprafata apei...simtim ca ne transforma, parca vedem alta lume... dar de cele mai multe ori se sting in valureala proprie, simbiotica aproape, cu noi insine...
0
Mi-a plăcut poemul tău. Te așteptăm și cu alte texte.
Bun venit pe site și mult succes!