Mihaela Maxim

Poezia mea nu este spontană Are timpul ei, versul ei, Mâinile ei, tălpile ei Și aleargă desculță dimineața De la unul la altul Nici poezia ta nu e rea. S-a întâlnit odată cu a mea, S-au

Labirintul tăcerii mă grăbeam să prind din urmă trenul ultimei priviri aruncată la voia întâmplării printre gândurile mele chinuite în iarba visului Lanțul de lacrimi doruri înnodate în

Trăiam într-un gând Ca sub o piatră Când, într-o bună zi, Niște copii M-au scos afară S-au jucat cu mine Apoi m-au uitat în soare

Am adus cu mine tot, așa cum mi-ai cerut Și cu ce mi-e rușine de mine, Și cu ce mi-e rușine de tine, Amândoi împleti-vom Trecutul. Al nostru. Și cu ce doare și cu ce nu doare Și cu ce ne

Va fi o scrisoare simplă și adevarată Fără întrebări și fără răspunsuri Căci « Nu există întrebări Pentru cel fără de credință Și cel ce nu crede Va fi ocolit de răspunsuri »(1) Este atât de

De azi stau mai departe de flacără S-a făcut cald, descheie-te la suflet Lasă gulerul de aripi larg desfăcut Să poată intra respirația clipei mele Să poată visul s-ajungă să zburde prin

ceață fierbinte în clepsidra ochiului cercuri topite pe oglinda sufletului mi-ai călcat în-cu picioarele un sentiment îmi vine să-mi …simt gândurile trase pe sfoară înșirând, înfigând aceleași

Cineva m-a blestemat, odată O să mori neînțeleasă, fato! Eu nu știam că-mi vrea binele Și nici că de fapt Cunoștea sfârșitul poveștii mele Rătăcitoare prin viață. Ar fi ca o veste bună să se

Noi ar trebui să călătorim Precum câinii pământului Să vânăm în noaptea somnului Cuvinte părăsite-n scoici În lacrimi de cer pe frunze uscate În unghere de vise pustiu colorate În oaze de

Glasul florilor, murmurul ispitei Veghea oaselor, coama cerului Noaptea ielelor, ceața cuvintelor Spuma pământului, gheața obrazului Liniștea mielului, tăcerea bordeiului Pajiștea vântului,

ascunde-se am să plec departe din mine spuneam să-mi deschid un nod în gât de ce m-am întors? mă jucam cu norii mei de lacrimi șoptind printre picături același gând senil de ce toate

…XxßöäP660 - Alo, centrala? - Bip, bip, bip…Ați accesat un suflet nealocat! Priveam înciudată mufa cu cincisprezece picioare, infiltrându-se în peretele care ascundea tăcut, un noian de

Mi-am picurat pe buze tăcerea ta și colții tăi mândri mușcară din ea și visul meu gol pe picioarele tale urca fără glezne, încet pe covor boi mici stelele însingurate

ne spălam visele la podul speranței de norii amorfi ai zilelor pustiite fără reproș încălțați în pastile de gânduri pe aceeași fasole bătută în cuie ne făceam că nu știm că sus ne-aștepta

lacrima zorilor pe tâmpla ierbii răscolea tăceri fără limite visele zdrobeau carnea orelor alergând ultimele răsuflări către zi cenușa norilor nu mai ascunde nimic… stereotipul umbrelor

...aceea de tăcere și tu legată de stâlp mi-am luat și eu mâinile-n palme te priveam tăcut ros de amintiri pe muchia orelor însângerate numele tău mă chema la umbră, undeva glasul

va veni o zi cu aripa negru-încordat pe marginea mâinilor pline cu seve degete-pene tuciurii de cerneală să-mi smulgă pletele speranței din coate, din oase, din coaste și rădăcini de rugă

Din mintea mea o mare de aburi Aruncam câte un gând înspre fântâna timpului abisal Culegeam spațiul rămas pe toate marginile În căuşul palmei La câte trei gânduri îmi

într-o zi, o să-mi pun capăt Tăcerilor singuratatea ta, să fie atunci a mea să-mi spun că nu e nimeni pe drumul de treflă cu speranța mea prafuită de colț o s-o ridic atunci, cu fața în

flori de zăpadă înfipte în marele piept sidefiu-albăstrui buchete de inimi albe pulsând sânge transparent, tropăind pe crestele de argint topit cu hohote sărate plânge marea pe scoici mărgele

Dă-mi Doamne un pui de aripă, încă nu-l face înger Lasă-mă să-l încălzesc la lumina dragostei tale Dă-mi cerule un pic de albastru și tu lună Polenul nebuniei tale, că nici un alt înger N-ar mai

Te-ai gândit poate că dacă tu nu visai Cerul nu și-ar fi schimbat culoarea? Timpul nu și-ar fi uitat partitura, Pământul nu s-ar fi întors din drum? ...ți-a trecut vreodata prin minte că n-as

Conul tăcerii a ieșit din umbră Lumea-n găoace a ieșit la pândă Și mă citește cu 3 cuvinte pe secundă Cu ochi de rubin devorează înceată Rămasă prin umbre tăcerea mea toată Se urcă pe ramuri