Poezie
Scrisoare eternității
de lucia sotirova
2 min lectură·
Mediu
Va fi o scrisoare simplă și adevarată
Fără întrebări și fără răspunsuri
Căci « Nu există întrebări
Pentru cel fără de credință
Și cel ce nu crede
Va fi ocolit de răspunsuri »(1)
Este atât de plăcut să-ți scriu pur și simplu
Și să-mi las încrederea
În armonia universală a cuvintelor
Nu fac decât să ascult cum vântul
Aduce în auzul meu
Cântecul codrilor înfrunziți
Murmurul ploii
Și râsul copiilor
Și astfel îți vorbesc…
Îți învăt liniștea telurică
Și pe cea dumnezeiască
Tăcerea ta ermetică, sau transparentă.
Iar simfonia mea zugrăvește așteptarea ta
traversând emoția previziunii fără cuvinte
Astfel îți aștept gândurile
Pentru a le simți adevărul
Până în inima vântului
Până în profunzimea abisurilor
Până la rădăcina apelor
Dincolo de firul unde izvorăște memoria
În pudra neștiută a zilelor țesută în alb
Sub cerul negru al nopții
Și-acolo ți-am scris…
Te-am întâlnit pe aleea mea de nori
Și pe calea mea de pământ mântuită
Pe o potecă pierdută într-un colț de pădure
Și chiar și-atunci când pașii mi-au amuțit
Te-am îmbrățișat ascunzându-te privirii
Mulțimii indiferente
Astăzi te reinventez
Într-un simplu bilet de adevăr
Pentru a hrăni vidul
Și pentru uitarea trecutului
Te-am creat eu, și cred în tine
Naivă sau înțeleaptă
Ruptă din istoria vieții
Fără întoarcere
Nu sunt decât un gând sălbatec
pe petalele tremurânde
ale unui anotimp străin
Unde căldura și frigul
se îngână, se altoiesc și fug unul de celalalt
la marginea vremurilor
Am compus pentru tine
O scrisoare simplă și adevarată
Care se va șterge în ploaia râsului tau
1.Rav Wolfe
064.863
0
ED