Miclăuș Silvestru

gust amintiri plăcute trecând prin locuri colindate în vremea când plăcerile inundau trupuri îndrăgostite parfumul teiului savoarea fragilor gustul laptelui lătratul în depărtări și

la spate pun mâna dreaptă în mâna stângă pornesc agale vântur gândurile înfierbântate de stresul locului de muncă fără voce mă întreb unde-s băncile nu-i niciuna în apropiere să poposesc

ah inima e în alertă bătăile ei tropotele copitelor calului coșmarul oprit în spaimele trezirii e-acum stăruință în încercarea de a reda întocmai detaliile ritmul normal se

oglinda-i lună am șters trecutul cu buretele umed totuși mi-amintesc de cele câteva erupții nevrotice năprasnice ce păreau să ne acopere cu cenușa sufocantă a divorțului amândoi am

părul tău lung a treia mână mi-atinge slăbiciunile plăcerilor aș urla fericirea momentului numai dacă gura nu mi-ar fi acoperită cu perdelele buzelor tale în tăcerea copleșitoare dintre

două mâini mi se-agață de gât pe sub părul crescut abundent nu încape nicio îndoială că sunt fericit inima-mi freamătă melodii împerecheate în acorduri numai consonante picură precum

departe de locurile dragi de livada bunicilor de ogoarele dimprejurul casei părintești de pădurile dealurilor natale caut alinarea nicio mână-ntinsă spre a mea ochii îndreptați spre mine

în grădina din fața casei bunicul a lăsat-o pe Albă ca Zăpada toată iarna îngropată până la brâu am insistat fără sens în repetate rânduri să nu mai facă pârtie mi-era teamă pentru bieții

roi de albine împrejurul reginei degetele acordeonistului virtuoz zboară boncnotele pe deasupra mulțimea de admiratori cu aplauze completează suma ce va fi declarată într-un cerc

gesticulez la naiba spun cu voce tare nu văd pe cei dimprejur și nici nu măcar nu-i aud legați mi-s ochii c-o membrană invizibilă auzul mi-e blocat pe vocea gurii din telefon mintea-i

nu-i glumă ce vă spun amicul meu de la țară este un artist la casa lui creează după bunul plac ce fel de artist numaidecât vă spun autodidact cum face așa are e

în fiecare primăvară bunica avea puse pe câte 16 ouă două cloști spunea că 30 de păsări de curte sunt suficiente să i-o mențină curată de buruieni în parte-avea dreptate toamna