Miclăuș Silvestru

mă fierbe dragostea ca pe-o legumă proaspătă un morcov ajuns la maturitate m-a cumpărat cu privirea tocmai una dintre fostele colege la toate sigur că mie mi-a făcut cu ochiul în

ropot curios pe neașteptate o grindină măruntă primește uimirea tuturor nedumeriți cuibăriți prin cotloane sub umbrele și mici și mari din dansul norilor curge albul ca făina

pe vremuri mama folosea plante medicinale în loc de doctorii când era nevoie știa locul unde să găsească leacul rădăcini frunze flori scoarțe vâsc bureți puturoși erau pe lista

clipe tulburi mă scot din casă și-mi aruncă pașii pe asfaltul de-un rece ne-primăvăratec cu-o zi înainte de mărțișor și gândurile-mi ies pe rând întocmai ca porumbeii din hulubăria

fiică a florăresei cartierului mama mi-a purtat de grijă întocmai cum se-ngrijea de florile bunicii mele creșteam văzând truda celor dimprejur deși eram înalt cât aldanul timiditatea

m-au luat pe sus băieții din gașcă în balon cu vorbe hazlii și de-ocară încât obrajii mei au căpătat culoarea merelor coapte cum sunt și eu de-aceeași teapă le sparg balonul cu săgeți

lumea cândva era fericită nu ca astăzi momentan ne întrebăm de ce oare răspunsul nimănui nu își are rostul ce s-ar putea face pentru a reda fericirea tuturor cei născuți au

siguranță în toate provizoriul nu mulțumește visele doar ațe de păianjen cărări înguste spre locul sigur cât de multe se rup sub greutatea așteptărilor de fiecare dată un alt

sclipește spuma vinului fiert rămasă pe marginea cănii forme curioase precum zațul ceștii răsturnate privesc zâmbitor nu nu știu să ghicesc și nici nu cred în noroc sau viitor mă trec

gândurile ca nisipul curg nevinovate câteodată fără voie niciodată nu se văd unele se-mplinesc doar atunci evadează din închisoarea clepsidrei

am Pământul în spate o pânză de-un negru diavolesc mi-acoperă vederea toate-mi par schimbate josul în sus ori susul în jos sau mai bine spus pe dos moara de vânt afectată de trăsnet și

printre dinții furculiței văd cum peștii în copcă se mișcă amorțit de-ajuns ca hotărârea să o schimb și unul câte unul pot să îi arunc pe gheață la congelat din planurile mele doar eu

la naștere am încântat-o pe mama cu uvertura fericirii cred că mulți dintre asistenți își vor fi pus degete dopuri în urechi doar ea cu durerile încă prezente îmi arăta primul

copil fericit îmbătat de crudul înverzit zăboveam uneori visând culcat pe spate cu mâinile-ntinse în stânga și-n dreapta cu picioarele imaginate până unde avea să asfințească măritul

gândesc privind la șiroaiele de pe geam parcă ieri erau pe obrajii tăi încercam să le usuc declarându-ți fiorii dragostei doar soarele a reușit azi nenumărate semne presărate din ochii