piticul salvator

în grădina din fața casei bunicul a lăsat-o pe Albă ca Zăpada toată iarna îngropată până la brâu am insistat fără sens în repetate rânduri să nu mai facă pârtie mi-era teamă pentru bieții cei șapte pe care nu-i vedeam de câteva zile cu ninsoare mintea mea de copil m-a îndemnat să m-apropii de doamna piticilor fără cuvinte am înțeles de la ea că ar fi bine să le arăt lumina zilei un pic în joacă și mai mult în serios cu palmele înmănușate rând pe rând am descoperit capetele celor șapte m-am supărat pân la lacrimi pe frații care își permiteau să râdă de piticul salvator fără să le pese de sentimentele inocenței lacrimile își aveau izvorașul deasupra obrăjorilor mei tachinați de noul titlu Albă ca Zăpada și cele șapte capete de pitici