Poezie
Po(c)calul
1 min lectură·
Mediu
înainte cu sute de ani cavalerii
ciocneau pocalurile chiar și călare
nu înseamnă că toți caii erau fără năravuri
dintr-o mie probabil numai mie
îmi este-ntotdeauna frică
mai cu seamă de caii liniștiți
niciodată nu știu la ce mă pot aștepta
când le stau prin preajmă
pe la unii verișori nu trec cu anii
tocmai pentru că au cai
și cel puțin o căruță pentru doi
în schimb vin
ei pe la mine
pot să jur dacă nu mă credeți
că m-am trezit într-una din zile
cu o copită zdravănă țintindu-mă
ce noroc
în locul cu mai multă
carne
”știi cum mușcă iapa?”
îndată o palmă solidă mă
prinde de unde nu mă aștept
vai de urletele mele și de
vânătAIA rămase-n urmă
de-atunci cunosc răspunsul
îl țin pe vârful limbii
001.228
0