Poezie

Poz(n)e...

1 min lectură·20 iunie 2014

Mediu

Singur pe-acasă

Cum să nu te-apuci de pozne;

Una, două, nouă,

Și dacă mintea-i coaptă

Chiar și mai multe.

Hai, găină, ouă-te odată, lasă cotcodăcitul de pomană!

Oul tău îmi trebuie să-mi mai fac un ochi.

Dar, ți-ai găsit, cum să poți grăbi sorocul facerii.

Simțeam că mi se lungeau urechile sau

Că-mi luneca o coajă de săpun prin circuitul burții.

Calm, din când în când, pe furiș, băgam mâna

Pe sub fusta pufoasă a doamnei albe Creastă–Bleagă.

Tot calmă și ea întorcea capul nedumerită spre mine.

Rămânea pasivă pe paiele bătătorite și-nvechite.

Câte o întrebare se ridica deasupra umerilor mei.

Mai multe răspunsuri inexacte generau ale întrebări.

Bucuria cotcodăcitului rupea firul interogativ.

Încă un ochi pentru burtica mea pofticioasă

Însă urechile mi s-or lungi iar până la cină.

Minge spartă chiar și geamuri,

Pui ologi, pisica dispărută,

Vraiște-n odaie,

Talmeș-balmeș toată curtea.

Când stăpânul nu-i acasă…

001.214

Miclăuș Silvestru. “Poz(n)e....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miclaus-silvestru/poezie/14051568/pozne

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.