Miclăuș Silvestru

dreptul credincios renunțând la ispite cu-nțelepciune - sfaturile din predici un lux de amănunte

Îngrijim de-ai noștri prunci, Ținem cont și de-a lor gură; Boc - ministru*,-n vorbă dură: V-amintesc... dar prin porunci!

contrastul pe străzi de la o zi la alta când cald, când rece - culorile-n mișcare paletă gri cromatic

Povestea cu Dracula-i inventată de străini Ce și-au inchipuit omul cu giganți canini. Dracula pentru ei e doar imaginat vampir Hrănit cu sânge, gonit de morți din

oricând, orice și oricum aș face-n țara mea dau de adepții legilor compensatorii care nu sunt de acord ca roadele muncilor mele să rămână-n traista mea ei îi trimit la

răstorn stelele din ciutură-n găleată și-aștept pân le văd - cântecul greierilor toate direcțiile

foi la corectat - și maimuțica mamă își ceartă puiul cuvintele-n plus - după o-njurătură mușcată limba refolosire - urmele țânțarilor cu abțibilduri tapet învechit - feluritele pete dezgustătoare

voi fi premiat mai mult ca sigur post-mortem c-un Nobel că credeți că nu credeți n-are de-a face cu meritul meu dovada meritului este persoana mea până nu demult cu un început de

de sub asfaltul nedreptății sămânța adevărului răzbate la lumina zilei omul de bună credință culege rodul cu grijă și-l seamănă pe ogoare pe asfaltul neproductiv rămâne sămânța minciunii pentru

Mi-i rușine-un pic... să zic: Îmi plăceau fuste de mic; La bunicile-amândouă Le-adunam... din ceapa nouă!

prizonierul din clepsidră strigă fără pic de vlagă vreau libertate vocea iluzorie doar prezentul o aude și-i vine-n ajutor ochii săi atenți numără firele de nisip care cad în trecut trecutul

coviltir îmi fac din versuri și-o să-l port mereu deasupra fie ploaie - fie soare n-am nevoie de umbrelă pălărie ori căciulă coviltir îmi fac din cântec și-l înalț până la nori delectare

două mii de ani scorbura măslinului tot neschimbată - omu-și schimbă repede idei și comportament

Când am fost la ananghie Și n-aveam în buzunare „chiori”, Șeful ne-a urat de sărbători: La mulți ani! - scurt... și „tărie”!

... ca un copil pedepsit se joacă în balconul pustiu cu un balon rămas încă un pic umflat de la ultima aniversare prin fereastra deschisă mi-l aruncă în camera aerisită să-mi dea de