Poezie
dovadă
2 min lectură·
Mediu
un domn în toată firea
cu doi câini la plimbare
lasă cu nepăsare în urma lui
priviri aruncate de alții
să nu spun și de ce
la o aruncătură de băț în urmă
o doamnă cu un păr blond bogat
aranjat în stil seducător
privirea ei plutește pe deasupra
înălțimii tuturor dimprejur
nu din mândrie ci doar pentru că
este cu adevărat fericită
de-odată
mimica i se schimbă pe moment
iar buzele cu dichis conturate
încep a boscorodi ceva de neînțeles
nu de lucruri și obiceiuri sfinte
băltița și un smoc de iarbă din fața ei
o obligă să se oprească
înmoaie cu scârbă vârful pantofului
în apa de ploaie încă tulbure
îl șterge apoi cu insistență de smoc
ar vrea să strige dar
își stăpânește pornirea
într-o scrâșnire nesimțită
vreau să zic neauzită de mine
reface luciul pantofului
cu pricina
lăsând șervețelul
dovadă
aruncă o privire spre
amprentele lăsate
pășește domol și se oprește la cafe-barul din colț
comandă un corn umplut cu ciocolată
și o cafea mare
cu lapte după cum
îi era obiceiul de fiecare zi
mușcă din cornul ce i-a fost servit imediat
mestecă fără chef gândind la ceva ce eu
și nici altcineva nu-și poate imagina
înghite cu greu
și renunță la corn după prima înghițitură
tot o înghițitură consumă și din ceașca măricică
acum pare nemulțumită de sine
mă întreb
ce oare o frământă
cine știe
de ce
sigur
are în geantă și o altă dovadă
una care demonstrează
singurătatea
001225
0