Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

cafeLia

2 min lectură·
Mediu
ca felia de pâine
vrea să fie soacră-mea
de dragul meu face cură
jumătate de an în băile noastre
amândouă total ne-termale
preferă să doarmă pe terasă
între florile stufoșilor oleandri
motivând că a fost născută-ntre flori
barul cafenea Lia
acum e al nostru
de Ani nu ne mai pasă
n-a mai dat pe la noi de ani
ni l-a lăsat la jumătate din preț
că pleca grăbită-n Eldorado
investiția am trecut-o numai pe numele Cameliei
fiica soacră-mi
pricepută în comerțul cu lichide
știe să-ntindă banii multidirecțional cu succes
așa cum eu pot face doar cu mierea
peste untul micului dejun
pus de cu seară pe felia de pâine
asistentă la calcule-i mama (mea) soacră
din mamă-n fiică notabilă contabilă
sus/ține socoteli nesocotite de mine
în barul cu numele fiică-si
își pierde ceasurile printre
adoratori cu priviri neterminate
așa zice și-o cred
se lasă furată
din oră-n oră mă întreabă
cam cât o fi
mereu e fără ceas la mână
de când a fost mireasă
îi place și braga
știu că doar lucrez ca
barman în barul Cameliei
subțiată ca felia
de agitația șprițuitorilor
nu-mi este permis să scot de după tejghea
decât resturi din mărunțișurile
lăsate ciubuc de cafegiii împătimiți
grosul e-n contul lor
două bucățele
subțirele dame filatoare
soacră-mea și fiică-sa
eu și socru-meu
stăm bine cu șprițurile
și cu altele câteodată tot la fel
că de căzut
ne mai pică
plombele de-atâtea frumuseți
și-amândoi suntem a…ca(m) de mici
chiar și din auzite știu că
Lia-i mulțumită de mine
mi-o spune verde-n față
când are nevoie de căldură
uscături nu-i trebuie
că n-are focuri de aprins
în vila noastră racordată
la gazele rusești
să mă descurc bine
de bunăvoie consum ardei
iuți că de nu
jar mănânc
iute să fiu
001.204
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
292
Citire
2 min
Versuri
65
Actualizat

Cum sa citezi

Miclăuș Silvestru. “cafeLia.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miclaus-silvestru/poezie/14071543/cafelia

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.