Se lasă noaptea
Și peste zări,
Ape lucind
Străbate zarea
Fiorul cald,
Suflet murind.
Căzut in neguri
Milenare
Din codri negri
De moroi
Și ape repezi,
El răsare
Din amănunt,
Incert
De ce să-ți țipi regretul în neant?
De șoimii zboară și-apele susùră
Tu să te bucuri. Și apoi aleargă
De vezi venind tumult de viitură.
Și sună clopotele, încifreaz-ideea
Ca mai apoi să
Se zbate și încearcă să iasă din găoace
Dar bietul el nu știe că nu e cu putință
Ci-ntruna o să crape tot ce îl împresoară
Dar ce este făcut nu se mai pot’ desface
O dulce umbră de uitare
Întinde-și vălul peste lume
Trecând sub ea trecute nume
Ce-și pribegeau pașii în zare.
În ultima-i noapte de chinuri
Cel negru vede cum se stinge
Eteră lume; n-o
“Dragul meu,
…Am plecat pe munte. E frumos aici. Copacii sunt foarte verzi, cu inflexiuni nuanțate descrescător de marron și arămiu, specifice anotimpului. În depărtare, lacul oglindește razele
Și dacă mâine va fi
ziua
-n care trece-vom
trecuți
Și-n urma noastră
nu-i nimica
Doar oameni gri,
închiși,
tăcuți,
Iar noi vom merge-n
pas alene
Pe urma celor
ce s-au dus
Întins, către
Unde? Unde să mă ascund, unde să plâng, unde să
Strig la voi întru armonia intern-eternă
Ca să mă lovesc apoi de lespedea
Ce grijuliu ați pus-o sub mine.
Să stau să analizez o iotă
Of the
De mori, ți-aș vrea să-ți fie seara plină
De descântări, de doici și bocitori
De demoni preschimbați în cântători
De dragi copii ți-or face moartea lină.
În cântec surd de țitere amare
Să vezi
De mâini mă leagă lanțuri ce zdruncină mândria
De gât am prins’ o zgardă ce-n veci n-a să se mute
Picioarele în fiere, în valuri largi și slute
De mine va să cante, încolo, poezia!
Căci cine
MO