Se zbate și încearcă să iasă din găoace
Dar bietul el nu știe că nu e cu putință
Ci-ntruna o să crape tot ce îl împresoară
Dar ce este făcut nu se mai pot’ desface
De mâini mă leagă lanțuri ce zdruncină mândria
De gât am prins’ o zgardă ce-n veci n-a să se mute
Picioarele în fiere, în valuri largi și slute
De mine va să cante, încolo, poezia!
Căci cine
De mori, ți-aș vrea să-ți fie seara plină
De descântări, de doici și bocitori
De demoni preschimbați în cântători
De dragi copii ți-or face moartea lină.
În cântec surd de țitere amare
Să vezi
Unde? Unde să mă ascund, unde să plâng, unde să
Strig la voi întru armonia intern-eternă
Ca să mă lovesc apoi de lespedea
Ce grijuliu ați pus-o sub mine.
Să stau să analizez o iotă
Of the
De ce să-ți țipi regretul în neant?
De șoimii zboară și-apele susùră
Tu să te bucuri. Și apoi aleargă
De vezi venind tumult de viitură.
Și sună clopotele, încifreaz-ideea
Ca mai apoi să
Și dacă mâine va fi
ziua
-n care trece-vom
trecuți
Și-n urma noastră
nu-i nimica
Doar oameni gri,
închiși,
tăcuți,
Iar noi vom merge-n
pas alene
Pe urma celor
ce s-au dus
Întins, către
“Dragul meu,
…Am plecat pe munte. E frumos aici. Copacii sunt foarte verzi, cu inflexiuni nuanțate descrescător de marron și arămiu, specifice anotimpului. În depărtare, lacul oglindește razele
O dulce umbră de uitare
Întinde-și vălul peste lume
Trecând sub ea trecute nume
Ce-și pribegeau pașii în zare.
În ultima-i noapte de chinuri
Cel negru vede cum se stinge
Eteră lume; n-o
Se lasă noaptea
Și peste zări,
Ape lucind
Străbate zarea
Fiorul cald,
Suflet murind.
Căzut in neguri
Milenare
Din codri negri
De moroi
Și ape repezi,
El răsare
Din amănunt,
Incert