Poezie
moartea negrului
1 min lectură·
Mediu
O dulce umbră de uitare
Întinde-și vălul peste lume
Trecând sub ea trecute nume
Ce-și pribegeau pașii în zare.
În ultima-i noapte de chinuri
Cel negru vede cum se stinge
Eteră lume; n-o atinge
Căci ea există doar în el
În ochii, sufletul și gândul
Sacrul profan, etern chemândul
Spre alt liman, escatic, sine.
Iar flama-i, neagră precum para
A unui foc ce arde-n gol
A obosit, arde domol
În candela-i proscrisă, seara
Amurg urât din toate veacuri
Acum găsește să se-arate
Ca să cuprindă lumea toată
În albe unde, -n gheață, lacuri.
De dor, durere și suspin
Ce-a fost a fi n-a fi să fie
Și nici odată nu va vie;
Doar lacrimi, lanțuri, lânced chin.
Cadavru plin de ură-n piepte
El zace trist în patul morții,
De unde soarta-și mână sorții
Iar visători, ‘nmânând precepte
Celor ce vor ajunge-acolo.
Așa muri el, negru-n viață
Iar lumea schimbă-se, se spune
Culoarea negrul vechi răpune
Iar timpu-și leapădă iar fața.
Un zid căzut din vremi apuse
O cărămidă îl clădi-va
Oare-napoi cum fuse-odată,
Când toate zisele-au fost spuse?
De ce acum, deja în moarte
Ai încerca să schimbi ceva?
Ai tu să cânți, “nu mă uita”?
Ai prinde cerurile-n toarte?
002.020
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Maxim Onofrei
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 200
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 40
- Actualizat
Cum sa citezi
Maxim Onofrei. “moartea negrului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maxim-onofrei/poezie/147652/moartea-negruluiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.