Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

piatra înaripată

3 min lectură·
Mediu
poate că nu era nevoie de toată acea retorică a acelor de ceasornic
de pledoaria covârșitoare a femeilor înalte
de pletele lor luminând drumul caravanelor de fluturi
umilul domn al cărui nume a rămas până astăzi neștiut
ne avertizase ne șoptise câte ceva despre ce va urma
despre inventarul păsărilor și despre cum aveau ele să
dar în geometrica aceea flexibilă a nostalgiei
noi nu mai puteam pătrunde dincolo de linia somnului
mergeam pe străzi fluieram din greșeală
ca niște convalescenți neinițiați în retorica tusei
iubitele noastre ne căutau prin alte locuri ne credeau
obosiți nemâncați vai de noi
întrebau artificierii nu i-ați văzut nu le-ați zărit dinții sau măcar undițele
îi căutăm încă dinainte de
și poate că toate astea ar fi rămas acolo ca o dovadă a
din când în când mai aveam nevoie de călăuze
de marile vapoare de zahăr pe puntea cărora să ne bizuim
seara când ascunși în spatele butonilor de chihlimbar
ne încolțește o neliniște oarbă
între timp mai vine câte unul ne spune heiii eu am fost în Atlantida
am stat de vorbă cu oameni unul și unul
mi-au destăinuit în sfârșit lucrul acela pe care-l căutam cu înverșunare
am și o scrisoare un fel de atestat al vizitei
dar de iubitele noastre ce știi întrebam pe rând
ne prefăceam interesați deși știam prea bine ce se întâmplă
cu toții văzuserăm acea rochie de frunze hohotind în ploaie
umărul ei desprins din palmă ne făcuse cu ochiul
era un lucru orișicum
o urmă a unei magnifice emoții
*
cine ne mai poate spune acum după atâtea timpuri
după atâtea vise memorabile
în care femei de lut ne-au ținut ca pe niște somnambuli în golul dintre coaste
cine ne întrebam stând nemișcați în fața magazinului de patefoane
mestecând iarbă sau naiba știe ce alte mezeluri
eram atât de asemănători în tabieturi ni se făcea o frică mai ceva ca
apoi ne pocnea o dragoste colectivă zbieram pe rând la aceeași femeie
același șir de cuvinte ce se
ascultam pe la geamuri făceam toate acele lucruri menite să ne facă observabili până la un punct
luam cursuri de pirotehnie de la un fost pompier elegant
(membru al celei mai faimoase alianțe a frunzelor)
seara ne duceam pe te miri unde eu nimeream adeseori cu obrazul în soldul lui Rose Meynor
iar tu iar aici uite ți-am făcut din cioburi o casă sau așa ceva să ai și tu acolo
un abator al somnului poate ți-e cumva poate vrei să ne naștem din nou
să devenim rinoceri sau ricenori mie deja îmi e foame
te pot evoca îți pot crește în prelungul palmei o pasăre-melc
eu îmi aminteam ambianța carnală dezlegarea de simțuri ca o
gura ei de nisip în care îmi îngropasem umbra
dimineața ne prelungea melancolia de-a lungul oaselor
ni se întindea pe deasupra ca o molimă tuciurie
ne vizita și un domn cu o caschetă de lut ne spunea printre altele că
și cum să nu
venea vremea să zicem să ne adunăm toate amintirile într-un cuvânt
sărbătoream care pe unde dezgroparea din trupuri
deveneam rând pe rând stagiarii unei absențe
învățam și noi cum să nu
095.657
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
524
Citire
3 min
Versuri
56
Actualizat

Cum sa citezi

matei ghigiu. “piatra înaripată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/matei-ghigiu/poezie/97586/piatra-inaripata

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@iuliana-benedicIBIuliana Benedic
ai o tehnica impecabila si refuz sa te compar cu vreun alt poet. raman la convingerea ca ai un stil al tau, inconfundabil, marca Matei Ghigiu :)
pe alocuri frazele se opresc, evident pentru interpretari proprii ale cititorului, sau cine mai stie de ce...
0
@monica-mihaela-popMPMonica Mihaela Pop
Chiar dacă uneori nu te înțeleg, îți rămân o cititoare fidelă.

aș mai vrea doar să pot învăța și eu cum să nu
0
@cristina-davidescuCDCristina Davidescu
Chiar ma intrebam, azi, pe unde
Bine ca
Pe cand

Chapeau
0
Distincție acordată
@claudiu-banuCBclaudiu banu
obișnuiți deja cu neobișnuitul
e o schimbare subtilă, la nivel de
mă bucur sa te vad si astfel pentru că dincolo
imagistica și semantica multiplă prin aspectul ei subversiv
dar, ca întotdeauna undeva către mijloc
raport de juxtapunere al celor două texte
se poate presupune că investigația se desfășoară pe mai multe planuri
in fiecare din cele pe care le-am citit exista cate un vers cate o sintagma care ticăie exploziv în creier până când...

\"iar tu iar aici uite ți-am făcut din cioburi o casă sau așa ceva să ai și tu acolo
un abator al somnului poate ți-e cumva poate vrei să ne naștem din nou\"

câte mai raman nespuse iar eu nu am...
alunecând cumva chiar în manierism
pregnanța oralității
Cu drag,
C.

p.s.
anyway imi semnez, iată, condamnarea probabilă, conștient că e doar o moarte care nu dovedește nimic si chiar
e o regulă cu prea multe steluțe acordate aceluiași autor chiar dacă poezia
totul suntem noi, noi suntem în toate
asta e ultima
și veșnica pomenire
Acelasi
0
@dana-stefanDSDana Stefan


catedrala amintirilor, spui si tu..
piatra framantata din cochilii prabusite in visul incremenirii lor..
temelii din pietre..
temelii din vise..
bolte si arcade stapanite autoritar printr-o pata de galben, ca un spatiu-echilibru..

0
Distincție acordată
@marina-nicolaevMNMarina Nicolaev
si iata niste metafore-imagini exceptionale de o rara sensibilitate!
spre ex.\"cu toții văzuserăm acea rochie de frunze hohotind în ploaie
umărul ei desprins din palmă ne făcuse cu ochiul\" sau
\"eu îmi aminteam ambianța carnală dezlegarea de simțuri ca o
gura ei de nisip în care îmi îngropasem umbra\" sau \"sărbătoream care pe unde dezgroparea din trupuri
deveneam rând pe rând stagiarii unei absențe\"...
un conglomerat subtil de imagini, trairi ce au tonalitatile unor incantatii ce-si pierd suflul, ca apoi sa revina redundant...ca sa se numeasca simplu, POEZIE.

0
@nuta-craciunNCNuta Craciun
am ajuns aici citindu-ti un comentariu care mi-a mers la inima, si am ramas uimita...
esti posesorul unei formule ideale de exprimare, nu pot sa spun decat ca ....imi place mult de tot, ce-am citit aici,
saracele mele cuvinte...
Anana
0
@ilorian-paunoiuIPilorian paunoiu
mult,mult,despre fulgii din palmele destinelor.
trimite-mi o adr de mail sau un tel
ilorianp@yahoo.com
0
@george-asztalosGAGeorge Asztalos
Matei ai grija ca ne \"naumizam\" de tot:\"am stat de vorba cu oameni unul si unul\",ca si alte imagini,in alte texte, sunt ale lui Gellu Naum, ca sa nu spun Altceva, fi si tu mai ghighian, crede-ma ca stiu ce vorbesc fiind eu imsumi in cam aceeasi sithuatie,poate nitel mai personal dar tot \"de git cu batrinul\" june avangardist.In rest te hadmir,ai lipici la dame phoetese, e de bine, crede-ma,iti dau cuvintul meu\" de general de sufocat de gaz\"-vorba sti tu cui.N-am sa-ti cer emailu, sa fi sanatos si la multi ani, ma bucur ca te-am cunoscut, o sa revin cu tandrele mele injuraturi sa te imbarbatez de sa vezi stele verzi.
0