marlena braester

Retin paralelismul dintre chipurile indaratul carora ne cautam, serpuirea pe sub pietrele albe si negre ale hazardului, caci blestemul vine si nimeni nu-si afla perechea...

Spatiu socant, cu legi noi, antigravitationale, in care circula \"definitii\" ale absurdului, ale finitului, ale memoriei, ale cuvintelor \"aluvionare\".

Umor subtire, jocuri de cuvinte feerice, cautare insomniaca a timpului, dar... scufundare amenintatoare in spatiu; si totusi pe fondul unui dans cosmic! Domina viziunea ludica din care se construieste armonia poemului.

Doar moartea a doua oara, da, a mamei prin tine, pe cand se naste un alt cocon al timpului. Am senzatia ca citesc poemul tau printr-un hublou cu vitralii, si incerc sa te disting in inima mineralului viu. E frapanta generalizarea mineralului: oglinda apei ce nu se sparge, misterul ce nu se lasa descifrat.

Tablou incendiar, dar si luminat de albul de caramida al oaselor, canibal care cere sa fie iubit, dar si sperand ca albul unui fulg de zapada il va salva - amestec pictural si seducator de senzatii.

Da, aceasta simpla si profunda ars poetica m-a frapat prin limpezimea ei, cei ce sunt, ca tine, in posesia bastonului alb au o sansa de exceptie.

Printre lianele visului implinit, striga inaltul din tine devenit fluture transparent Dar si: mi-am ingropat in ochi tot veninul si ma plimb cu serpii pe umar. Jocul dintre \"inaltul\" abstract, transparent si concretul pe care il purtam pe umeri e remarcabil.

Mae,
Da, intr-adevar, deruta e esenta: prima litera e singura pe care o scriem, restul e deruta. Iti multumesc pentru fulguranta patrundere in poem,as mai vrea sa comunicam. Iata adresa mea: braester@internet-zahav.net

Consistenta si elasticitatea clipei de care vorbesti ii dau o materialitate uimitoare: poate fi divizata, se aude cum paraie, gata sa crape... , moare, renaste. Timp ce a devenit palpabil, il poti simti, sau chiar auzi. O materializare frapanta si in: zambetele pe care vrei sa le culegi de pe strada, copii de ganduri cu abdomene balonate, cosmare ca niste femei galbejite, turme de vedenii... jocul dintre concret si abstract e subtil si ne lasa sa intrevedem multe!

In mod vertiginos, prima strofa ne arunca intr-o ambianta apocaliptica ce aminteste prin generalizarea ei de Orbirea lui Saramago. Perspectiva IRONICA a acestei treceri prin foc, a acestor temeri si amenintari, poate fi rezumata prin cateva imagini ce \"focalizeaza\" extrem de clar poemul: \"vorbindu-si cu masca de gaza pe figura, oamenii se inteleg mai bine...\", \"Fiecare poarta ...stingatorul de iluzii\", \"suntem cei mai lucizi pitecantropi\", dar si imobilitatea unei asteptari: \"parjolit aerul tace\".
Poezia? E trecuta pe lista cu halucinogene; in plus paznicii de noapte apara lumea in \"somnul\" ei... Doar unii dintre noi ne trezim noaptea cu gura arsa cersind apa.

Poemul atrage atentia de la prima strofa cu efectul de telescopare, de \"mise en abyme\": fiecare camera e o alta casa. \"Adancimea\" fiind creata deja, visul se desfasoara fara retinere, \"ne trezim in vis\"; doar timpul oprit, cu usile lui deschise, sperie. Aceste realitati rasturnate par la fel de firesti ca \"zapezile albului\".

Stimate Vasile Munteanu,
A propos de \"comentariul\" lui Andu Moldovean:
Cine ține neapărat să vorbească despre metafore și alte imagini, ar trebui să se înscrie mai întâi cel puțin la un curs de stilistică pentru începători (ori Andu nu s-a înscris sau s-a înscris și nu l-a frecventat sau l-a frecventat și nu a înțeles mare lucru).
Așa cum critică \"metafora\" din versul: \"când rămâi fără ultrasunete fac leacuri băbești\" ( oare un onorat membru al agoniei cu nivel 120 nu are habar că asta nu e o metaforă???), tot așa trece fără a sesiza nimic pe lângă \"tufe de trandafiri mutilate\", \"săgetate de pilitura vremurilor rele\", \"îmi leg sila cu garoul pornirilor umane\", \"vin vise încruntate îmbrăcate în halate albe\", \"cu gulere de orizont negre de furie îmi strigă te dăm afară din piele și din lume\", \"cerului îi putrezesc picioarele\", \"bălării bătrâne cârcotesc\".
Ca să nu mai vorbesc de acele metafore care se continuă și se țes de-a lungul poemului (métaphores filées) cum ar fi: \"asfințitul mi-a desenat semnul crucii roșii pe inimă\", reluată spre sfârșitul poemului: \"crucea roșie din piept se stinge\"
Sau ceea ce Andu numește \"o metaforă de clasele V-VIII\" (probabil că el era un copil tare dotat!) fără a observa că e doar jumătatea unei imagini, continuată mai departe în poem: \"mulțimea arborilor nu mai crede vine tot mai rar...\".
Andu va continua fără succes să \"caute metaforele\" pentru că nu știe ce e metafora și unde să o caute.
\"Păi măi bre Ted\", nu te lăsa influențat de lipsa de educație și grosolănia altora.
În ceea ce privește necesitatea ginecologului, ai perfectă dreptate; doar Andu ne-a învățat aici o lecție de istoria medicinei din secolul XIX.
Sigur, poezia nu poate place tuturor; când faci un comentariu trebuie să ai și cunoștințele necesare, dar când te lași condus doar de dorința de a jigni....
Andu Moldovean e un critic submediocru, ca și \"poezia\" pe care o scrie.

Metafore de retinut, surprinzatoare, inlantuite intr-un ritm alert, lirism (sau neo-lirism, poti sa-l numesti cum vrei) si o miscare spre inaltimi, elitre peste elitre...

Ritual initiatic de \"trecere\"? Pustiul e un inceput nedescoperit, absolut nemanifestat? Impacarea pare si ea ceva de la inceputuri. Atunci ce a fost inainte de aceasta impacare? Unde e, de fapt, timpul? Cea mai frumoasa imagine: trecerea prin chip.

Mi se pare ca ai dorit contrastul dintre ariditatea acelui \"Tu nu\" si eul plin de miscare si ritmuri si sunete, eul care respira profund. Contrast reusit.

Ai reusit sa creezi o surprinzatoare metafora ce se desfasoara din ea insasi (\"métaphore filée\") si pare a nu avea sfarsit. Un vid deschide poemul, un urlet il inchide totusi.

Amestecul de fantastic-ludic-vis in proportiile ametitoare pe care le propui e o reteta buna de exersare a imaginarului. De ce suntem prinsi in elipsa?

Imaginile din poezia ta par a se adauga si completa in cercuri, ca undele mirarii din frumoasa metafora a apelor tulburi din cuvinte.

Intre verbe si scrum, intre intuneric si luminarile ce se aprind singure, intre oglinda si oglinda, se multiplica \"ascunsul\" cu semnele lui.

Interesant tonul ironic acid crescendo spre ultimile strofe acer arata o putere de detasare fata de ceea ce traiesti!