Uneori ea privește ciudată
Culorile curcubeului noaptea.
Mai ții minte cum aruncam
In geamuri pietre verzi?
Eram copii
Uneori femeia balenă
mă cheamă din adîncuri,
i-am șoptit
Cînd cobori din pat, unduitoare, și-ți pui talpa rece pe podea
Mă faci să cred că-i vina tălpii tale cînd se coboară toamna
Grea.
Iar cînd cu buzele mi-atingi privirea înghețată de privire
Mă
și să asculte hîrjonitul drăcesc al furiei tale cu marea.
Cînd eu îți șoptesc, prăbușit peste frunze
că aerul dintre noi e fierbinte, ninsoarea,
ca un copac dezbrăcat pornește spre mare
și
Am acceptat să vorbesc, desigur, în șoaptă, cu ea,
Doar pentru că mi-a spus cum o dureau plămînii
Cînd a vrut să mă sune, și-atunci m-am îndrăgostit
De plămînii ei mici ca două frunze uscate sau
S-au scurtcircuitat
copacii
azi-dimineață
îi spuneam
Venerei
în parcul mut
te iubesc
și frunzele lor
curentate
în spatele nostru
ploaia
în fața noastră
potopul
ai căzut în
….simțeau. Casele merg încet pe mijlocul șoselei, înspre o nouă dezmembrare autohtonă a noțiunilor exhaustive, neformulabile, exacerbate, peremptorii, ale libertății. Pe stradă, Pamfil, poștașul
Salfontul stă pe bancă, în parcul unu. In parc nu era nimeni. Din stînga rigolelor de canalizare se auzeau glasuri de animale, probabil cîini, care jucau poker, un joc kitsch, fără criteriii
Desigur, străzile pustii sunt apanajul ei sărat
stai într-un sicriu de lemn acum, așteptând autobuze
declarate inutile măsuri de manevră lichidă.
Când n-ai unde dormi, te sui în ochiul osos și
Stăteai pe inorogul gândului de ieri,
cu fruntea oboseai păduri,
copacii albi, prin geam,
își tremurau privirea, suri,
vrând noaptea s-o prefacă în poveri.
Și tot chemam un inorog fiind
călare
Of, cădeau pietrele gândului surd
mâna-ți era rece pe lespezi adânci
luna pe câmp, căutând, cumpătând,
albă ca visul plăpând.
Luna visând cu ochi negri, căprui
schituri albite de
mă ascund în tălpile tale
cu un suflu ascuțit în mâna albă
liniștea prin piele
zâmbește celor fără tine apa
ne-am așezat pe acoperișul stricat
de tot sufli in freamăte nori
mișcări tot mai lent
stâlpi gura minutului stând
a fi sau a nu fi
diacriticele morții repetate
liniște liniște capsomanule
viață albă și neagră
faceți modelul stâncii drogate
lumina în casant mică odisee
bandaje
Mi-au tăiat elanul
cu un cuțit de vînătoare.
Întîi l-au înjunghiat în gît
ca să moară mai repede,
dar elanul se zbătea încontinuu
ca o lespede
sub rîuri.
Apoi cu un pistol
sau o pușcă,
nu
Am învățat să vorbesc răul din foamea de sferă
Mulțimea urla în spatele gratiilor ce despart
Pădurea de nepădure; zîmbetul de nezîmbet
Am învățat deșertăciunea cu puzderia de alb
Din jurul
Îți mîngîiam ochiul cu lama asta
Ascuțită azi-dimineață
Să nu te-nchizi în tine iubito, îi spuneam paharului gol
Nu pahar, păhărel de alcool, ca-n vise
Mi-ai spus că ți-e sete, de-aici a
Iarna, cînd plouă,
melcii ies din găoacele spiralate
ca să-și ude coarnele de rubin.
Tocurile pantofilor de damă
le strivesc plămînii,
treptat, treptat,
ca o picătură chinezească,
pînă se
Eva purta blue-jeanși de la mall
era înaltă, blondă,
cu părul mare și lung, precum îi place,
toți știau că-i o tîrfă ratată
izgonită din RAI
(așa-i zicea sectorului:
Raionul Amintiri
Stăteai ascunsă
în copacul
din tine.
Ca întotdeauna,
priveam crengi,
sărutam cu nesaț tulpina
mîncată ici și colo
de ciocănitori,
iar ochiul tău
vedea, ascuns în tine,
cum toarnă apă
Vorbe pe ghetele înzăpezite
prin lanțul albăstrit, frunza de sticlă, de ființă
ca o poală adormită, fusul
luna printre bare, într-un tîrziu anost
risipind rușinea peste ochi
în muntele sudat,
Viața pe trotuare uscate,
bei, clădirile murdare
lumea-și întinde mîna peste
frunți sordide, ca o boare
peste fiare contorsionate,
undeva, într-un punct imaterial
stăteai cu o lumînare în fața
Am tot vorbit despre Dumnezeu
în iarna trecută, pe străzi, prin tramvaie
înșirate la stop,
lumile noastre căpătate în glasuri
atrăgeau iarna trecută de iarna
prezentă, ca magnetul
frigului prin
Cînd nu știi despre ce să scrii
intervine lumina becurilor din pomi,
lumina pomilor.
Și-atunci lumea răsucită pe fața tăcerii,
o tăcere sumbră, zgomotoasă,
îți șterge ochii pe frunte,
cum
Străzi, străzi, străzi
Vorbesc cu tine,
un telefon înfipt în păr
numai noaptea-n sine, găleți mefistofelice
luna în smoală
noi mergeam cu sacoșele goale în buzunar
nimic neapărat, nimic