un univers defăimat
nu poate exista
decît pe catalige
de praf
un univers căptușit
cu amintiri
firește că trăiește
speranțe,
uzură de măsură
și linie de cretă
în cercuri și
Plimbat pe zăpada roșie, de ce aripi în inimă
lustruind covoare prin toamna arsă, lunecînd
peste zidul mîzgălit de plîngere,
de ce frunze de smochini asexuați, mirosul
lebedei pe ape, mirosul
Patima
bucății de fier sîngerînd
se topește în lacrimi
de plasmă albastră
plîngînd
printre raze curg ape
din lemnul visului dintîi
spre nori valpurgici
din pămînt
doar coame
lumînări scrijelite și frust agnostic,
marea, marea
s-a lăsat între timp, așa au vrut
sloiuri reci de jăratec,
mare, mare
agonictrizată.
Îmi spăl pictura de ape
între falange,
să-și miște
Focul focului s-a plimbat
într-o barcă plină cu vietăți,
tristele figuri ale asinilor
transfigurați de hipercub,
își scurg cimentul efemer
din pleoape.
In roua gazoasă,
reactoarele urlă
Doi îndrăgostiți dorm în ceasul
cu pendulă și aripă albastră.
Deasupra lor, zăpada, casele,
în loc de soare
cîntă o pasăre măiastră
ecoul munților.
Nuntă tristă, ca două căldări albastre
la
Spulber încețoșare
de zbor
ca și cum spuma albă,
rece-a vreunui nor
din buze negre stoarsă
mă lasă pe furiș
s-o spulber.
Ce trist,
am prins într-o cutie cer
și-acum toți zburătorii-mi
Tristețea spală dinții
gurii de metrou
cu apa stoarsă de pe șine,
din pasul greu răsar tulpine
spre geamul negrului hublou
Metrouri zboară de pe șine
rîzînd spasmodic.
Pe roțile din plumb
spulber încețoșare
de zbor
ca și cum spuma albă,
rece-a vreunui nor
din buze negre stoarsă
mă lasă pe furiș
s-o spulber.
Ce trist,
am prins într-o cutie cer
și-acum toți zburătorii-mi
Mîzgă surdă din fier
dormi în patul de abis
pe arcuri scîrțîinde, reci
spre somnul unui vis.
Ploaia curge albastră
ca soarele,
doar somnul vreunui vis
nătîng dispare,
cum lebedele
In camera galbenă
becul s-a spart.
Igrasia inundă foamea
stelelor muiate în
rugina fierbinte din pîntecele
bisturiului disecat de nori.
Acum totul e în beznă
și focul lumînării este
Stau într-un borcan rece
de hrană expirată,
printre melci morți
și tulpini de Elodeea.
In jurul meu înoată
faianța murdară, pereții plini de igrasie,
chiuvetele umplute cu ambalaje expirate
și
Mâna descompusă în pămîntul jilav
se transformă în fluturi,
cum soarele transformă stelele
în grele ciuturi,
când plouă
peste fântâni secate
de extaz primordial.
Florile răsar din
Poate că
lemnul își iubește
răsuflarea,
lumina din mesteceni
rumegă tăcerea
cu adieri de zbor,
nopțile sunt vise
când sorb din
coarde înnorate,
azur vremelnic
lunecând prin
gânduri reci de
MT