Îți amintești? Strada curgea între două maluri de vitrine ovale și încărcate de suspiciune și de unde, aproape mirate, manechinele ne făceau semne frenetice din mâini, de parcă urmau să rămână fără
Ca florile făcute de ger este privirea ta ce mușcă din luciul ferestrei, ca și când de ani s-ar scutura, direct de la picioare, păduricea de salcâmi, triajul vechi și coliba părăsită până și de
Un sfert de veac l-am uitat pe Grigore Hagiu. Mi-l închipuiam un personaj mic, negricios, nevrotic, precum Bacovia. E drept, nici acum nu știu cum a arătat în viața lui pământeană, dar mie îmi
Avea dreptate mama când spunea că este bine la orfelinat. Mihăiță, fratele meu, stă tot aici, dar într-o altă clădire, pentru ăia mici. Sunt tuns la chelie și semăn cu un pui de vrabie, adică tremur
E cald în autobuz, ca-ntr-un salon de nou-născuți prematur. E cald și mă simt cât se poate de bine. În buzunar, la pantaloni, pipăi cele două bancnote luate pe ceasul meu electronic, achiziționat în
De parcă ar aștepta cuminți, la semafor, manechinele din vitrina galanteriei din colț, atât îmi este dor de tine, galben și și dulce, ca pojghița laptelui lăsat să se prindă.
Da, au ieșit pe străzi
E bine la orfelinat, așa spune mama. Orfelinatul ăsta e un fel de casă unde stau copiii fără părinți. Aici sunt alte femei care sunt, toate, mamele copiilor. Eu nu înțeleg de ce trebuie să stau aici,
Iarna mor iepurii, draga mea, iar strigătul lor se-aude până la marginea gerului, lovindu-se de salcâmii de pe lumea cealaltă. Abia atunci câmpia, trasă la față, se duce la culcare, luminată de-o
Iubirea a venit o singură dată. Desculță a venit și nu putea respira decât surâsuri și aripi. Când a venit "Ea", cu "e" mare, nu s-a întâmplat nimic spectaculos în restul lumii, în sensul că o
Nu-mi stătea mie gândul la însurătoare și nici nu mă vedeam lucrând prin cine știe ce secție, în salopete și plin de vaselină, trăind între avans și lichidare, dar n-aveam cum să-i explic ăleia
Autobuzul seamană cu un vagon de marfă. Pufnește, horcăie, tușește și se vaită ca un fumător înrăit bolnav de gastrită, iar interiorul e la fel de soios și de mototolit precum un șorț de chelneriță
Ca nerozii trec anii, că tocmai d-aia-ți spun: să n-ai curajul să mă-ntrebi de ce-n fiecare rest de grădină există câte o sperietoare care urlă, care urlă direct din fluierul picioarelor!
Uite,
Măcar de mi-aș fi găsit și eu vreo femeie. Așa aveam și eu, seara, mâncare caldă. Și ar fi avut și cine să-mi încălzească patul. Of, d-aia zic: mare dreptate avea aia bătrână! Nu degeaba mă tot
Albă este cărarea către tine, draga mea, albă și ciufulită, ca o păpădie sărutată de fierbințeală.
Uite, seara se cerne peste streșini, peste gardurile căzute pe gânduri și direct în camera de peste
Victor Cutuș-Mureșan, un călărășean prin adopție, fiind născut în inima Ardealului, în satul Nireș, de lângă Beclean pe Someș, revine pe piața editorială locală cu volumul "Rezistență și
În spatele blocului, stăm întinși pe spate și privim stelele. Sunt foarte multe, miliarde. Dacă nu știți, stelele sunt ochii cu care Dumnezeu numără păcatele. Ne-am adunat o mână de copii și, pe un
Draga mea, draga mea, vânătoarea de iepuri poate să-nceapă. Din celălalt capăt al peronului, gonacii își fac semne discrete din ochi, căci vor veni alți ani aplecați de regrete, iar cearcănele lor
Poate c-ar trebui să-ți spun că timpul e un scamator de riduri și țepi, de glasuri și chipuri, mai ales când cerul se colorează roșu, sticlos și stingher, ca un șanț de maci prăvăliți în ulița de la
E prea multă risipă de oameni, era concluzia dată, cu emfază, de tata, atunci când voia să pună capăt unei discuții. Bă, suntem prea muți, apoi face un gest cu degetul, de luare-aminte, în sensul că
Înserarea se coboară pitică, furișându-se precum un pisic, printre nuielele grădinilor, la prima vânătoare de grauri. Calcă moale printr-un septembrie tulburat și roșu-n obraji, semânând cu fetele
La jumătatea vieții, ce te agasează mai tare? Faptul că-ți albește părul? Că-ți cade? Burta sau depresia? Că acest timp icterizat este aidoma unui înger diform și hăituit de visare? Sau zgomotele
1.
Uluit sunt de darurile tale, de toată generozitatea și de această cumpănă de peste vremi care ne desparte în primeniți și plini de tulburare, când zilele curg precum apele-n câmpie, cu lentoare
Gerul mușcă din garduri. Îi e foame gerului. Aproape că-l poți auzi schelălăind, ca un câine bătut, printre salcâmii înfipți rar în obrazul câmpiei, la fel cum sunt și lumânările în prescurile
Sălciile nu cresc în vârful degetelor, ci direct în ochi, altfel n-ai putea plânge. În vremea asta, aleanul e o fierbințeală ușor amăruie, ca frunza de tutun, când soarele se uită pieziș, de parcă
MB