Ziua în care iepurele era plecat de-acasă - 22

E prea multă risipă de oameni, era concluzia dată, cu emfază, de tata, atunci când voia să pună capăt unei discuții. Bă, suntem prea muți, apoi face un gest cu degetul, de luare-aminte, în sensul că unchiul Vanea să bage bine la cap, să nu fie cumva vreun țăran prost. Bă, dacă nu eram așa mulți, noi nu mai eram ceea ce suntem, să stăm toată ziua pe șantier. N-ar mai fi fost nevoie de blocuri și, deci, reține, nici de noi. D-aia spun că suntem prea mulți. Noroc! Asta e viață? Plec lunea, dimineața, la ora șase și vin sâmbăta, la ora două și-mi rup cârca cu mortar și cu roabe. Și pentru ce? Pentru ce, mă? Desigur, era momentul în care unchiul să facă pe inocentul, iar mama să se ascundă în bucătărie sau să-și facă de lucru pe la vreo vecină. Of, că nu-l mai satură Dumnezeu cu băutura asta a lui! Dar tata e de neoprit. Să mă fut în morții ei de viață! Apoi, uitându-se la mine, sub masă, unde stau ciuș și construiesc, din bețe de chibrituri, o casă, așa cum am văzut eu că sunt la munte, unde n-am fost niciodată, îmi face cu ochiul. Bă, puță, tu să nu ieși prost, bă, să nu fii și tu o risipă, că d-aia mă spetesc, pentru tine! Să te faci șef, bă, să n-ai bătături în palme, ca mine și nici să nu fii prost, ca mă-ta. E vesel tata. În sufragerie, la masă, sticla e golită pe jumătate, iar aerul din jur miroase puternic a vin. Așa miroase și tata. Și-a țigări. Mă cac în ea de viață! Ai făcut o școală, acolo, cât să știi pe ce lume ești, apoi înveți meserie, te-nsori, faci copii și gata! Cum ar veni: și-așa, și-acum hai la miliție! Vine miliția și ți se rupe filmul, mori și te bate căcatul! A băut mult tata, astăzi. A fost zi de leafă și n-a ajuns întâi acasă, ci la cârciumă. Pe la amiază, m-a trimis mama să văd de el. Nu-ți fie teamă, e la colț. Spune-i să vină acasă, că nu avem bani de pâine de acum două zile. Apoi mă sărută pe frunte, dar nu știu de ce, însă buzele mamei sunt fierbinți, precum gogoșile abia luate de pe foc. V-am mai spus, cârciuma asta e un loc unde se adună bărbații și unde un alt nene, ajutat de femei care râd tot timpul, vinde vinars, rachiu, bere și vin. Bărbații preferă locul acesta mai mult decât orice. Spun că asta e biserica lor, că și-aici e un loc de închinăciune. Tata e la masă, e și unchiul, dar mai sunt încă trei bărbați cu ei și ciocnesc niște căni grele încărcate cu un lichid galben și amărui. E bună berea, așa spune tata, e mai bună decât agheasma popii, are efect mai rapid decât prostiile bisericești, căci te face să vezi mai repede raiul și, în plus, ai ocazia să te și trezești a doua zi tot pe lumea asta. Noroc! Tata mănâncă, dintr-o farfurie făcută din carton, mici. Are și pâine, are pâine multă. Iar micii, întâi, îi întinde într-o chestie galbenă și iute căreia-i zice muștar și care seamănă cu ce face Mihăiță, fratele meu, în scutece. Mă întreabă dacă-mi este foame, dar eu numai îi ghicesc spusele, îi citesc pe buze, căci înăuntru este gălăgie ca la meci sau ca la noi în clasă, când e pauză. Îmi fac o socoteală rapidă: un codru de pâine, o jumătate de corăbioară, căci cealaltă jumătate i-am dat-o lui Cristi, vecinul meu de la patru, apoi o mână de guvizi bulbucați, pe care i-am prins pe prival, o felie de pepene, de la nenea-țăranul, din piață, plus două bușeuri, cu banii strânși la mort. Nu, nu mi-e foame, dar a zis mama să vii acasă, că trebuie să dea datoria, că s-a-mprumutat să cumpere lapte-praf și nici pâine nu mai avem. Așa a ajuns tata acasă. Așa ajunge de fiecare dată, mă trimite mama după el, să-l fac atent și să-i spun că poate să bea și-acasă, așa îmi zice mama să-i spun, însă el nu se învață minte niciodată, parcă-i copil! Se înserează afară, iar cerul e un pled gros și cenușiu. Seamănă cu stofa din care-și fac bătrânii pantaloni. Dar tata nu-l vede. Bă, asta-ți spun: e prea mare ri-si-pă de oameni! Și mie, ascultă-mă atent, îmi este teamă de ce-o să se aleagă de copiii mei. D-aia beau! O să ajungă vreun robot, în cine știe ce fabrică, să muncească de la șapte la patru, pentru doi lei. Să stea la bloc, cu program de somn și program de apă caldă. Și cu program de futut! Aici intervine și unchiul Vanea: Ca la pușcărie! El știe cum e acolo, căci a fost odată, demult, după ce a fost bătut la ficați și obligat să spună că a furat porumb. Să-i fut în gură de capitaliști, că numai ei sunt de vină! Sub masă, unde eu construiesc un castel minunat, îi spun Irinei, vecina mea de la trei, chiar dacă ea nu e de față, că păpușile ei visează totdeauna aripi și cai, fluturi și săbii, dar și un drum presărat cu flori minunate, albastre, ca sângele închegat al vrăjitoarelor, după ce au fost arse pe rug.