Mariana Pancu

Din găuri negre, curând va ninge în miezul pașilor tăi, memoria nu te mai poate salva peste visele mele gemând va trece artileria grea! Chipul îți va fi sfârtecat împrăstiat pe câmpul nostru

Te caut pe tine suflete frumos, cu fragezimea și durata unui fum, încat mă mir și eu cum de ai loc în ființa mea de-acum?

fiecare zi naște o așteptare, dureroasă și vie, un semn că exiști undeva, chiar ascunsă-ntr-un colț de suflet, că reușești să-l luminezi, că ești un far pentru orbi, un panaceu pentru cei ce nu

când îmi alergi prin vene ca un tren de mare viteză rămas fără frână ceea ce văd nu mai e ceea ce pare a fi, unitățile de măsură ale tuturor lucrurilor se amestecă între ele unitatea de măsură a

Asa a fost scris! La miezul noptii, cand acele ceasornicului se vor imbratisa pe furis, sarutarile toate, speriate si amare vor intra tacute in eclipsa de soare. Asa a fost scris! Din

efemeridele se nasc doar în octombrie, când lumina explodează direct pe retina îndrăgostiților efemeridele cântă în limba fluturilor, cu ochii, cu sufletul, cu degetele direct pe piele, e o

singurătatea e fascinantă privită din interior e cimitirul în care se retrag cuvintele să moară când pupilele nu se mai dilată pleoapele cad rămîne o liniște aspră peste care amintirile

Iubite,de ce tăcerea ta imi e mormânt, În timp ce-n inimă îmi înfloresc grădinile? Eu vreau să îți descopăr rădăcinile prin care să mă prelungesc pe sub pământ.

Oamenii de la Dunăre sunt oameni care curg. Curg domol printre maluri străjuite de sălcii și nu-i poți prinde niciodată. Nu au poduri și nici vaduri prin care să poți trece. Poți doar să-i admiri

în fiecare dimineață îmi spun: de mâine am să te șterg din memorie definitiv, am să te alung din toate locurile în care-ai reușit să-ți faci cuib, dintre riduri și gene, din frânturi de zâmbete,

Nu mai vreau să fug nici nu mai vreau să zbor am aripile obosite, înghețate, prea ușor crucificate bătute-n cuie de viață și moarte. Nu vreau să mai pleci, nici nu mai vreau să vii în visele

Pășeste smerit în sufletul meu, Pleacă-ți capul tăcut a-nchinare!!! Nu tulbura linistea viselor nevisate și inorogul albastru de șoapte amare! Mobilele sunt vechi,pe o masă sunt eu floare de

de ce dorm ascunsă doar între două lacrimi și cât întuneric încape într-o bătaie stingheră de pleoape, e singurul secret rămas între noi doi, o prăpastie peste care pășim, uneori, în vârful

îmi măsor așteptările în anotimpuri, în cât de lung îmi e părul și cât de alb port mereu aceeași mască în același tipar, ruj long lasting ester lauder, mascara maybelline volum

oamenii de la dunăre sunt oameni care curg domol, printre maluri străjuite de sălcii, nu-i poți prinde niciodată, nu au poduri și nici vaduri prin care să poți trece, poți doar să-i admiri de

în orice femeie trăiesc două suflete, siameze, unul veșnic nefericit, unul veșnic îndrăgostit, împart aceeași inimă,aceleași artere, dar fiecare își poartă feromonul secret în piept, ca pe un

poate că pentru tine e doar un joc, ca atunci în copilărie, când ți se părea că nimeni nu te iubește și-ți imaginai că mori timpuriu, că toți cei din jurul tău te plâng înconjurați de

Duminecă. Zi de târg in talcioc. Dacă voi avea un dram de noroc, Mă voi întâlni cu vânzătorul de iluzii. Înghesuială, zarvă mare, mirosuri pestrițe, Þigani, manele, țărani, precupețe, Nu-l

Minutul meu de iubire A avut mereu doar 59 de secunde, Am ratacit in neant la nesfarsit Mereu cautand secunda. Am obosi si mi-e dor !!! Toiagul mi s-a tocit Din el nu mai dau ramuri

Ce pot sa fac sufletul sa nu mi-l ating de al tau? Prin ce minune sa-l ridic sa nu ajunga la tine? Cum sa fac Sa-l inconjor cu pustiu? Stiu Voi pune un anunt ,,Nu intrati!Aici nu mai sta

pentru fiecare ușă închisă dumnezeu deschide o fereastra spre cer să-ți intre în suflet un înger să te vindece de ură, de durere, de toate temerile care-ți năpădesc zidurile pe care le

cândva, vei scrie povestea celor care și-au făcut nuntă-n cer despre felul acela straniu în care ea te-a privit prima oară, te-a luat de mână și ca prin farmec toată lumea din jurul tău a

e același vis în fiecare noapte, un zbor neîntrerupt spre un țărm întins de la un capăt la celălalt al zilelor mele, de la un capăt la celălalt al nopților tale, deși nu te văd, știu că ești