marian vasile

"toate poemele ce-am scris ce nu am scris
nimic sunt pentru mine adamitul", citesc "adamitul" in sens religios,
la chestia cu "clorofila" as incerca o "perfectizare" a ritmului,
in ultima strofa: vezi sa nu te intorci dupa nod,
:)
altfel, primavaratica asta, nu zic, nu.

"abia atunci
prin spatele ei găurit poți vedea peștișorul
zbătîndu-se în iarbă", asta e prea tributară lui Dali.
Altfel e un text destul de interesant pt a zăbovi oleacă prin simbolistică si alte cele.

As renunta la strofa a doua si la ultimul vers (liber?) care mi se par absolut de prisos, "incarcatoare", potrivnice. Potrivnice curgerii limpezi, aproape stoice a acestei poezii in fata careia plec, numai usor, capul.

AP, nu știu cât de bine am reușit să surprind cele expuse, dar cred într-o anume obiectivizare a copilăriei. Și, de asemenea, mai cred că doar spațiul se menține în anumite limite (ce frumos sună aceasta în limba română) intime, apropiinde, subiective.
CT, Desigur sunt multe de adăugat: cingo de la unul la altul, mai ales de la una la altul (prim semn al atracției, seducției, excitației - ar fi un nou subiect pt o alta scriere), porțile de fotbal din pietroaie, “bătăușul”, “țiganul”, stima față de “ăl mare” etc.
Ms pt semne.

Na ma! Sa nu zici ca asa si pe dincolo. As incerca sa explicitez "explicitarea", dar p'orma iar zici ca de unde stiu eu, ca am citit aseara Landsberg, ca mai stiu eu ce. Mai bine scot. Da nu uita ca "angoasa de moarte" sta la baza oricarei amintiri.

Dacă vrei tu – poftim; am scos. Unele copilării au tendința, ciudată, de a se obiectiviza, crede-mă.
Ms pentru spuse.

Revenind asupra textului (și prin altă “grilă” de lectură): mențin reținerile față de s3 din următoarele considerente:
Primo: “cu excepția lui blaga toți arătau ca dracu/ (mai ales heidegger)”, e o gratuitate absolută, fără nicio valoare poetică. Urâți-urâți, nu zic, dar care e faza? Înțeleg această “altă” modalitate de “recepțiune”, dar nu pricep care au fost (nu că ar trebui să fie vreun criteriu în afara subiectivității) “normativele” de catalogare. Spun aceasta în speranța că înțelegi că nu este necesar, deloc, ca să pricep eu.
Secundo: o altă gratuitate în aceea cu “femeile de spirit”. Știm prea bine că spiritualitatea femeiască are alte modalități de expresie (și nu e nici o răutate aici). Abordarea e superficială (abordarea acestei probleme).
Tertio: “einbildungskraft” e folosit impropriu. “Amintirea” din această poezie este cu totul altceva (în accepțiune) față de “einbildungskraft”. Zic și eu, de.
Salutări, Marțian

E, într-adevăr, plină medievalitatea de simbolistica laptelui amestecat cu sânge. Da, la chestia că mireasa are nevoie de un “loc”, de o zonă a ei (desigur, hermetică), chiar nu m-am gândit. Deci: mulțam.
Cu bine, Marțian

nu imi dau seama de ce (nu ma lua in seamă) "somnul acela mineral" si nu "somn mineral"???!?
S3 mi se pare lăbăreală (nu ma lua in seamă, fiind o "personală", e f. posibil să fiu TOTAL pe langă).
Cu bine.

Nu am lăsat prea multe semne în pagina ta; dar aceasta este, desigur, din vina mea. O fac acum pentru că nu pot să nu salut (ca și CT, cu care gandesc absolut identic) debutul fulminant al acestei scrieri. Iar dacă am ținut să dublez și eu cele spuse de CT e în speranța că, poate-poate, de vor spune doi, vei face ceva cu "diluarea" din finalul poeziei. E păcat să se “piardă” așa un asemena început. Rar.
PS As renunta la "aud șuieratul de coasă", in rest - absolut "recomandabil".

...e un discurs inchegat in Stare. Nu pot sa nu ma abtin sa salut inca odata:
"împreună suntem mai plini decât o cârciumă
permitem oricărei străine guri să ne cinstească
fără teamă de muțenie
pentru că aceste cuvinte le-am găsit pe jos
și nu ne-a fost silă să le ridicăm și să le ducem la gură
să suflăm peste ele ca-n frunză".
Am numai cuvinte de lauda, dar nu ti le spun p'astea.
Cateva cuie: 1. nu sunt de acord cu "acesta" din s1; cred ca se poate extinde la Tot;
2. cred ca nu este locul (in aceasta poezie) de inovatii stilistice si "grafologice". Vizez "ce? vrei"
3. sincer nu particip la acel din "curioși" din s.6

La o prima cetitura remarc: "împreună suntem mai plini decât o cârciumă" si faza cu ciocanele, bineinteles. Sa nu crezi ca nu am vazut si "cainii". Dar mai bine voi reveni, cu siguranta, cand voi inceta sa vad mai bine cu un ochi decat cu amandoi. Nu mai sunt visine.

...nu remarc “fanatismul” (sens bun) ultimelor trei strofe + versul final. Voi mai reveni asupra “direcțiunii” acestora (încearcă să citești asta literal, alt cuvânt n-am avut). Ultimele trei strofe au stofă, zic, împung, te răscolesc.
Ce e cu primele?
S1 v1: lăbăreală
Idem aia cu primăvara (poeticește)
Implicațiile (materiale?) din s2 nu au niciun sens/rost/noim’/gând.
Mă rog, în s3 nu-mi “sună” termenul “imbecil”. Aș fi găsit o altă “prostovănie.
Dar trec peste aceste prime – diluate; ultimele trei strofe merită re-(s)puse:
“ai ajuns! în rai, profesore! în chiar inima raiului –
bălești dar n-ai voie să pui mâna
abia te ridici deasupra ispitei despicându-ți limba cu dinții
strangulându-ți sexul cu atâta putere
încât lipsa de aer te aduce în pragul leșinului

le surprinzi privirile cu subînțeles atingerile vinovate
le interceptezi bilete în care-și promit dumnezeirea trădată
iar tu citești profesore fir-ar ale dracului de litere
despre hesperide
despre preotesele pythiei
despre preotesele lui ishtar
despre bacante
despre desfrâurile din ordinarele mănăstiri autohtone
și-n timp ce toată lumea din jurul tău se fute
parcă anume să îți facă în ciudă
numai tu te înfrânezi ca o vestală ce se închină cenușii

și îți juri atunci în barba mai nehotărâtă decât a mărețului sultan
din pășunistul ăla de manual
să ejaculezi țării pe față roz-violaceul acestei degenerații
juri să umpli pământul de abandonați
să transformi toți repetenții în olimpici
să umpli umanitatea de savanți sau măcar de meseriași
și-ți spinteci și buzele nu numai limba
iar unghiile ți se îngroapă în carnea palmelor
zvâcnești în picioare ca un nebun încălțat în adevăr
bă!
vă!
pe toți!
o să…
dar ochii lor de vite încă neînjugate te fixează și te apucă sufletismu



între școală și abator e-o diferență de-o tăiere, profesore”

Nu mă pot abține să nu rescriu un pasaj din Borges: “Intr-un sertar se află un pumnal… Toți cei care-l văd simt nevoia să se joace, câteva clipe, cu el; e ca și cum de multă vreme l-ar fi căutat; mâna se grăbește să strângă mânerul care o așteaptă; lama ascultătoare și puternică are un joc precis în teacă.
Dar pumnalul dorește altceva
El este mai mult dec ât o structură făcută din metale; oamenii l-au gândit și l-au creat cu un scop foarte deslușit; este, într-un fel, etern, pumnalul care aseară a ucis un om în Tacuarembó și pumnalele care l-au străpuns pe Cezar. Vrea să ucidă, vrea să reverse năpraznic sânge.
Într-un sertar al mesei de scris, printre hârtii și scrisori, interminabil visează pumnalul simplul său vis de tigru, iar mâna tresare atunci când îl atinge, iar metalul tresare și el, metalul care, în fiecare atingere, presimte omorul pentru care a fost făurit” (trad C Hăulică).

Apreciez acest răspuns ferm și, aș putea spune, nepărtinitor. Nu, marii clasici nu au scris clișeic – la ei înveșmântarea în cuvinte a celor câteva mari idei ale umanității e genială. Aici faci o confuzie.
Nu există nicăieri (în ceea ce am spus) o pretenție de adevăr. Dacă n-am exprimat aceasta, o exprim acum: nu am credința că EU ȘTIU și alții nu. E numai o părere exprimată.
În ceea ce privește artificiul “viață –viață!, moarte-moarte!” (exprimat prin dativ de tine) am zis că e clișeu, în sens clasic de data aceasta: adică am mai găsit ideea și la Nichita, cred că în scurtele sale “proze”.
M-ai dat gata cu “6”-le. Cum dreaq “și”-ul oferă finalitate? Poate ceea ce urmează după. Altfel am avea o conjuncție inexactă sau incompletă.
Cu plăcerea dezbaterii, Marțian.

Câteva argumente...
...care mă fac să socotesc demersul de față (poetic?) un eșec:
(Ante: dacă ești supărăcios, nu citi!)
1. Multitudinea clișeelor: „Vine o zi când numești întâmplarea „soartă””, „să spui... vieții, viață,/câinelui, câine/omului, om/și morții, moarte”, „pojghița amintirilor” (mă lași...), „trupul îți bate sufletul pe umăr” ș.a, nu mai stau. Dar ce este acela un clișeu? Permiți? E o sărăcire a unei idei – sărăcire care derivă din proasta înveșmântare a ideii în cuvinte, o anti-retorică poetică. Prin urmare, sunt prezente două stări iritante: starea de „chin” a autorului, care se stoarce încercând să..., și starea de „pierdere de vreme a cititorului",
2. Finalul e de-a dreptul bombastic, inovativ fără a fi pragmatic (citește „pragmatic” dpdv etimologic),
3. Însuși începutul pare a fi strofocat, smuls, chinuit, gâtuit, „nereal” (citește prin subiectivitatea-ți),
4. Titlul trimite mai degrabă la pisici (e drept, și la un anume final),
5. V5 și v6 din s1 sunt exprimate greoi „Ar fi cel mai bun antrenament pentru oamenii de după/și pentru moarte”,
6. „și”-ul din s2 nu are niciun rost (citește și noician și „nenoician”),
7. Revenind la final: cum dreaq să vina asta cu postu’ viermilor??

Salut câinii tăi. Cam multă zăpadă în poezia asta. Bine că mai sunt chestii drăcești și alte cele; ca la Nichita, iepuri.

Câteva chestiuni: încep să nu mai suport linia aia de la sfârșitul versurilor tale; care de multe ori e pusă aiurea (mă rog, lasă impresia unei lacune: ideatice sau ortografice, nu știu. Cert e că mă enervează).
Ai grijă la “întrânsul”.
Patetismul de final nu își are rostul; era subînțeles.
Aș fi mizat mai mult pe “subteran”. Referirile (două??) par că nu știi îndeajuns (și nu e cazul – cunoști subteranul mult mai…)
PS, Am spus și eu cândva aceasta (nu interpreta în niciun fel, șezi blând): “clownilor, măscăricilor, bufonilor, poeților, peștilor, cerșetorilor, cârciumarilor, vagabonzilor, curvelor, criminalilor, jucătorilor, studenților, bețivilor, cascadorilor, popilor, actrițelor, țiganilor, cuțitarilor, misticilor, editorilor, vânzătorilor, orbilor, pictorilor, escrocilor, dublilor, taximetriștilor, rockerilor, groparilor,
adevărat vă spun vouă……………………….”.

Asta e. Eu sunt iapa, tu ești șaua; ai dreptate cu “înțelegerea pe diagonală”.
Cu bine.

Ce nu am înțeles încă: de ce se mai ghilimetează ceva dacă e italic, deja???
Nu-mi lua a prostie asta (sau a mai știu eu ce), vreau doar să știu ce și cum.