Poezie
profesore,
(bBestiarul împuierii)
2 min lectură·
Mediu
frumoasele zăpezi îți mocirlesc picioarele
scârba primăverii te cuprinde nu mai vrea să iasă la plimbare
se golește în tine
îți toarce-n plămâni
îți deșiră sângele pe scări de oase îngălbenite timpuriu
motiv pentru care tot mai des construiești mintal propoziții finale
subiectivele și predicativele le găsești lipsite de sens
la urma urmei mai dă-l dracului de anotimp
posibil să fie ultimul
și totul e un joc de-a priveghiul
…→zăpada→frunzele→iarba→florile→…
văzduhul e compus din gropari și din sinucigași
pentru care nici un calendar nu este destul de încăpător
imbecilii au nevoie de vacanțe
de zile repetate obsedant
în care ciorba are același gust
apa aceeași diluare
femeia o nesătulă uscăciune
ah! coridoarele liceului
cu pereți pe care marii poeți prozatori și filozofi
își împăienjenesc surâsurile libidinoase
și morți sucindu-și gâturile după frăgezimi
spurcate de alcool de tutun de droguri de sex
dedate deja la cură de avorturi
ai ajuns! în rai, profesore! în chiar inima raiului –
bălești dar n-ai voie să pui mâna
abia te ridici deasupra ispitei despicându-ți limba cu dinții
strangulându-ți sexul cu atâta putere
încât lipsa de aer te aduce în pragul leșinului
le surprinzi privirile cu subînțeles atingerile vinovate
le interceptezi bilete în care-și promit dumnezeirea trădată
iar tu citești profesore fir-ar ale dracului de litere
despre hesperide
despre preotesele pythiei
despre preotesele lui ishtar
despre bacante
despre desfrâurile din ordinarele mănăstiri autohtone
și-n timp ce toată lumea din jurul tău se fute
parcă anume să îți facă în ciudă
numai tu te înfrânezi ca o vestală ce se închină cenușii
și îți juri atunci în barba mai nehotărâtă decât a mărețului sultan
din pășunistul ăla de manual
să ejaculezi țării pe față roz-violaceul acestei degenerații
juri să umpli pământul de abandonați
să transformi toți repetenții în olimpici
să umpli umanitatea de savanți sau măcar de meseriași
și-ți spinteci și buzele nu numai limba
iar unghiile ți se îngroapă în carnea palmelor
zvâcnești în picioare ca un nebun încălțat în adevăr
bă!
vă!
pe toți!
o să…
dar ochii lor de vite încă neînjugate te fixează și te apucă sufletismu
între școală și abator e diferență de-o tăiere, profesore
063622
0
Ce e cu primele?
S1 v1: lăbăreală
Idem aia cu primăvara (poeticește)
Implicațiile (materiale?) din s2 nu au niciun sens/rost/noim’/gând.
Mă rog, în s3 nu-mi “sună” termenul “imbecil”. Aș fi găsit o altă “prostovănie.
Dar trec peste aceste prime – diluate; ultimele trei strofe merită re-(s)puse:
“ai ajuns! în rai, profesore! în chiar inima raiului –
bălești dar n-ai voie să pui mâna
abia te ridici deasupra ispitei despicându-ți limba cu dinții
strangulându-ți sexul cu atâta putere
încât lipsa de aer te aduce în pragul leșinului
le surprinzi privirile cu subînțeles atingerile vinovate
le interceptezi bilete în care-și promit dumnezeirea trădată
iar tu citești profesore fir-ar ale dracului de litere
despre hesperide
despre preotesele pythiei
despre preotesele lui ishtar
despre bacante
despre desfrâurile din ordinarele mănăstiri autohtone
și-n timp ce toată lumea din jurul tău se fute
parcă anume să îți facă în ciudă
numai tu te înfrânezi ca o vestală ce se închină cenușii
și îți juri atunci în barba mai nehotărâtă decât a mărețului sultan
din pășunistul ăla de manual
să ejaculezi țării pe față roz-violaceul acestei degenerații
juri să umpli pământul de abandonați
să transformi toți repetenții în olimpici
să umpli umanitatea de savanți sau măcar de meseriași
și-ți spinteci și buzele nu numai limba
iar unghiile ți se îngroapă în carnea palmelor
zvâcnești în picioare ca un nebun încălțat în adevăr
bă!
vă!
pe toți!
o să…
dar ochii lor de vite încă neînjugate te fixează și te apucă sufletismu
între școală și abator e-o diferență de-o tăiere, profesore”