Poezie
min(ci)unile Sf-ului Valentin
1 min lectură·
Mediu
în Jabberwocky ninge-ntotdeauna
mult mai devreme decât mi-aș dori
încât din loc în loc străpung nămeții
cu spinii lor nenumărații rosa
lungește-mi sfinte mâinile să cânt
la xilofonul streșinii de gheață
iar ăi mai groși negri pe-o parte țurțuri
să mă taie lung scrâșnind
să treacă-ncet printre case
abur când m-o părăsi
îndură-te dar îndură
risipirea din ferestre
gospodinele să-mi șteargă
floarea râsului c-o cârpă
și abia la primăvară înspre nord să-mi crească mușchii
odihnindu-mi iar pe creștet
păsări mereu călătoare
lăsă liberi noaptea câinii
singurii ce nu-s sensibili la parfumul roș-drăcesc
altminteri când deschid pumnul
risipesc peste zăpadă
numai spini nici o sămânță
ninge
ninge-n Jabberwocky
o vorbă spune despre adevăr:
tăiat mai scurt că nu încape-n sobă
063.802
0
„Risipirea din ferestre” ți-am adunat-o în suflet ca pe-o comoară aleasă, pentru că neîndoielnic nu există piedere și risipire. Există transformare și îmbogățire. Alchimizare! Iar în „pumnul” ce „risipește numai spini, nici o sămânță” nu cred absolut deloc. Sub semnul „scrâșnetului” aburul te-o „părăsi” dar „floarea râsului” vecinic rămâne pentru a îmbogății bucuria lumii! Ninge și nu cred că-s „spin”! Maria...... Mulțumesc!