Maria Prochipiuc

Simbolul oglinzi aici la tine are un rol cu totul deosebit, nu să-ți privești imaginea pentru a defini o anumită identitate fizică sau a te regăsi în propria imaginație, ci prin ea reușești să vezi chipul celor care nu au chip: voi vedea sfârșitul celor nenăscuți încă. Fiecare vers are semnificația lui, decupate din contex versurile pot fi luate separat, reașezate definesc o personalitate care abia acum se desoperă: Nu știam nici dacă trăisem vreodată. Interesant acest mod de a privi lucrurile.

Textul acesta numit epigramă face cât un poem lung de nu mai știu eu câte strofe, cuprinzi aici în patru versuri înțelepciunea unui neam. O pot numi o poezie scurtă și plină de profunzime și mai ales de limpezime a versurilor. Epigrama aceasta produce prezentare, dar mai ales receptare, e bună de pus la intrarea în sala parlamentului, sau ca un motto pentru fiecare guvernant. Nu mai spun de imagine, dacă ai fi pus doar imaginea și parcă înțelegeam ce vrei să spui doar din titlu, așa se interpun versurile cu imaginea și dă un efect deosebit atât vizual cât și intelectual. Nu sunt o cunoscătoare a modului acesta de exprimare poetică , dar de fiecare dată când am vibrat la cele patru versuri mi-am zis: ferice de cei care știu așa a cuvânta!

...</i> și nu uita cîntecul inimii e nemuritor!

am uitat unde încep. am doar vertebre. uneori vin cuvinte ca un fel de sfarmă-piatră și dor, și tac, și le scriu mai departe, îndepărtându- le de mine o dată la șapte ani.- e acea stare de neliniștea a celuilalt mai mult decât a autorului, a celui care într-un fel spus nu că l-ar durea, durerea altuia, ci mai mult că vrea doar să fie interesat așa ca o… trecem prin stări de genul acesta, ne afectează mai mult sau mai puțin, dar oricum le simțim și revin cu altă frunte, niciodată prea înaltă. mi se amintește că sunt limita apelor și nici gramatica pământului nu am învățat-o perfect. pe acest eu din mine care tace nu îl cunosc. descifrez acest text ca și cum m-aș dezbrăca de o haină, este a mea și totuși mi se pare a fi străină de mine. Nu contează gramatica învățată ( apropo eu am învățat gramatica unui domn prof. Irimia și ca să mă convig că o știu am dat examenul de cîteva ori, de atunci am început să fac greșeli gramaticale), importantă e gramatica simțiri, e gramatica cuvântului care respiră atunci cînd îl așezi acolo într-o scriere, e gramatica sufletului destrămat în prea multe idei, e… l-am explorat trăit, metamorfozat, luminând aproape tot ce trecea dinspre rădăcini întoarse. adesea doresc doar o lampă un ceai și un cântec, fără disonanțe alfa-imprimabile sau gama-sensibile. Starea de liniștea neliniștii e aici, vrem asta dar de fapt ne dorim cu totul altceva, tânjim după stare de dinainte, lampa și cântecul poat fi, dar să ni-l cântăm tot noi pe o melodie, care doar numai nouă ne place: nu vreau decât culori în nopțile aproape terminate, nici reîncarnare, nici măcar descompunere în silabe. umbrele acelea încă dansează passo doble. sunt sala de bal pe care își mișcă tălpile ca pe un cer răsturnat sau doar clopot alb. E vezi, e tocmai ce prevestisem mai sus, vrei liniștea neliniștii din tine, nu vrei nimic, dar vrei totul aproape așa cum a fost și încă poate ceva mai mult… am uitat unde mă sfârșesc, am doar o gamă. cer îngăduința de a nu mai vorbi cu alte cuvinte închipuite, de a șterge spațiile vizibile și a rosti numai incorect conform tuturor falșilor prieteni din limba asta sau cealaltă. Da, aici e toată esența acestei scrieri, prietenii? Care prieteni? De câte ori nu mi-am pus întrebarea asta, de câte ori nu mi-am răspuns și în momentul următor găseam răspunsul greșit. Spunea cineva că în celălalt vedem binele sau răul din noi… nu știu dacă e așa sau nu, am exersat, dar abia după ce vedeam răul din celălalt îmi aduceam aminte de spusa aceasta. E starea pe care cu multă sinceritate o pot spune am avut-o de N ori: aici, acum, nu mai are sens decât că am o materie anume, într-un contur nedefinit. fiecare lucru ce îmi pătrunde în aer poate însemna o vibrație prea înaltă sau prea joasă, dezacordându-mă sau acordându-mă ca pe o harpă veche.

Da, nu te mai cititsem demult, mă și gândeam cât porumb o fi având omul acesta de cules, după care m-am gândit că ai mai îngăduit mai mult sub sreașina viței de vie să-i culegi rodul în butoaie și că… dar uite ca ai revenit precum toama cu roade bogate. Intresanta această scriere a ta, curge frumos, așa ca o apă limpede de izvor. Te ține în starea aceea de neliniște și tot vrei să citești și în momentul când ajungi la sfârșit îți pare rău că s-a terminat. Realități spuse cu multă originalitate. Scrierea aceasta a ta este ca o oglindă a suletului. Aici la tine e ca un joc în care te-ai înlănțuit și tragi în acest joc și cititorul, aceste întâmplări sunt ca o explozie. Tu ești ca o pânză freatică, de multe ori abia simțită. Nu știu ce destinație să-i dau acestei scrieri, oricum e o proză veritabil de realistă. Te pot considera un creator de lumi posibile. Mi se întâmplă rar să mă regăsesc într-o lectură în modul în care m-am regăsit în multe din povestirile tale.

O frumoasă poezie de dragoste, de regret, de duioșie și câte înterpretări nu-i pot găsi, fiindcă există o universalitate în versurile tale, și probabil fiecare își poate lua ce i se pare că-i aparține, eu iau totul, că așa sunt eu mereu. Oricum dacă nu vedeam autorul, să știi că nu te puteam recunoaște în aceste versuri, mi-ar fi fost cunoscute, doar simbolurile, nu vreau să spun că ești schimbător, ci că îmi place acest stil, știu că în ultimul timp, ( nu cel recent fiindcă nu te-am mai văzut) ai tot schimbat stilul scrisului și mi se pare de bine, că în fiecare vers apare noul.

Mă întorc la poemul de azi: îți sorb fructe de mare dintre buze, dulci și moi, deși / văd fiecare tăietură în care s-au prăbușit alte guri – semnificații deosebite, viziune marină, descifrez aici femeia abia ieșită din valuri plină de acea frumusețe excitantă pentru ochiul unui artist ( creator de poezie), dar ca orice barbat care își dorește doar el să fie primul ai o stare de regret doar în gând, că au fost și alte săruturi… : sunt microscopul cu ochii imenși, unde și / microbii nectarului, morți, mișună ca șoarecii suri,

sub fiecare pliu, iubito, pe unde pătrund mă așteaptă-o văpaie, de șarpe,
imaginea lui e întoarsă, are dinții întorși, printre care
regurgitează luminile cărnii, sunt numai ofrandă, coșar pe
înserate, înghițit de fumul ultimei colibe de sare, - dacă în primul tablou faci descrierea iubite doar în două versuri, bărbatul din tine își găsește mai multe valențe: ofrandă, coșar, dar ești conștient că misterul pe care ți-l va descoperi femeia e ca o văpaie, de șarpe, aici subtil vorbești tot de ea- iubita, ca apoi să te simți a nu fi primul nici în acel moment, ci doar rămâi un coșar înghițit de fum. Ce frumos e bărbatul din versurile tale! Tu ești un călător prin apele roz, aduni în strofa a doua o mulțime de cuvinte simbol, nu încerc să pătrund, trec doar așa ca o umbră mai departe, ca în strofa a treia … să mă duc cu gândul spre altceva… strofa trei chiar dacă stiu că tu ai vrut să spui altceva aici, eu vreau să-ți mai definesc o stare pe care mi-a dat-o versurile acestea

mai departe sunt umbre, organele tale,
iubito, mi s-au pus pe lentile, în loc de aripi sau pleoape,
ca o sfoară încinsă, iederă arsă-n migdale,
mă strânge de gât intestinul tău și subțire și-aproape
dacă le iau separat de context văd aici, lupta fătului , călătoria lui, spre lumina zilelei spre alt orizont: mă strânge de gât intestinul tău și subțire și-aproape… știu că vei veni cu alte definiri tu, dar consideră o paranteză aceasta și sfârșitul înainte de ulimele două versuri care se repetă e lumea aceasta de care te …pentru a îndulci poemul revii cu primele două versuri ca să nu plece cititorul cu gustul acela amar ( aș zice eu).. Acest poem merită desecat cuvânt cu cuvânt, spui atâtea aici încât trebuie să meditez și poate voi reveni cu alte completări, las și altora bucuria de a se înfrupta din versurile tale.

Construcții deosebite, o poezie plină de simboluri, discursul poetic are și accente ironice. Acest poem e un moment (știu ai sa-mi spui imaginativ) din viața ta, unde sentimentele sunt la o anumită tensiune, chiar dacă încerci să le maschezi. Uneori versul este dur și am spus incitant, dar cu modulații prelungit metaforice, e un stil veritabil în care te desfășori și îți stă bine în el.

Poeziile tale sunt uneori rupte din realitatea din mine, mă întreb de multe ori ce ascunde fiecare cuvânt dincolo de orizontul lui: Doi miri clipe-n palme-adunând / Și nunta lor, bulgăr de gheață. Treci foarte repede dintr-un registru în altul pregătind parcă pentru ochiul privitorului un parfum anume: Acolo, sfârșit și-nceput
Minutul părea că e sferic.

Am citit undeva că scrisul joacă un rol important în cultura unei persoane, de aceea nu este de mirare că poezia este un teritoriu imens, dar niciodată cartografiată complet. Universul tău poetic este foarte deschis, îți rezevi mereu libertatea de-a aborda o temă sau alta. E o notă de tristețe aici, îmi este greu să te definesc din aceste versuri, mai mult mi se pare o dedicație: Nisipul scrâșnea dedesupt / Certând pașii noștri-mpreună. Ce va mai urma rămâne de văzut, pentru astăzi mi-au fost suficiente aceste versuri primite ca dar, ca un dar de suflet.

la malul mării -
în stânga și dreapta mea
lumi paralele

***La malul mării
timpul divide valurile
drumuri neumblate
(furtună)


singurătate –
corb pe-un copac fulgerat
în jur pustiul

*** luceferii prăvăliți
tulbură somnul
în jur pustiul
(singurătate)

Multumesc Magdalena pentru darul de suflet lăsat în pagina mea chiar dacă e de tanga, să știi că se poartă acum, și aceste micropoeme (sa fac o glumă să nu te simți așa de vinovată) putem spune că sunt poeziile un pic mai ,,dezbrăcate,, sper că nici comparația mea să nu fie deranjantă, am încercat și eu joaca aceasta de micorpoeme și îmi place enorm.

doamnelor și domnilor ocazie unică
în librării
se vinde doar astăzi
intimitatea unui cuplu pe numai câțiva lei noi
și ca bonus
una bucată vis sado-masochist atât cât să-i stea bine – mă opresc aici , fiindcă poate aici încerc să descifrez un chip, o intimitate, pai dacă e intimitate ce intimitate mai poate fi, dacă e și cu bonus? Da așa se spune, acum toate intimitățile primesc câte un bonus, pentru veniri și plecări, e ceva nou aici, încerc să descifrez poetul din spatele cuvintelor, da, îl știu mereu venind în forță. O realitate adusă în fața noastră într-un mod cu totul original, altfel poate decât îl știu eu pe autor și poeziile sale, să mă opresc:


eu tac
încep să tac din ce în ce mai adânc
de parcă de pe undeva de prin mine ar începe
................................................................

să se prelingă cerul
în noduri și ciorchini a liliac de mai
fumegă pe ramuri
pașii trecătorului de noapte
zgomot de maree sună goarna ultima clipă
în aer doar teiul
își trimite limbile de foc

Altfel, decât altfel, așa văd eu poemul acesta, simbolul oglinzi transpare în acest poem altfel decât reflectând o imagine, ci autorul e cel ce parcurge prin lumea fascinantă a oglinzii. E aici originalitatea spiritului creator, iar esența se va confunda tot timpul cu silabele. E un mister vibrator aici: singurătatea mișună pe trotuarul celălalt, un vers care te surprinde chiar dacă nu este unic

Horea – interesantă viziunea ta, chiar foarte interesantă, e ceva aici la tine care duce spre explicația propriei origini, frumos spus: mitul perechii primordiale. Văd că tu te duci mai departe spre alte viziuni ale reîncarnării, eu cred cu totul altceva, fiecare ființă e unică în felul ei, suntem unicate, doar că unii cred că noi suntem reflexiile unora sau altora. Mulțumesc pentru această viziune, nu m-aș fi gândit nici o clipă că poate fi si o interpretare de genul ... dacă citeai și poemul de unde a pornit totul, cine știe ce interpretari mai găseai.

Acest text nu e atât de rău pe cât se pare, e stilul de a spune totul așa dintr-o dată, încearcă să te folosește de metaforă, chiar am găsit una foarte interesantă și poți construi frumos să știi: cerul prea îngreunat de stele: încerc să așez textul așa cum îl văd eu, doar ca o propunere (fără să te superi):

cerul prea îngreunat de stele
se varsă-n ochii mei...prăpăd
deasupra

mă scurg în zare
plesnește pământul sub mine
tu simți
o veșnică cădere

Notă: e bine de reținut, să postezi doar un text două la început fiindcă altfel e greu să fii citit și cred că te interesează ce și cum scrii. E doar un sfat, restul îți aparține!

Ina draga mea, mă bucur că ai ajuns cu bine, ei, ai făcut la timp treaba, de curând am vrut să merg la frații mei de peste Prut, ei ce mai…și nu-ți spun ce și cum…asta doar așa. Intru pe text, doar Ina putea să spună totul așa la minut, dar cred că totuși vameșii au avut o influență negativă asupra ta, nu mai găsesc acea vervă a dialogului, cu toate că scrierea este foarte bună, lipsește umorul cu care mă învățasem aici la tine… ei, te astept și cu povestiri de prin alte lumii fiindcă cred că ai destule.

tu
ce religie amestecata
copac fulgerat cautandu-si mereu
radacinile uitate in oasele mele
mainile tale-mi daruiesc cadouri de intalnire
la fiecare atingere
se joaca de-a v-ati ascunselea
cu dorurile mele
asezate cuminti in sir indian – pornesc de aici, eu aș fi început cu această strofă, dar e doar părerea mea și acum dacă mă întorc la prima parte o consider așa ca un fel de pregătire pentru ceea ce urmează, descrii o stare ca apoi în această strofă să-l definești pe el, cel care ți-a produs stare de început: mainile tale-mi daruiesc cadouri de intalnire. Am găsit expresii foarte reușite: amintirile caus, gesturile de noapte, iedera in jurul unei bucurii…

Mihai - Da, e corect, 2x2=4, dar eu știu una și mai simplă că 1+1= 1, mă așteptam ca să fii mai explicit, dar să încerc acum a descifra ce ai vrut să spui, știu eu…că acesta e un scaun…eu pot interpreta că îmi mai trebuie și scaun la cap, când vreau să scriu ceva, ai dreptate, te aștept totuși cu o lămurire să înțeleg și eu ce și cum.

Multumesc pentru aceste versuri, le găsisem în pagina ta și mă gândeam ce frumos știi să amesteci cuvintele și apoi ca într-un carusel să le dai libertate să vorbească. Știu ele cuvintele a vorbi atât de frumos, le-am auzit muzica și am doinit împreună, m-au plimbat pe meleaguri de vis, de poveste și de realități întâmplate.

Pe bulevardul Agonia,
Unde poeții-și plimbă clona,
Ar fi deplină armonia
De s-ar ivi și Belladona.

Sunt două luni, aproape trei,
De când am „zguduit” Rarăul
Și de atunci numele ei
L-a înghițit bezmetic hăul.- e momentul nostalgiei, că tot ce e frumos se termină foarte repede, prologul tău din punct de vedre a ceea ce s-a întâmplat acolo pe Rarau are toate valențele poetice, dar probabil merge la un număr restrâns de cititori, doar pentru cei care au fost acolo sau au dorit sa afle:

Ieșiți cu toți’, prieteni dragi,
La rendez-vous pe Agonie,
Prin frunze galbene de fagi
Să fluierăm a poezie…

Concursul sub poalele doamnelor se pare că a avut mare succes, dar la fel zic eu, doar pentru participanți cu toate că dacă desprind din context epigrama care cred eu ca e cea mai buna, o pot și analiza: Alertat de-apropierea toamnei,
De-aventuri fiind mereu hapsân,
M-au înnebunit Pietrele Doamnei
De când i le-am bâjbâit în sân.
Din această epigramă desprind, că fără toamnă pietrele doamnei nu ar mai avea nici o căutare. Am revenit cu analiză pe text aici, fiindcă acolo în vârf de munte, nu am făcut acest lucru, ci a fost cotată cea care a primit punctajul cel mai mare, adică cea care a prins la public, aici am și această posibilitate, fiecare epigramă te invită la meditație și înțelepciune, dar și la descoperirea straturilor care îi dă frumusețe. Hai că sunt epigrame de steluță!

Epigramele domnului Peia – două dintre ele mi se par cele mai bune, astea le-am ales eu, dar cine știe, ne scot măcar cu un zâmbet de sub poalele doamnei, dar cum statutul epigramei nu este încă clar, ca specie a genului liric, după mine epigrama își are rolul ei, vine cu acea doză de buna dispoziție. Măcar pentru acest lucru aș încerca o analiză a versului. Desigur că exprimarea de aici are trăsături proprii autorului, diferențiate pe diverse stări:

Am urcat din hău în hău
Sus pe vârful blestemat,
Unii spun c-ar fi Rarău
Dar eu cred că-i Ararat.

Urc încet, încet, încet
Vârful cel cu coame goale,
Dar vă spun un gând secret :
Mult mai bine stam sub poale

Epigrama domanei Belladona – epigrama ei are o inscripție precisă dacă îi putem spune așa, adică mai pe înțelesul meu o trimitere directă, sunt dueluri, așa le numesc epigramiștii, dueluri în forță, pline de curaj, și mai ales cu o poantă foarte reușită, dacă ar fi să aleg una din ele mi-ar fi foarte greu fiindcă pe toate le consider foarte bune (fără supărare domnii mei). Versul epigramei folosit de Bella și Dona este ca o oglindă unde își poate vedea fiecare, măcar umbra. Ceea ce exprimă autoarea aici este ingenios construit și reflectă stări de spirit ale unei realități specifice. Epigramele Belladonei sunt ca niște răvașe axate aici doar pe două direcții: Ioan Peia și Ion Diviza. Patru versuri care poat avea mii de destinatari asta descopăr eu aici și mi se pare tare frumos…


Lui Ionică Peia:

Cică a citit femeia
Că-i trecut din pat în pat,
Dar și eu pe domnul Peia
Vă spun clar că l-am fumat.


Lui Ion Diviza:

Pe Rarău Ion lăsase
Multe amăgiri amare
Și coboară cum urcase
Tot cu coadă-ntre picioare.

Ei am ajuns și la mai tânărul nostru coleg care și-a încercat și el puterile lângă coloșii Rarăului, e la început de drum, nu știu dacă are de gând să meargă pe urmele seniorului divizat, dar știu bine că e un foarte bun informatician și cine știe poate și epigrama … Eu văd epigrama lui Grigore așa ca un fel de micro- scenariu ludic, desigur că el mai are mult de lucru, și îl cred în stare fiindcă epigrama presupune sclipire intelectuală și de asta nu duce lipsă

Te-aș însteluța domnule Diviza măcar pentru o singură noapte cu lună, dar asta e, vă sunt suficiente diplomele.
Voi reveni și cu alte lămuriri!

Străjerii tăcuți
Păzesc umbra de soare
Frunzele cântă

*** Frunzele cântă
rătăcind spre începuturi
sămînța rodește
(pomul)

Pe marea verde
Pete multicolore
Mă fură-ntr-un vis

*** Mă fură-ntr-un vis
prăbușindu-mi-se pe umăr
petale multicolore
(mirosul florilor)

Sunt ghem de vise
Pierdut în labirintul
De dor și lacrimi

***De dor și lacrimi
mă-nchipui mișcare
prinde-mă-n palme
(toamna)

dar noi
ne irosim contemplându-ne
drumurile în oglinzi – aș spune DOAR noi, de ce m-am oprit doar aici, fiindcă aici în aceste miniversuri am găsit o întreagă poezie, și dacă încerc să dezvolt e o întreagă filozofie, simbolul oglinzilor, în care poate fi proiectat un chip, sau poate doar se glindește, în care poți să vezi anumite stări. Și prima parte e interesantă mi se pare așa ca un fel de concluzi, pe care probabil le acumulezi în cele trei versuri. Paranteza din versul patru îmi spune multe, aici pot fi multe interpretări de fiecare lector în parte, e interesant. Voi mai trece!