Haiku

cei mai buni străjeri
prieteni tăcuți cântă
simfonii prin poante picate
ușor doar plante baletante
prin iluzia valurilor hipercromatice
pată lângă pată
răpesc decorul într-un vis mozaicat
cu umbre din lumină ascunsă
în cântarea viselor din tine
te descifrezi, uneori, doar ție, inimă
doar e un dor ce doare
lacrima ce sărută pleoapa cu mângâieri
înălțătoare spre un zâmbet
de cer gâdilat doar de copii?

ție inimă, din inimă
Pierre

Străjerii tăcuți
Păzesc umbra de soare
Frunzele cântă

*** Frunzele cântă
rătăcind spre începuturi
sămînța rodește
(pomul)

Pe marea verde
Pete multicolore
Mă fură-ntr-un vis

*** Mă fură-ntr-un vis
prăbușindu-mi-se pe umăr
petale multicolore
(mirosul florilor)

Sunt ghem de vise
Pierdut în labirintul
De dor și lacrimi

***De dor și lacrimi
mă-nchipui mișcare
prinde-mă-n palme
(toamna)

Tesute intr-un decor contempat, dinspre inauntrul labirintic, inspre marea de verde a lumii, acest triptic de miniaturi pastelate in versuri ma lasa o vreme sa ascult cum frunzele cinta, fiindca nu e inca iarna si fiindca iubesc verdele, in toate spatiile lui.
Pastrez ultimul haiku, deoparte, spre mine, acolo unde visele mi se desfira.

Sunt ghem de vise
Pierdut în labirintul
De dor și lacrimi

Ela

Mi-ar plăcea așa:

Unde, scînteieri -
Pete multicolore
Mă fură-ntr-un vis

sau

Pe marea-n tremur
Pete multicolore
În gene visul

Pierre, și eu simt la fel, străjerii tăcuți sunt cei mai buni prieteni, iar simfonia naturii una dintre cele mai frumoase linii melodice, cu sunete mângâietoare ce alină dorul și înalță un zâmbet spre imensitatea azurie, pură ca sufletul unui copil. Îți mulțumesc pentru versuri, cu atât mai mult cu cât ele sunt izvorâte din cupa inimii tale!
Maria, îți mulțumesc pentru micropoemele care sunt de fapt mici bijuterii și îți mai mulțumesc pentru tot ceea ce faci, pentru că datorită ție am descoperit-o pe Maria Tirenescu cu eseul „Poemul în lanț – rengay” și m-am îndrăgostit iremediabil de acest gen de exprimare succint și în același timp expresiv.
Ela, dacă ai găsit ceva să-ți placă sunt măgulită, pentru că eu plec din pagina ta mereu mai bogată cu o trăire și te admir pentru felul în care te scrii în cuvinte.
Corneliu, vreau să-ți mărturisesc că ceea ce m-a determinat să încerc să scriu un haiku, a fost când am citit unul la tine în pagină. Mi-a plăcut atât de mult, încât am vrut să încerc și eu! Cred că una din frumusețile unui haiku este tocmai că același lucru poate exprimat în mai multe feluri în funcție de percepția și sensibilitatea fiecăruia dintre noi. Îți mulțumesc mult pentru acest „alt fel” foarte expresiv!

Din cate stiu eu (din pacate, putine lucruri despre poezia haiku) regulile de constructie nu permit utilizarea de figuri de stil. Daca m-a insel as dori sa-mi recomandati cateva lucrari cu privire la acesta problema

cu respect, acelasi...

Această formă de exprimare am descoperit-o pe acest site prin articolele făcute de doamna Maria Tirenescu – „Câteva cuvinte despre tanka și haiku” și „Poemul în lanț – rengay”, din păcate destul de recent! La sfârșitul primului eseu, unde se vorbește mai mult de kaiku, dânsa alătură o bibliografie pe care mi-am propus mie însămi să o caut pentru a mă documenta. Vă ofer cu plăcere link-ul unde puteți accesa acest eseu: http://www.poezie.ro/index.php/essay/143718/index.html. Din ce am citit în acest eseu nu reiese condiționarea construirii unui haiku de lipsa figurii de stil. Am înțeles că sunt trei reguli de bază, dar nici una dintre ele nu exclude folosirea figurii de stil. Ca să nu fac încurcături voi cita pasajul cu pricina: „Dintre figurile de stil, singura care și-a câștigat un drept incontestabil este elipsa, pe când metafora, metonimia, personificarea, comparația survin arareori și chiar deloc în realizările majore ale genului.” Vă mulțumesc pentru întrebare, mi-a prilejuit o nouă incursiune în lumea minunată a expresivității spiritului japonez!

Pot fi citite inca regulile la Concursul de haiku organizat in luna mai pe agonia.ro. Este pe prima pagina.

Cu drag, Maria

Pardon, agonia.net
Tot eu