Poezie
Allienter
1 min lectură·
Mediu
îți sorb fructe de mare dintre buze, dulci și moi, deși
văd fiecare tăietură în care s-au prăbușit alte guri
sunt microscopul cu ochii imenși, unde și
microbii nectarului, morți, mișună ca șoarecii suri,
sub fiecare pliu, iubito, pe unde pătrund mă așteaptă-o văpaie, de șarpe,
imaginea lui e întoarsă, are dinții întorși, printre care
regurgitează luminile cărnii, sunt numai ofrandă, coșar pe
înserate, înghițit de fumul ultimei colibe de sare,
prin apele roz pe unde, iubito, înot, trandafirii
dau zahăr în sângele pământului, petalele mor amărui,
e locul prin care vezicile pocnesc în diluvii și firii
i-a fost inventat ghimpele fierii trecând prin gutui
mai departe sunt umbre, organele tale,
iubito, mi s-au pus pe lentile, în loc de aripi sau pleoape,
ca o sfoară încinsă, iederă arsă-n migdale,
mă strânge de gât intestinul tău și subțire și-aproape
plămânii-ți au muguri, mi-au întins peste frunte pleura lor, unde și
alveolele, mai demult, s-au închis în cușca șobolanilor suri,
Iubito, sorb dintre buzele tale inima dulce și moale, deși
sunt numai o tăietură în care se vor prăbuși alte guri...

084.984
0

Strofa: \"sub fiecare pliu, iubito, pe unde pătrund mă așteaptă-o văpaie, de șarpe,
imaginea lui e întoarsă, are dinții întorși, printre care
regurgitează luminile cărnii, sunt numai ofrandă, coșar pe
înserate\" mi-a placut in mod deosebit
Vizualizand imaginea iubitei prin ochii tai te-am socotit un cusurgiu si-un revoltat dar cand am ajuns la ultimele versuri si am simtit acea dulce sa-i zic... resemnare: \"Iubito, sorb dintre buzele tale inima dulce și moale\", mi-am mai \"revizuit\" parerea desi…
Ina