Maria Prochipiuc

Aparitia unei cărți e un moment deosebit din punct de vedere cultural, apoi reprezintă o treaptă în creșterea spiritual- culturală a autorului respectiv. Se pare că evenimentul de aici are o dublă semnificație, totul va fi ridicat la putere DOI, e interesantă această unire, această înfrățire, o pot numi așa fiindcă evenimentul are loc dincolo de Prut, poate nu este întâmplător acest eveniment, macar din acest punct să fie unire, fiindcă pe celalte planuri… dar sunt lucruri sensibile care se pot dicuta în alt context. E o bucurie pentru mine acest eveniment, pentru valențele pe care le poate primi. Le doresc din tot sufletul să se bucure de succes, cred că, cea care a facut posibil acest enveniment trebuie sa fie si ea felicitatată, cine stie poate la momentul… vor scrie cei care participă și vom afla si noi noutățile… Să vă bucurați cu toți: Maria si Florian, Silvia și toți cei ce vor lua parte…

Evidentiez acest Anunț, nu pentru conținutul lui literar, ci mai ales prin faptul că ne sunt prezentați doi autori de pe poezie.ro, ca ne vom putea bucura de citirea cărtilor lor și cu siguranță vom afla și alte lucruri interesante!

multă lume în obor,
când vine fata cu albine, - mă opresc acum asupra celor două versuri, desigur că pe primul îl vei repeta pe undeva pe la mijloc și la final, tocmai pentru a închide cercul, a, nu, așa cere regula rondelului. Vreau să intru în dedesuptul cuvintelor tale să le înțeleg sensurile… ce îmi spune mie obor? Desigur intuiția mea mă duce cu gîndul la o sală mare de specatacol, că doar nu vrei să-i iau sensul direct, adică de tîrg, dar parcă e prea urît dacă ar fi un târg mai mult pentru păsări și nu de oricare, ci mai ales din alea care cântă în triluri neîntrerupte , atunci e de bine și acest sens, dar cred că nu contează prea mult, esențialul că eu înțeleg… că această fată deține un rol important în rondelul tău. Îi faci o descriere aproape ca în teoria literaturii, ca s-o pot caracteriza după toate criteriile de acolo.

ce-are și mâini de miere, fine,
și-n limbă ac îngrozitor.- să te compătimesc pe tine? Nu, voi fi dreaptă, doar atât, faci aici o îmbinare a cuvintelor , îndulcindu-le cu semnificații, și totuși nu o faci lent, ci intri de-a dreptul în subiectul fetei și anume vorbești pe o limbă doar de tine și ea cunoscută despre înțepatură, tu ești participant direct la evenimentul respectiv altfel nu știu cum ai fi putut să redai atât de bine anumite reacții a celor ce se află în tabloul ce urmează:
Plâng târgoveții, că îi dor,
de sânge, vasele, mai pline -
E multă lume, în obor,
când vine fata cu albine.

Orice lucru din acest tablou se petrece într-un perimetru sacru, unde parcă nimeni nu are voie să pătrundă decât după un anumit ritual, intră în scenă tîrgoveții care îi dor sângele când vine fata cu albine, nu cred că e bine ce am înțeles, oricum mă gândeam că poate era interesant dacă nu apărea cuvântul sânge, acum după toate aparențele sunt atâte intervenții rapide , fără dureri, dar mai ales fără sânge. Poate acest lucru îl pot reproșa rondelului tău că folosești bisturiul , cînd s-a descoperit de atâta vreme laserul

Iar ziua trece ... nu ușor,
căci ...prea li-e rău, când li-e mai bine,
pe tronul scund, unde le vine...
mereu, alt roi ... înțepător. – Ultima strofă e ca un fel de simulacru, stimulează aparențe înșelătoare, de fapt e un fel de deformare a realității, apare aici un cuvânt plin de simbolistică: tronul, acum nu știu dacă ai vrut să te referi la faptul că acesta semnifică locul acela unde târgoveții își păstrează diverse obiecte sau te referi la tronul…ocupat de un coronat, de aici puterea suverană a poeziei
…E multă lume în obor...

Abia acum am sesizat că e la personale, ai avut un motiv, cred, dar eu deja sunt antrenată printre rondele încât orice vers mă detrmină să iau poziție, acum dacă mă întrebi sunt deja în poziția îndoiat, adică cumva a iepurașului...Nu știu dacă am reușit să dezleg intensitatea cuvintelor , adică să le mai slobozesc un pic din legătura rondelului tău, rămâne de văzut

Dragii mei, vă mulțumesc pentru faptul că ați găsit răgaz să vă opriți măcar pentru o clipă asupra acestei rugi, am credința că poate fi considerată o poezie și are valențe poetice. E adevărat că multe autoare de pe site poartă numele de Maria, fără nici o supărare acest poem l-am închinat celei a cărei nume îl purtăm și implicit și nouă! Mulțumesc și pentru urări, dar scopul nu a fost acesta (nu vreau să supăr pe nimeni, le mulțumesc tuturor pentru urările primite pe toate căile posibile), vă voi spune un secret, dar poate la o altă dată, undeva la început de septembrie. Pentru mine această formă de exprimare nu îmi este nouă, dar nu am avut curajul să dau aceste poeme publicului, le țineam doar pentru mine, e ceva ce ține de sufletul meu și foarte mult m-ar interesa partea tehnica, dar mai ales ceva referitor la expresia poetică și nu în ultmul rînd fondul și mesajul. Vă mulțumesc pentru tot și pentru toate!

Zilele și-au pierdut valoarea în aur!
Fără acoperire, zboară în neștire de la o dimineață la alta!
Devalorizarea Timpului a izbucnit
exact la începutul Anului Sfârșitului! - Poemul tău conține realitățiile timpurilor ce trec uneori pe lângă noi, trec și ne facem că nu le vedem, sau le vedem și le trecem cu vederea. Ai un mod deosebit de a spune lucrurilor pe nume, se pare că inversiunea joaca la tine un rol deosebit. Poemul acesta un fel de întoarcere spre trecut cu vederi în prezent, un fel de comparare a timpului ce a trecut cu cel actual. După câte văd ocolești foarte mult metafora, cauți și ai o simbolistică proprie.
Am luat în discutie câteva poeme, adică vreau să le trec în revistă pe cele care au scăpat de atelier, e un fel de încercare de-a mea să mă joc de-a critica, dar vreau să cred că voi face doar critică constructivă, eu nu folosesc cosmetice, așa că, să nu te aștepti la mai știu eu ce cosmeticizări ( de la mine citire…).
Și pentru că de la inflație la starea de sănătate nu e decât un pas, mă opresc mai întâi asupra motto-ului
\"Toate bube rele
în curul babei mele!\"
(zicală de-a mămichii, Dumnezeu s-o ierte)
Ei, zicala ca zicala, își are efectul ei, dar versurile , sunt diferite, parcă aș fi scris această parte în proză, cred că mult mai bine te poți exprima în această formă, caut să regăsesc versul care să-mi descrie o imagine, sau eu să reușesc să o văd, dar degeaba. Chiar nu sunt obișnuită cu stilul acesta de exprimare, folosești în interiorul versului cuvinte cu majusculă, probabil pentru tine au o anumită semnificație, mie de exemplu nu-mi spun nimic:

În acest caz,
durerea se va generaliza în toate cutele Sufletului, ca atare
\"Și asta va fi definitiv!\" a zis Doctorița cea Mare.
Poemul următor – E bine - are o altă formă și chiar începe să-mi vorbească mai ales prin imagini, fiecare strofă formează o imagine, se pare că acest poem are și parfumul lui specific, da, e o altă stare și pot spune că ai aici și mesaj, ceea ce spune mult despre o peezie:

\"E bine!\" gândi o floare parfumată
savurând seva proaspătă din pământul mormântului unui tată.
Am sărit intentionat peste un poem, fiindcă mă voi opri doar asupra lui într-un alt moment, e altfel, decât cele despre care am vorbit aici. Eu cred foarte mult că tu te poți exprima foarte bine în proză, ai limpezimea cuvântului, a cuvântului spus direct. Poezia pentru mine înseamnă metaforă, înseamnă vis, inseamnă imagini…și multe. Poate dacă ai încerca o formă de a sensibiliza cuvintele ai găsi sub scoarța cenușie simboluri care să întruchipeze larvele locale…nu vreau să te desființez, de fapt nu vreau să-ți desființez poezia, dar, cred că avem vederi diferite. Ideile din acest poem sunt foarte bune, forma poemului la fel, dar cred că asupra fondului trebuie lucrat…ce zici?

Poezia momentului așa aș numi eu acest rondel, e interesantă forma de exprimare, folosind 13 versuri, desigur că numărul de silabe contează foarte mult, dar eu nu voi privi aceast rondel din punct de vedere tehnic, poate să aibă toate cordonatele și să nu-mi spuna nimic. Văd că respecți cupletul inițial, îl repeți la mijloc și apoi în versul final. Ultimul vers pare a fi izolat de celelalte dar nu e chiar așa, el are un rol important în rondel, respectă o regulă. Frumoase imagini realizezi aici , amurgul ca o cadână, construiești versuri pline de parfum: convins, naiv, c-o să-mi rămână
de-ajuns parfumul ei, balsam.

Nici nu mă gândeam că nu voi găsi la tine ceva nou, ceva ce e de domeniul experimentului. Versul are ruperi intenționate , tocmai pentru a da o nouă cursivitate rondelului. Muzicalitatea de aici trebuie să creeze sugestii, sa asocieze, prin corespondente, o anumita stare de spirit a unui anumit moment. Tu deja ai format un limbaj propriu, care îți aparține și uneori nu poți fi confundat. Este surprins aici un moment de o frumusețe aparte, cel al retragerii soarelului, dar nu înainte de-a arăta frumusețea, în faptul serii, atunci când lumina discretă este contopită de întunericul nopții. Această unire între noapte și zi e ca dansul cadânelor, cu mișcări ondulate reflectate în oglinda minții poetului. Tabloul este un fel de răsfrângere a poetului, de fapt a sentimentelor proiectate în cuvinte:

în camera umbrită. Gram
cu gram, s-a strâns pulbérea până
când cu amurgul cald, de lână,
am șters și umbra ei și geam.
Întregul tablou se axează în final nu pe apusul soarelui ci pe camera umbrită, iar prin transpunerea imaginației autorului și umbra capătă culoarea amurgului.

Poate că acel fel de a privi e doar în ochiul poetului sau de ce nu , în ochiul cititorului, din irealul în care te încurci… încerci o satisfacere a nevoii care se zbate în tine sau poate împotriva ei…mai poți fi un mijlocitor a unor idei ce se vor exprimate. Vezi tu , are un rol important aici vrea să înărească anumite lucrui exprimate, are rolul de menținere a unei stări. Dacă trecem dincolo de percepția stării pe care simți nevoia s-o controlezi, vom obesrva că ea corespunde unei anumite nevoi, nevoii de un refugiu ideal, în care să se atingă o anumită volupate a cuvântului, superioară oricărei alteia și care să nu mai lase loc pentru vreo altă dorință.

Expresia versului aparține unui plan dincolo de orice realitate, e aici o particularizare a unei diviziuni abstracte. Această diviziune este necesară la un moment dat pentru cunoașterea noastră, dar mai ales pentru acțiunile noastre. E un fel de a ne ține echilibru unei armonii a întregului, e un fel de transferare dintr-o categorie în alta. Aici sinceritatea joacă rolul cel mai important, nimic nu poate fi ascuns dincolo de cuvinte.

Prin intermediul reflexiei se eliberează un anumit sentiment al fanteziei, e de fapt o realitate pe care vrem s-o păstrăm neatinsă în memorie, așa cum se găsește ea, cu fizionomia ei proprie, individuală, și căreia prin acest poem vrei să-i faci un portret realist. În mare parte ai realizat acest lucru. E interesantă introspecția. Aici în acest poem se observă manifestări deschise, e un fel de călătorie, unde începi să descoperi lucruri neîntâmplate, dar care parcă se desfășoară sub ochii cititorului. Interesant acest poem, e de bine, îmi place fiindcă e ceea ce mi se potrivește la un moment.

Ionuț – mulțumesc pentru intervenția ta, ai dreptate sigur că suna altfel de-ntorci o fila, am modificat și cu sa-ndes în inimi, la mine cu țesutul pare altfel, îți dă o stare de răbdare în ceea ce ai de făcut , pe când cu îndesatul… e așa cum ai vrea să spui: vrei nu vrei, eu tot îți las nemurirea, am adoptat forma ta fiindcă…. dar nu mai are importanță de ce. E bine așa!

Bine ai venit îți spun, iar muzele să te înconjoare și visul de copil să se transforme în frumoase poezii, unele spuse direct altele să-l puie pe cititor pe gânduri. Voi reveni. Mai revină asupra celorlalte texte, ultimul chiar este bun, mai are nevoie doar de-o mică intervenție.

Acel Noi nu se poate uita decât înlocuindu-l uneori, dar și atunci apare așa ca unda nopții, frumos acest poem al tău, al unei aduceri aminte cu care te mângâi. Poem plin de dragoste ascunde erotismul sub valul de cuvinte: palmele tale nu m-ating
în nici o noapte dar în fiecare noapte-a vieții mele
le simt fierbinți pe gât pe trup pe ochii mei

E aici un fel de chin al iubirii, un fel de sacrificiu: când ochii tăi în mintea mea îmi sfârtecă
stomacul c-o privire în îmbrățișarea ei

sub zarzărul bătrân din curte ce ține umbra-ntemnițată
sărbătoresc în plină zi
sălașul meu lăuntric de sub iarbă

secundele târzii se-ascund sub tâmple
n-o să te scap de astă dată
între rostiri cuminți de da și nu
la urmă tot ne-om așeza
pe frunza ruginită de la toamnă...

Semn că am trecut, am încercat un comentariu, dar nu a ieșit decât atît, adică un com. în versuri.

Să nu mă-ntrebi de ce te ucid și nu vreau să-ți văd ochii.
Știu ca te doare să respri cuvinte
prin gura ta de hârtie - Am citit azi toate cele scrise de tine, voi reveni desigur, încă nu am reușit total să pătrund dincolo de cuvintele tale, m-am bucurat foarte mult că ești tot din Iași, poate rușim să ne și vedem, de obicei noi cei din Iași ne mai întâlnim sub tutela poeziei, dacă crezi că îți face plăcere poate luam legătura. Îți urez mult succes și muzele să te înconjoare!

În fiecare vineri seara mă voi gândi la voi, vă doresc succes, și cine știe poate... voi și eu un spectator, a nu, la bar doar se consumă? O inițiativă frumoasă, care vă înalță deasupra tuturor lucrurilor. Mult succes!

Palme intoarse
ce cresc umbre
ca niste ingeri
ma privesc inedit – Aș renunța aici la ce de la cresc umbre, simplu, dar cu imagine puternică, e aici partea lăuntrică a creatorului. Convertești cuvintele în imagini.

sinistrele pajisti
fac soarele alb
sa planga cu norii
de frica furtunii - din nou cred că nu mai este necesar cu-ul de la norii. Emoția e ca o lacrimă în surâsul înseninării.

doi zmei grizonati
flutura negrul catarg
in toamna de maine
iar tu te-ntregesti
in zig zag. – iar aici acest iar tu te-ntregesti, simt aici bucuria frumuseți, știi prin cuvinte simple să realizezi sublimul, refacerea în zig zag e interesantă. Frumosul se află în orice ființă, dar important e faptul cum îl exprimi și tu o faci într-un fel anume.

Lenea s-a desprins de corp
și s-a infiltrat în canapea
în arabescurile fumului de țigară
o indispoziție urcă pe perete
aerul transpiră căldura
care se plimbă pe corp
ca un gândac
moleșeala îmi merge pe creier
printre idei letargice
pipăindu-mi gândurile
învelite în toropeală. – Starea de latență, atunci când totul din jurul tău prinde contururi halucinante, un poem ocazional aș spune eu, singura realitate din jur fiind doar căldura, care furnizează această stare, dar mai ales imboldul de a te lăsa cuprins, ca apoi să simți că trebuie să te eliberezi. În acest poem totul se bazează pe imagine. Realizezi foarte bine starea aceasta halucinantă, particulară fiecăruia. E aici o legare a particularului de universal, depășind deopotrivă haosul de armonie. Fantezia creatoare în aceast poem depășeșete limitele, aș spune că ai exagerat puțin , dar nu e rău.

Câteva particularități poate găsești o altă formă:
o indispoziție urcă pe perete
- aș renunța la unele elemente de legătură

Iată motive care mă vor face să mă retrag cât de curând definitiv de pe site, rămânând cu dragii mei prieteni de oriunde pe care recunosc că mi i-am făcut, dar care, tocmai pentru că sunt buni și adevărați, mă vor căuta oricând.

Dragul tău de mine și de toți ceilalți care îți așteaptă versurile nu stă în retragere, tu nu ești omul acela care să dea bir cu fugiții, tu ești un luptător, și aici ca și în alte părți ți-ai făcut prieteni, așa că ai datoria morală să rămâi măcar pentru ei.

Nu mă gândeam că acel comentariu al meu va avea efectul scontat, asta am dorit de la tine, să fii sincer cu ceea ce simți în poezie și mi-am demonstrat mie că nu m-am înșelat referitor la omul și poetul Adrian Munteanu (te-am provocat și ai răspuns provocării). Poetul poate să facă din frumos urâtul pe care îl întâlnim la tot pasul, poate fi sensibil atunci când inima lui e liniștită. Tu poetule, ești un alergător de cursă lungă, nu poți abandona, fiindcă abandonul înseamnă cedare, înseamnă multe, dar nu le voi spune, le știi tu mult mai bine.

Aici putem vorbi de obiectivitatea poeziei- se ajunge la confundarea peziei cu sociologia, e un fel de copie a realității. Sonetul acesta e realitatea vie, e posibil să fi înțeles un pic grești comentariul meu, dar nu-i nimic ce am vrut a ieșit la iveală

Iată motive care mă vor face să mă retrag cât de curând definitiv de pe site, rămânând cu dragii mei prieteni de oriunde pe care recunosc că mi i-am făcut, dar care, tocmai pentru că sunt buni și adevărați, mă vor căuta oricând.

Dragul tău de mine și de toți ceilalți care îți așteaptă versurile nu stă în retragere, tu nu ești omul acela care să dea bir cu fugiții, tu ești un luptător,și aici ca și în alte părți ți-ai făcut prieteni, așa că ai datoria morală să rămâi măcar pentru ei.

Nu mă gândeam că acel comentariu al meu va avea efectul scontat, asta am dorit de la tine, să fii sincer cu ceea ce simți în poezie și mi-am demonstrat mie că nu m-am înșelat referitor la omul și poetul Adrian Munteanu (te-am provocat și ai răspuns provocării). Poetul poate să facă din frumos urâtul pe care îl întâlnim la tot pasul, poate fi sensibil atunci când inima lui e liniștită. Tu poetule, ești un alergător de cursă lungă, nu poți abandona, fiindcă abandonul înseamnă cedare, înseamnă multe, dar nu le voi spune, le știi tu mult mai bine.

Aici putem vorbi de obiectivitatea poeziei- se ajunge la confundarea peziei cu sociologia, e un fel de copie a realității. Sonetul acesta e realitatea vie, e posibil să fi înțeles un pic grești comentariul meu, dar nu-i nimic ce am vrut a ieșit la iveală...

Elena - Sintagma cu munții e doar o trecere dincolo de noi, de fapt e un fel de limitare a voinței, a pierderii de sine, cred că asta cu muntele mi-a rămas de la înălțimile spre care am tins în ultimile zile și le-am atins. Dacă tu ai descoperit lirism aici la mine, e de bine, fiindcă eu personal parcă mă simțeam musafir în poemul acesta. Albastru predomină versurile mele și în alte poeme, fără să-mi dau seama foloseam culoarea cerului, aici cu precădere…albastru, e veșmântul ce-l voi purta în nopțile de dor.

Cornelia - poemul acesta s-a vrut o ușă bine zăvorâtă, privirea întoarsă de la cer spre pământ și de la ochiii tulburând adâncurile. Versurile sunt un fel de mimesis a realității. Am încercat, dar nu știu cât am reușit ca fiecare vers să-și trăiască viața proprie, apoi, să mă eliberez de toate câte m-au bucurat.

nu voi mai fi niciodată acasă. îmi voi pierde chipul în piatra cubică a orașului
îmi voi împrumuta trupul animalelor de povară
nimeni nu mă va striga pe nume
oricum
numai tu mă știai
în lume nu există dovezi despre mine
cea care puteam să fiu - Poezia ta este plină de imaginație, a irealului adus în real, distincția dintre real și ireal se face destul de greu. Reușești să convertești lumea fanteziei într-o lume a realității. Poezia ta e ca un fel de magie prin care tu revii mereu în real.

sînt născut pe trecerea de pietoni
ca un animal inventat între semafoare
primele cuvinte învățate
au fost înjurăturile de mamă ale șoferilor – cruzimea realității spuse altfel decat brutal, parcă ca o mângâiere, cuvintele învață să vorbească altfel de cum sunt învățate, spun parcă durerea lor, dar și durerea celui ce scrie. E o ca o derulare de tablouri, fiecare respiră un adevăr