Poezie
pentru că sînt născut pe trecerea de pietoni...
fragmente din Teologia rataților
1 min lectură·
Mediu
sînt născut pe trecerea de pietoni
ca un animal inventat între semafoare
primele cuvinte învățate
au fost înjurăturile de mamă ale șoferilor
exersînd arta amorului
în distribuția culorilor roșu galben verde
reptile ce-și îngroapă ouăle
în bitumul fierbinte muiat de căldură
m-aș putea considera norocos
așa abandonat printre picioarele trecătorilor
cînd mi se umplu plămînii
de noxele triumfului
foarte departe
se umflă carnea bordurilor
pe care tropăie nerăbdătoare
cohortele de cuceritori ai pămîntului
umplîndu-mă de tatuaje
pe arterele mele deschise
cuvintele toate nespuse
vor curge ca ploaia-n rigole
printre acești dansatori
cu picioare de lemn
023.354
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Gelu Bogdan Marin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 95
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Gelu Bogdan Marin. “pentru că sînt născut pe trecerea de pietoni....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gelu-bogdan-marin/poezie/196620/pentru-ca-sint-nascut-pe-trecerea-de-pietoniComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Am mai multe dureri pe care vreau să le spun pe rînd. Realitatea este cu totul altfel de cum o percepem noi muritorii. Plăcută trecerea.
0

ca un animal inventat între semafoare
primele cuvinte învățate
au fost înjurăturile de mamă ale șoferilor – cruzimea realității spuse altfel decat brutal, parcă ca o mângâiere, cuvintele învață să vorbească altfel de cum sunt învățate, spun parcă durerea lor, dar și durerea celui ce scrie. E o ca o derulare de tablouri, fiecare respiră un adevăr