Poezie
De azi mă îmbrac în albastru
2 min lectură·
Mediu
ne-am trezit dintr-o frumoasă poveste înlănțuiți la răscrucea timpului
furtuni de cuvinte nemângâiate presimt nebunia palmelor
nu mai este timp de rătăcit dincolo de munți
mânjim cu buzele un sărut firav ca floarea primăverii
răvășite degetele caută cărări ghemuite sub inimă
albastrul dezmiardă umerii curgând alene peste iubirea mea întreagă
călăreții timpului ard noaptea la culesul roadelor
ma lași să șerpuiesc singură drumul iubirii
te găsesc izvor ce susură dorinți în noapte
însetată beau cerul ochilor tăi umplându-mi inima de sfiiciune
deschidem împreună căi tainice spre fructul mușcat între timp de altul
vers pierdut în golul tăcerii peste necuvintele trupului
e noaptea labirintului e noaptea luminii
nu sunt Ariadna să te călăuzesc către cruzimea clipelor ce zboară
ci mai curând o Penelopa ce așează într-un coș doar poame coapte
fantomatice orele se colorau în albastru
din când în când ca o clipire mătasea dezgolește zigzaguri indecente
gândurile prind zbuciumul de miază-noapte colorându-l tot albastru
întind mâna să rânduiesc zorii timpului trecut
cu îndepărtatele apropieri ale orbului descoperind culori
se naște o nouă zi pe pânza de păianjen
ochii tăi rămân larg deschiși tulburând adâncurile
pierduți în zăpușeală vrem să înțelegem rostul
să îți poți pierde propria identitate pentru a te renaște din nou bărbat
imaginea ta reflectată în oglindă mă privește ca o gravură medievală
chemându-mă prin propoziții simple
tavanul și el albastru ne veghează discret
sunt eu sau doar un alter-ego proiectată dincolo de gânduri femeia-copil
poate femeia din noaptea timpurilor sau poate o formă simbolică
retrăim actul creației
tu exiști sau te-am alcătuit din întrebări încă nespuse?
mă adormi alergând de-a curmezișul zorilor
la capătul unei lumi fără anotimpuri
043.891
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Maria Prochipiuc
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 271
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 33
- Actualizat
Cum sa citezi
Maria Prochipiuc. “De azi mă îmbrac în albastru.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-prochipiuc/poezie/196700/de-azi-ma-imbrac-in-albastruComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ETETElena Toma✓de munti, marile probleme ale vietii, muntii plini de obsatcole in calea primaverii vesnice in sufletele obosite de existenta! poem construit cu sensibilitate, plin de lirismul ce te caracterizeaza...tu, Penelopa, iubitoare de albastru ales drept vesmant, asa cum si Dumnezeu a ales albstrul cerului in spatele caruia vegheaza peste noi
0
ICstarea pe care mi-a creat-o acest poem e melancolie
fara inceput si sfarsit . iubirea trebuie trăită. trecutul nu mai exista și totuși
ochii tăi rămân larg deschiși tulburând adâncurile
pierduți în zăpușeală vrem să înțelegem rostul
între vis și împlinire iubirea există, îi dăruie identitate poetei
nu sunt Ariadna să te călăuzesc către cruzimea clipelor ce zboară
ci mai curând o Penelopa ce așează într-un coș doar poame coapte
frumusețea figurilor de stil e albastră.
fara inceput si sfarsit . iubirea trebuie trăită. trecutul nu mai exista și totuși
ochii tăi rămân larg deschiși tulburând adâncurile
pierduți în zăpușeală vrem să înțelegem rostul
între vis și împlinire iubirea există, îi dăruie identitate poetei
nu sunt Ariadna să te călăuzesc către cruzimea clipelor ce zboară
ci mai curând o Penelopa ce așează într-un coș doar poame coapte
frumusețea figurilor de stil e albastră.
0
MP Elena - Sintagma cu munții e doar o trecere dincolo de noi, de fapt e un fel de limitare a voinței, a pierderii de sine, cred că asta cu muntele mi-a rămas de la înălțimile spre care am tins în ultimile zile și le-am atins. Dacă tu ai descoperit lirism aici la mine, e de bine, fiindcă eu personal parcă mă simțeam musafir în poemul acesta. Albastru predomină versurile mele și în alte poeme, fără să-mi dau seama foloseam culoarea cerului, aici cu precădere…albastru, e veșmântul ce-l voi purta în nopțile de dor.
Cornelia - poemul acesta s-a vrut o ușă bine zăvorâtă, privirea întoarsă de la cer spre pământ și de la ochiii tulburând adâncurile. Versurile sunt un fel de mimesis a realității. Am încercat, dar nu știu cât am reușit ca fiecare vers să-și trăiască viața proprie, apoi, să mă eliberez de toate câte m-au bucurat.
Cornelia - poemul acesta s-a vrut o ușă bine zăvorâtă, privirea întoarsă de la cer spre pământ și de la ochiii tulburând adâncurile. Versurile sunt un fel de mimesis a realității. Am încercat, dar nu știu cât am reușit ca fiecare vers să-și trăiască viața proprie, apoi, să mă eliberez de toate câte m-au bucurat.
0
AUSunt versuri singurale și câteva distihuri ce relatează și încropesc o atmosferă ce pare mai aproape de oniric decât de realitate. Dacă ai pune punct după fiecare vers sau distih autonom ai obține un text declarativ, cu propoziții alunecând pe multe imagini cu prelungiri retorice. Este delicat și zăvorât poemul tău. Am venit la el datorită titlului, voiam să aflu ce se ascunde în albastrul veșmintelor tale. Ale mele aveau o cu totul altă nuanță emotivă în poezia \"astăzi m-au îmbrăcat în albastru\". Într-o zi am să-l postez. Aparține anului 2004.
Sensibile interogații, consideră că am intrat doar pe vârful picioarelor să îți salut albascrul.
Cu drag!
Sensibile interogații, consideră că am intrat doar pe vârful picioarelor să îți salut albascrul.
Cu drag!
0