Maria Gold

lipește-ți palmele una de alta închide ochii taci pînă se face liniște e singurul lucru care-ți rămîne atunci cînd pierzi tot cînd ești pe ultima sută atunci cînd nu mai are importanță

Am găsit o casă în centrul orașului, poate nu chiar centrul, căci după hartă centrul e un parc plin cu animale și la propriu și la figurat. Fusesem sfătuită să nu merg singură acolo că s-au

Viața mea e ca o portocală. Iau uneori o felie și o ating cu buzele și sucul îmi curge pe bărbie și mă șterg cu dosul mîinii și devin lipicioasă și delicioasă. Alteori iau o felie și e uscată,

mamă copil army

Te urci în barcă cu mare grijă și cu mișcări încete ca să nu-ți pierzi echilibrul pentru că punctele de sprijin sunt puține. E lume multă alături de noi și curios cum azi nu-mi pasă și nu am chef

mi-e teamă să mă bucur cineva oricine m-ar prinde și mi-ar fura bucuria cu o singură notă proastă sau poate aș provoca avalanșe din munții Chugach pînă în golful de la capătul potecii care mă

mi-am învelit degetele în pansamente ca să-ți pot scrie despre ultima frontieră miracolul se apropie cercul de fier care mă cuprinde s-a rupt n-aș fi femeia aceea dacă n-aș plînge dacă

O specie de gîndaci, nu știu bine cît de latin e numele lor, așa că trec peste amănunt - numiți-i oricum- îmi amintește despre anumite lucruri care tulbură liniștea între două popoare exterm de

Nu-mi place să spun despre anuminte lucruri cum că s-ar întîmpla procentual, însă știu că o mare parte vor spune că exact așa văd și ei lucrurile. Cîți dintre noi mai avem cina copilăriei? Deci nu

acțiunea se petrece în ploaie stau și pîndesc să văd cine intră și cine iese din cadru am ales scorbura din stînga clădirii pentru că avea scrijelită o inimă cu săgeată și două nume Eu și Eu și am

goldiada gold: daniel, tu te consideri mai mult scriitor decit critic? Daniel D. Marin: eu nu ma consider nimic. goldiada gold: tu ai pasiune pentru scris, care te macina. Daniel D. Marin:

cuprind aerul de-aici în tot timpul acesta în care s-a făcut liniște barba ta țepoasă strecoară în cutia mea toracică tot felul de iubiri întîmplătoare cu tot felul de amintiri care te

privește înăuntru. mergi mai departe. treci de întuneric risipește-te. treci de limită știi exact unde te afli. prima oară în care știi unde trebuie să ajungi. cum trebuie să ajungi. de

strada o țin minte pustie cîteva dîre de lumină venind de la catedrală pe asfalt doar pantofii mei roșii îți dădeau de știre ca niște faruri stăteai nemișcat cu o haină lăbărțată pe tine nu

de cînd am plecat mama are o streașină la frunte tata o are pe mama iar împreună au jilțul de la poartă în fiecare seară cînd apune nu mi-e dor de ei dacă mi-ar fi dor ar fi ca și cum aș fi

Primesc în ultimul timp enorm de multe mesaje. Deschid unele mesaje în care sunt întrebată cu maximă seriozitate dacă mărimea contează. Mă pronunț public că mărimea contează. Poate par o

Abandonasem caietele Danielei pentru că scrisul era atît de urît încît îmi devenise imposibil să le mai descifrez. Evenimentele personale recente m-au făcut să uit cu totul de povestea ei și

nu ți-am mai scris demult s-a făcut din nou toamnă poate e timpul să facem bilanțuri locuiesc într-un oraș mare cu străzi curate copacii cad peste case iarba e tot timpul verde și nicăieri nu

o să cobor din castel cînd apune o să mă iei de mînă o să ascund în tine o singură umbră străzile ne vor primi cu asfaltul fierbinte cu praful zilei ce încă mai poartă amprenta obrajilor de

(Poetul Robert Graves spunea că muza este \"o femeie în care zeitatea este prezentă într-o proporție mai mare decît la restul femeilor\".) Picasso maestrul meu era desăvîrșit și-a pus

primul și-a înmuiat degetele în sîngele meu și mi-a scris pielea cu versuri pînă m-am uscat praf sub unghia lui acolo am devenit femeie altul mi-a scris cuvinte în aer în fiecare zi a