uneori nu-mi aduc aminte decît că am rîs

nu ți-am mai scris demult

s-a făcut din nou toamnă poate e timpul să facem bilanțuri

locuiesc într-un oraș mare cu străzi curate copacii cad peste case iarba e tot timpul verde și nicăieri nu sunt garduri

orașul e atît de mare încît încape în ventricolul meu stîng

l-am populat cu sufletele cărora le-am putut vedea adîncul retinei

e plin

e plin de tristețe și bucurie la un loc și uneori e plin cu durere

nu aștept nimic în orașul acesta pentru că zilele mi le petrec umblînd din suflet în suflet

rupînd și împărțind lor bucăți mari din mine

seara cad frîntă și încep să cresc bucățile lipsă

le ud le mîngîi le dau multă lumină

diminețile să mă găsesc întreagă

dacă m-ai vedea

ai rîde de mine

ai rîde cu hohote

mi-e dor să rîzi de mine în hohote

mi-e dor de rîsul tău cel venit din plămîni

am rîs mult împreună

uneori nu-mi aduc aminte decît că am rîs