Maria Gheorghe

valuri înalte cântă-n cer
să risipească norii cu tăceri
și plopu’ de-ndoieli

plaja să o strângă toată
în tymp cu primăveri
și inima s-o bată
într-un pahar de zări...

...limpezi ca eșarfa
în nuanțe de albastru
cu (imp):resie de țărm de mare
...și păreri

zarul galben
să cadă din hazard
în 7 ploi...

apoi...
un curcubeu
și-o mie de cocori
să facă din arcadă
o arcă pentru doi

gemeni
ai aceluiași galbenuș
de dor
în voiaju\' lui
prin
rodador

pe urme, coborând, am zis să iau cărarea de la cascadă în sus... acolo-unde-i-izvor-de-

aducere aminte
apă-sare-n
pulbere fină
durerea-n orbite

Omul

și El

să cadă
a început
în cele din urmă
pierzând sensurile

rând
pe rând
să tacă
gândurile au început

-să tremure-

căzând din ele cuvintele

................................

nu-i o variantă, e un drum de sentiment-unde
Omul cade și El din gânduri

am traversat un gând de toamnă cu țărm și dig, poate am pierdut sensurile, dar am câștigat o altă emoție... a câta, oare?!

\"- Dar pentru \"a fi\" sau \"a nu fi\" ce criterii alegi?
- Criteriul arborelui.
- Nu știu ce vrei să spui.
- Cunoști criteriul de \"a fi\" al lui Socrate?
- Criteriul Adevarului.
- Este un criteriu pentru \"a fi\"?
- Cred că mă atragi într-o capcană.
- Ai simțit bine. Criteriul lui \"a fi\" nu-l stabilim noi, ci cei care vin după noi. Criteriul arborelui este cel care face arborescența să crească spre lumină și adânc, simultan. Dacă s-ar dezvolta numai ramurile și rădăcinile, nu, arborele nu ar avea suficientă sevă ...
…………………………
Eminescu n-a existat (spune un oltean). Atunci, Pompiliu n-a fost să fie nici el. Eu nu exist, de vreme ce n-a existat Pompiliu, tata fiindu-i strănepot. Eu nu exist, deci nu gândesc. Există doar o Iubire în atingere cu Totul în Unul, multiplicat și factorizat într-o \"Plajă cu suflet\" mărginită de ierburi înalte care sprijină cerul, mângâiată, la asfințit, de umbrele măslinilor sălbateci...\" (din aceleași *Scrisori pe plajă)
...................................
În loc de prolog:
«în ale mele, lucrurile sunt un pic din ce se vede și mult din restul»

\"Pentru început, iau o pagină din manuscrisul 228 al Academiei Române, văzând în el \"pergamentul diafan\" care-mi vindecă durerea \"Arborelui sângelui\". Presimt că moartea lui Pompiliu este o crimă mușamalizată. Poate te întrebi: de ce insistă omul acesta pe acest amănunt, \"sinucidere sau crimă\"? Pentru că în acest răspuns am opțiunea lui Pompiliu pentru \"a fi\" sau \"a nu fi\". Spiritul lui e luminos, ca cel al lui Van Gogh. În plus,... e o poveste prea lungă. Păstrez câteva pasaje din \"Scrisori de la țară\" și filele pompi000.lat, pompi006.lat, ex00.lat și comug0.lat. În rest, voia Domnului...

De fapt, în problema cu Pompiliu, trebuie să lamuresc ce înseamnă \"a fi\" și \"a nu fi\"\"

(dialog din *Scrisori pe plajă, între (imp):resie și dilemă)

*Scrisori pe plajă - o realitate, o confesiune de scriitor, și mult mai mult de-atât! E atâta nespus, că \"tot\" e un rotund.

http://en.calameo.com/books/0000773334fdd980ed773

(P.S.): aș fi dorit să las aici coperta de la *Scrisori pe plajă, dar \"nivelul\" de pe scară nu-mi permite... bucurie cu al tău Cuvânt-rod să îi țină locul-vecinătate...

De la izvoare la apus, de la răsărit la cascadă, am luat la pas cărarea ce urcă sau coboară, lăsând cuvântului, cântecul din lătratul Ponnei și țipătul pescărușului... am dat de un septembrie în Rodador... când trist, când melancolic-nostalgic, mereu câștigător... un septembrie cu Alexis în jocul întâmplării ploilor... cu mir(ko) început la sfârșit de vară...

Zelkanu știe și zice: apa trece, cascada rămâne… pentru că izvorul nu seacă... fântâna lui e în inima de Piramidă...

Să mă ierte infinitele cărări, neuitate, doar lăsate pentru alte izvore... înspre aceeași cascadă... (...........)

*
* *


tu n-ai știut că gândul
aleargă-n gol și-n vis

1.ochiul

în ochiul peștelui
visele s-au așezat în medalioane

2.fereastra - luceafăr sub lună

o zi blândă începută cu un pic înainte de răsărit dusă până-n cărarea lunii
pe masă zarurile căzute pe yames de șase

3.ploi calde - yames de șase

seara-n care iar e lună după ploi și vânt
și ți-e scara cât o lume adunată-n gând

4.plouă-n septembrie

acolo
pe digul acela

5.ultima sorbitură

am așteptat să revii
cu papagalul lui alexis
pe umărul manechinului

6.ultimul chibrit

visele coapte
întinse-n Tymp
tâmple ninse
ramuri învinse
lacrimi de rod

7.miez alb

pescărușul țipă de trei ori

8.cuvântul stins

la dig
un pescar

9.jocul întâmplării –marginea

rătăceam între manuscrise
ieșisem din poveste
vaporul
lăsat în derivă
se apropia de țărm

10.alexis

am coborât scara
pe lângă măslinul sălbatec
alexis a dispărut

11.s-au zidit ușile

dacă nu intram în voiajul ăsta
unde eram eu acum
unde ar fi viața mea

12.rondul de noapte

uneori
un fir de nisip
înseamnă prea mult
o mare și-un țărm
prea puțin

13.sloterisme, zelkanisme, alexisme

papagalul lui alexis
pe umărul manechinului
din lemn de gutui

el prinsese răsăritul și eu nu
la el era senin la mine nor

14.foarte aproape

A : Ce faci, mă asculți ?
P : Lasă Alexis. Ce-a fost, a fost. De ce te urmărește visul ăsta?
A : Știi mai bine ca mine. Nu ziceai tu? Sunt zile care merită să le ținem cu noi o viață întreagă. Sunt vieți care merită să le învelim cu noi zile întregi. De-ar fi să iau doar ziua asta...

15.eram la un pas

rară pasăre ești tu sarra
și scumpe-mi sunt neîntâmplările noastre
uneori nostalgia se așează într-un corn de lună
puțin în urma ei apare și el luceafărul din nor

spune și tu ceva

16.din nerostiri

septembrie
rămâi în povestea mea

rana ta mi-a umplut portativul

(cu)

17.nostalgii...
....................

Septembrie pleacă în 7 ore și, totuși, parc-a și trecut...

... nu se stia c-Alexis va disparea cu sentimente-unde tot ce viata i-a lasat sa dea mai departe, primise el in mostenire, semn de pretuire... pentru ce (cine) va urma...

Azi, Alexis e acelasi si mereu altul

Lorsque tu m’as dit qu’en ton dedans le Tymp est l’espace pris en toute sorte de rainures et que tant d’ouvertures sont en vain et portent un prix, je croyais que tout ça ne sont que des paroles...

De la ultima ploaie, m-a cuprins un fel de «ardoare» sa aflu cam de pe unde vine Alexis... disparuse... lumea il uitase, dar iata, am dat de El in Visul (jumatatilor inegale)... am cules aceasta «confesiune», in special, pentru ca apare si Zelkanu, geamanu... si mai apare cineva, un companion vorbitor si castigator... si chiar...

\"Așa-mi zicea Alexis, când mă vedea îngândurat, aducându-mi aminte de geamănu Zelkanu și de zelkanismele lui. Unui necunoscut știi să-i pregătești momentul în care să-i zici: povestește-te, Omule! Dar când e vorba să te povestești și povestea asta naufragiază prin propria-ți melancolie, nu știi de unde să începi. Și atunci intri prin sarabanda începuturilor, care toate-ți par importante și de neînlocuit.

Alexis a fost obligat să trăiască cu oameni despre care nu știa nimic. Aceștia, pentru a-l flata, îl torturau cu povești care să-i amintească despre el înaintea dispariției lui Remy, micuțul lui peruș cu care vara câștiga cât să-i ajungă pentru tot restul anului.. Convinși că nimic altceva nu-l interesa, prietenii lui mai vechi, îi cântau la nesfârșit ce s-a petrecut în absența lui. Nimic nu-l dispera mai mult. El n-aștepta decât un singur lucru (ce zici?)...

Alexis, (același și mereu altul), dai o cafea?...\"

Ma bucura revenirile... au ceva din caldura unei amintiri care, indiferent de trecerea «verii», ramane la fel de verde...

Despre «profesore», iti spun doar ca imi pare mai mult decat pejorativ... ca si «doctore», «pictore», «poetule»... « poete » e atceva, nu crezi?... tot asa cum «Domnule Profesor» mi-aduce la masa, la o cafea, un dascal...

Crezi ca l-as astepta pe Godot, daca ti-as spune ca mi-ar placea sa scrii o poveste poetica despre «castanul meu», cel senin, parfumat si naiv… si sa-i dai o ploaie peste haina lui verde cu nervuri curajoase... o ploaie-aversa de flori, ca niste braduti roz… dinspre alb, inspre rosu(!?)...

din jurnalul celor 7 ploi

nicio ploaie nu seamana cu alta, dar impreuna sunt samanta pentru portativ-rasarit de curcubeu… visul lor(?)... sa nu le uite culorile si sa aduca impacarea seninului cu norii…

... de la ultima, pana la izvoare, sa ne amintim de Ploile tale... calde, in rafale sau racoroasele-norocoase... mereu cantatoare...

R 1 (7)

am scris data
și-am lăsat să curgă cuvintele

12 septembrie 2009

il pleut en septembre
pluies d’été en feuilles jaunes
dans la tasse de café
les sentiers sont couverts
comme les orbites d’un aveugle

la chanson se cache derrière l’aboiement du chien
ponna veut que je la prenne dans mes bras
picasso se met devant le chevalet
le peuplier secoue sa couronne
des feuilles tombent dans le vide
le lac vert est bleu aujourd’hui
les nénuphars sont boueux
.........
une pensée
comme une tentation
se couvrit
de la dernière
fumée

O 2 (6)

8 septembrie 2009

le dernier sentier
devant le premier sentier
paradoxal – abyssal – fatal

les pluies d’automne pleurent
l’histoire des feuilles sur le pavé
elles parlaient toutes en même temps
les jumeaux
le mensonge et la peur
ne naitront jamais le bonheur

la voie vers le bonheur passe par la souffrance
la voie vers la vérité traverse le bonheur
tombent des pierres vers le monastère
..............
à la pyramide quelque chose se passe

G 3 (5)

12 noembrie 2007

Și aici mi-am adus aminte de ziua când, cu amicii mei, am dat o raită printre lucrurile bătrânei. Miki a zis să le păstrez eu în ceasul dulapului de mahon, că acolo nu le găsește nimeni. E încă fericirea ascunsă între lăzi. De mâine pleacă circul. Se-ntoarce iar, la vară. Tu chiar mă ții de mână și-ntrebi în șoaptă: iară? Era de-acum cântarea în valu-n care marea acoperise plaja și depărtase zarea. Pe măsură ce el înainta cu povestea, gândul meu se plimba prin Universitatea de Vest. Credea că-i doar părere de scară și de vis, când zămislea tăcerea un cânt peste abis. Aici, în miezul clipei din ceasul cu pendul, eram iar amintirea copilului credul...
...............
Se adunau, încet, încet, în clipe, aduceri de poveri fără aripe

V 4 (4)

27 octombrie 2007

Eu ziceam să facem poza lăsând poartă doar privirii.../ Tu țineai să lași ca Tympul să-nflorească taina firii/ și din cântecul de plajă și din zarul cu zadar/ să arunci așa-ntr-o doară și când spui: tu n-ai habar!/ să dai iarăși Yames de șase și câștigul să-l reții/ pentru marea întâmplare...
.............
Ploile au rupt zăgazul și au inundat în lunci. Răsuceam firul Rafilei ajutat de șapte prunci. (Căutam o punte-n codrul ce născuse din abis. Este iarăși lună plină... și-i rotundă ca o bilă...) Steaua ta era de-acuma strălucindă-n miezul nopții și din zarul fără puncte te-ai oprit în pragul sorții...

A 5 (3)

13 octombrie 2007

De dimineață m-am întâlnit cu strigătul pescărușului. Era același cu strigătul lui Pierre când te întorceai din voiaj. Știu sigur că-ți amintești. Mă întâlniseși pe banca aceea galbenă, care ziceai tu că-i banca femeii de pe dig... Așa s-a întamplat în dimineata când am început să văd iar. Din aduceri aminte, cu gesturi de zbor sau de hașură, bucăți din mine se adunau pe pânză...
...........
Am vrut să aflu dacă ploile ajung și la far. Am luat zarurile, le-am aruncat în paharul cu pălincă, le-am scuturat să facă mărgele și-am dat un Yames de șase câștigând toată pinca. De pe umărul manechinului din lemn de gutui... te las să văd dacă știi...............

I 6 (2)

27 septembrie 2007

Bate inima grăbită ca de-o veste dintr-o șoaptă. Tu respiri din mine visul și-mi întinzi gutuia coaptă...
...........
și-ai început să cânți: ai văzut cum clipa albă se ascunse după nor/ cum părerile albastre se nășteau din spuma lor/ cum Frumoasa de pe plajă a adus cu ea deschideri/ și cum toată halimaua se întoarce în închideri/. Acum știi să lași să cânte, teiul, plopul și salcâmul..............................

V 7 (1)

14 septembrie 2007

Je prends un épi de la fenêtre pour l’essayer dans mes paumes, comme la rive essaie de voir si le temps de la moisson est arrivé. Je souffle sur la balle de blé et j’enfouis le nez dans les grains. Je sens l’odeur du pain chaud, du corps et de l’Infini. Je me laisse aller étendu sur la plage et je me réveille me sentant aimé. Depuis ma petite enfance, j’aime sortir par l’escalier extérieur, sous la pluie. Je peux dire, sans doute, que je l’ai accouché dans l’eau, Gheorghe, disait ma mère à mon père, heureuse et souriante. Rafila, c’est lui le poisson sous la pluie, disait mon père, avec un fort accent transylvain, fier de ma joie de sortir sous la pluie, même pendant des temps orageux. Je me laissais glisser sur la balustrade et, du premier étage, je sautais dans le cognassier...


Et toi, tu as une boîte en fer-blanc?...
................................................

La o cafea, toti devenim putin visatori… numai sa-i citim in urmele gandurilor… ai observat ce copac adapostea, ca o umbrela, Terasa? N-am stiut cum sa ma adresez, si-atunci, am tras cu ochiul in cartea deschisa............

M-a bucurat ca ai venit... cine sa stie, poate, la statia urmatoare, ne vom intalni la o cafea, pe o Terasa la Montréal sau la Puchenii Mari... cred ca nu te indoiesti de ce as alege eu... si, poate, imi vei «dezlega»
nodul «stingerii»...

«Nod în așteptare, între ochi și punct»

George, chiar m-a intristat comentariul tau, cand aici nu-i loc decat de bucurie… sa inteleg ca am « atentat » la demnitatea ta? George, nu-i nimic rautacios in ce am zis. Era doar un semn de «pretuire» uitat pe undeva. Iti spun o mica poveste si sper s-o iei cu « bunatate »... in fiecare an, seful meu trebuie sa prezinte sefului lui o caracterizare a «subordonatilor», care duce la cresterea salariului sau la o promovare, de mai e loc... anul acesta, seful meu m-a propus pentru cresterea salariului, dar seful lui a zis ca «propunerea» nu corespunde cu «caracterizarea», in fine... cu «evaluarea»... eu am zis sefului meu ca seful lui are dreptate, iar seful meu a dat vina pe seful lui, dar asta, doar de fata cu mine... asa ca a ramas ca-n tren... exemplul e cam mercantil, dar te las pe tine sa-l pui in alta parte...

Asa-i, Yannelis n-are nevoie de «stelute», dar semnul, cred eu, ar trebui sa sustina cerul instelat, asa cum «ierburile inalte il sprijina»... cand ti-am amintit de o «omisiune» , fie ea fara pic de importanta, te asigur ca m-am gandit doar la amprenta cu marca «Yannelis», la felul unic de a da o viata noua cuvintelor...

George, aici e pagina jucatorului de sah cu hazardul, a fumatorului de pipa, a calaretului de inorog... si nu-i mai insir, ca-ti sunt si tie déjà familiari... as vrea, totusi, sa stii ca esti una din prezentele de pe acest site pe care nu pot sa o ignor... imi place « caligrafia » ta si, nu de putine ori, ti-as fi lasat un semn, dar am zis sa mai treaca o pagina, doua... un nor... nu mi-a trecut niciodata prin minte ca ai avea sau nu nevoie de semnele mele… nu pentru nevoie le-as lasa… ci cu bucuria ca m-am intalnit cu « vorbele » tale si mi-au placut... eu nu ma pricep sa fac analiza vreunei poezii, dar pot sa zic putin din emotia pe care mi-a daruit-o...

Cu pretuire si, mai ales, sa auzim de bine

Maria

ce pot sa spun mai mult decat s-a spus aici? si, atunci, las asa cum zice Poetul, cel care renaste cuvintele, daruindu-le o noua viata... am adaugat si eu doar doua, cu modestie si cu speranta ca am pastrat amprenta celui care, cu fiecare sens, da o noua unicitate cuvantului...

de longues ombres courent dans la nuit la portée est blanche
des notes gaies et étrangères et mon rêve chaud
le lierre a amassé sur les murs une volée de grues cendrées
en errant dans le souvenir aujourd’hui et d’un temps à autre hier et quelques fois le lendemain
....................
George, am \"cutreierat\" comentariul tau si, tot cutreierand asa, asteptam sa apara o stea... ca cerul sa aiba motivul celor spuse de tine... nu cred ca-i tarziu... sa auzim de bine!

maria

dintr-o petală, încă boboc, un cântec înflorește cuvântul Poet... notele, ca un destin, coboară și urcă scara muzicală a înâmplărilor dinspre undeva-cândva... înspre bunăoară...

une bille fait la culbute dans l’escalier

... a ieșit un pas în doi
și-a-nceput să cânte pe a doua voce

... Andante,
..................
mon aveugle
commençait à voir
felul în care Ea povestea
le chaleureux petit moment

harmonies stellaires
dădeau întâmplării
le deuxième... le troisième... le septième appel
între chemări
parfum - nectar - cleștar - le feu

pe Portativul de culori...

sur l\'étagère de l\'âge - amintirile
pe plaja trupului – les amours
et Lui - La chanson
sur l\'accord d\'un pli
gând-inimă
avant et après
acum

la început anunțai ceva în \"două țigări\" apoi în \"insula de mâine\" am înțeles o eșuare... și acum le-ai pus pe bătrânele acelea să rătăcească în depou... mă întreb ce va urma?

deocamdată, pentru că mi-a plăcut cum ai reușit să spargi tăcere din ecou, rătăcind-o într-un depou, iți las și eu aici un \"ou de aur\"

http://www.agonia.net/index.php/personals/13899925/le_dernier_train
.................
apoi,
\"voi trece la pasul următor
iar acest pas
te las
pe tine
să-l ghicești\"

Am intrat printre hărți, ca într-o grădină răvășită de ignoranță… într-un loc, pus parcă deoparte pentru câteva Scrisori pe plajă, l-am auzit pe Bătrân, povestind despre Insula Aceea :

Când rănile sunt prea dureroase, factorizez între Terasa lui Herimon și templu, abătându-mă uneori pe la far, la \"casa cu numărul șaptesprezece\", pe corabia cu vise sau în caiac, vâslind spre Insula cu stuf. Acum știu că Insula Fericirii o am în mine, recunoscând-o în locurile pe care altădată le vedeam numai ca pe un țărm murdar. Mai precis, Insula Fericirii este un întreg arhipelag al durerii asumate.

Acest \"punct\" alb e \"mare\"... cât o Piramidă...
.....................................................

Azi noapte am avut un vis,
În care-un dor se rătăcea,
Și a făcut să mă trezesc,
Din ochi, o lacrimă curgea.
.................................
..........
Au fost mereu tot împreună
Poetul și cu lira lui,
Dar într-o noapte a plecat
Și și-a lăsat lira în cui.

O fi fost el sătul de toate?
Sau poate lira obosită?
Poetul nu-i, și undeva
Plânge o liră părăsită.

Poate că printre stele sus,
O altă liră și-a găsit
Și trubadur din stea în stea,
Spre veșnicie a pornit.



(George Isac, 20 Aprilie 2007, Kingston, Ontario, Canada // din volumul de poezii \"Noi si Întregul\")

... ca-i un comentariu, cu toate ca nu poti comenta un cantec… \"tu te laisses aller\"... si asa, mai apare cate o nota \"imprumutata\"... vine si se lipeste... nu-i o \"traducere\", iar maine, cine stie? sigur ca imi vor ramane \"în fereastra gândului doi porumbei (care) ciugulesc lacrimi\"... in care se oglindeste zborul \"fara cusur\" al unui cocor...

niciodata nu voi incerca sa \"traduc\" sufletul unei poezii… ma voi \"sprijini\" de cuvinte si voi asculta… cum creste…

contrar diamantului, poezia straluceste fara sa taie…

16 martie… 16:00,


ce soir
l\'amour grandit en dedans
comme une peur bleue

je tire la pipe de ma poche près du cœur
j\'y tasse l\'ancien tabac

le dé géant du destin
se met à faire des culbutes en revanche

dans la fenêtre de la pensée
deux pigeons
becquettent des larmes

le petit moment reste cloué au milieu de la nuit
le balancier saute le dernier coup