Jurnal
Luna este iar gravidă
(eram la un pas)
2 min lectură·
Mediu
Motto: într-un zâmbet de zeiță
mi-ai dat semn pentru cheiță
și-ai legat de șnurul cheii
taina tainelor femeii
în zborul tău
ți-ai adăugat ghiulele
crezând că-n aripi ai tării de foc
dar ai căzut frângându-ți doar aripa
în amnezii și-n jocuri de noroc
A : Ce faci, mă asculți ?
P : Lasă Alexis. Ce-a fost, a fost. De ce te urmărește visul ăsta?
A : Știi mai bine ca mine. Nu ziceai tu? Sunt zile care merită să le ținem cu noi o viață întreagă. Sunt vieți care merită să le învelim cu noi zile întregi. De-ar fi să iau doar ziua asta...
ieri ne schimbaserăm locurile?... eram la un pas... tocmai de acea ziceam atât de aproape... un amic nu mă recunoștea-n cântecul întâmplărilor... e locul în care persoana este sămânța iar personajul este rodul... sau mai exact autorul e ghinda... iar personajul este stejarul... spune și tu ce altă asemănare există între ei alta decât că i-a legat lumina apa pământul și cerul... vântul ploile și seva... așa că-mi pare rău de fiecare dată când cineva-și bagă coada și încearcă să-mi dovedească cine-ar trebui să fiu... altul decât cel care sunt... că știe el ceva mai bun pentru mine...
tu ce mai faci... dar fără ascunzișuri... am visat astă noapte că eram în fața vitrinei cu manechine și-a apărut alexis... a venit furios la mine și mi-a zis:
nu poți să scoți nimic de aici?
cu cine filmez eu astea:
1. ai întins spre mine bricheta
ca cea pe care alexis o purta-n vestă;
2. iau foaia nescrisă
îndes în ea tutun de pipă
răsucesc de-o țigară
și-i dau foc;
3. papagalul lui alexis
pe umărul manechinului
din lemn de gutui?
P: n-am uitat... azi e mult mai bine ca ieri... și ieri a fost o zi minunată...
același și mereu altul... m-am luat cu vorba și lumea-i grăbită... cafeaua încă n-am făcut-o...
lasă treacă clipa lungă care-a copt în tine rod
și cotește spre poveste caroiajul dintr-un cod
Luna este iar gravidă s-a atins de Infinit
și în umbra ei se vede tot ce astăzi n-ai iubit
Constanța, 28 septembrie, 2009
022733
0
\"Așa-mi zicea Alexis, când mă vedea îngândurat, aducându-mi aminte de geamănu Zelkanu și de zelkanismele lui. Unui necunoscut știi să-i pregătești momentul în care să-i zici: povestește-te, Omule! Dar când e vorba să te povestești și povestea asta naufragiază prin propria-ți melancolie, nu știi de unde să începi. Și atunci intri prin sarabanda începuturilor, care toate-ți par importante și de neînlocuit.
Alexis a fost obligat să trăiască cu oameni despre care nu știa nimic. Aceștia, pentru a-l flata, îl torturau cu povești care să-i amintească despre el înaintea dispariției lui Remy, micuțul lui peruș cu care vara câștiga cât să-i ajungă pentru tot restul anului.. Convinși că nimic altceva nu-l interesa, prietenii lui mai vechi, îi cântau la nesfârșit ce s-a petrecut în absența lui. Nimic nu-l dispera mai mult. El n-aștepta decât un singur lucru (ce zici?)...
Alexis, (același și mereu altul), dai o cafea?...\"