Magdalena Dale

Multumesc mult!
Frumos text, parca este o continuare pe care eu am pierdut-o undeva prin suflet si o regăsesc in rândurile tale...
Păsările noastre cad mereu prin intuneric și prin lumina, așa cu aripile frânte, fără a-și putea înfrâna dorința de a zbura și în suflet cu amintirea tristă a zborului frânt!
Cu drag,
Magda

Din nou am descoperit sensibilitatea ta, deosebită!
Descântecul asta în care vrei să fii orice numai să-i stai în cale, să se împiedice de tine, ca să te poți contopi cu el, mi-a mers la inimă...
Floarea albastră este simbolul speranței care nu moare niciodată și îndoiala \"de-o vrea\", cele două laturi ale unui sentiment!
Ești o zeiță în mână cu spada versului vivace, dar dincolo de asta se ascunde o sensibilitate cu un parfum aparte...
Este norocos cel ce ți-a atins sufletul și l-a făcut să tresară atât de frumos...

Tot ce știu, este că nu știu nimic, parcă așa spunea un om învățat, conștient de ceea ce reprezintă în lumea asta mare și de ceea ce nu poate asimila ca și cunoaștere în timpul terestru ce i-a fost dat!
Mi-au plăcut imaginile pe care le creezi, parcă văd lumea mergând ca pe roate, fără cusur și cu o indiferență inconștientă față de tot ce reprezintă un atom mic - omul acela mare care este doar un pitic...
Este adevărat că pe drumul cunoașterii realizezi că este aproape imposibil să ajungi la capăt, dar ce călătorie frumoasă și doar datorită ei ne deșăvârșim ca oameni și devenim \"omul mare\" ce PARE doar un pitic!

Incerc să-ți răspund în stilul tău, cu toate că nu mă prea prinde....
O sirenă călătoare
Tocmai a ieșit din mare
Ce ciudată-asemănare
C-un Icar pârlit de soare
.........................
Marinaru-a auzit
Cântecul abia șoptit
Dar de vrei să treci o mare
Nu-i deajuns o deghizare!

P.S. - Mulțumesc pentru trecere și pentru sfaturi, recunosc că nu sunt o împătimită a ritmului unei poezii și îi caut mai mult sensul!

\"Fericitul\" este un vis, un ciob de sticlă transformat din nevoia de dragoste, așa cum razele de soare când îmbracă un ciob de sticlă în mantia lor îl face să pară de la depărtare un vis...altceva decât este! Apropierea îl dezvăluie așa cum este - un ciob de sticlă, și asta doare...
Dacă îți poți privi visul în față ești o fericită, chiar dacă uneori doare, gândește-te cum este cealaltă alternativă, să întinzi mâna după ceva care....sunt sigură că ai înțeles!
Cu drag,
Magdalena

Nici nu are rost să mai comentez...
Tocmai mă gândeam să scriu ceva despre feluri de a iubi, dar am ezitat și ai apărut tu cu \"Iubim mereu în altă parte\", așa că mă bucur că nu am făcut-o, nu aș fi reușit să scriu în felul tău....În final cred că iubim DRAGOSTEA sub toate formele ei existente, dar atunci când ne dezamăgește nu poate lăsa loc urii, poate durerii, dar tot iubim chiar dincolo de durerea noastră! Știu, se spune că granița dintre ură și iubire este foarte subțire și ușor de trecut, dar nu cred, sau cel puțin eu una nu aș putea să urăsc ce am iubit, indiferent de cât de dezamăgită aș fi, SUB NICI O FORMA!
Fac din dezamăgire și iubire un altar în interiorul meu și mă închin lor, fericită-nefericită că am unde mă retrage pentru a visa....
Cu drag,
Magdalena

Ai dreptate, Ela, am recitit finalul și mi-am dat seama că apele NU CUNOSC mersul rădăcinilor pe josul neumblat al firii, deci nu au cum să pătrundă acolo...
Îmi pare rău că mi-a scăpat nuanța asta și îți mulțumesc că mi-ai atras atenția, mi-ai alungat tristețea și ai deschis ușa speranței....
Cu drag,
Magdalena

Ai dreptate: \"înghețat-au
uneori corolele, alteori surcelele
niciodată culori înfrunzite.\"
Cum să înghețe? Altfel cum s-ar mai scrie poezia?!
Ori cu ce s-ar hrăni și ar respira copacul tău(păsări, stele căzute, sori alunecați)el TRÃIEȘTE frumos prin poezia ta, chiar dacă \"nu-și află rădăcinile\" și poate ăsta este cel mai important lucru!
\"apele nu cunosc mersul
rădăcinilor pe josul
neumblat al firii.\"
Finalul ăsta trist mi-a amintit de neputința noastră în fața \"apelor\".
Cu drag,
Magdalena

Cine nu iubește mare din el și din afara lui, nu merită iubit, dar dacă ar fi invers, unde ar mai fii poezia năvalnică, plină de dor?
Cocorii se vor întoarce și pata lor roșie de pe cap este semnul iubirii pentru marea ta, și atunci destinul frânt se va întregi...
Cu drag,
Magdalena

Să îți găsești \"fericirea lăuntrică\" dăruind mereu și distrugând \"măsurile și cântarele\", foarte generos și aproape ireal de frumos!
Bun venit, \"prințului indian\" care de data asta s-a așezat la masa de joc a poeziei!

Să nu-ți fie cu bănat,
Dar din nou m-ai cam mirat,
Epigramă ai visat
Și iubirea ai ratat!

Ce legătură este între iubire și ură? Scuză-mă, dar nu prea înțeleg... Când iubești, chiar dacă nu mai ești iubit, nu poți sub nici o formă să urăști ceea ce ai iubit! Încerci să uiți și mai presus de orice, ierți, deoarece iertarea este un exercițiu al iubirii! În rest ai dreptate, fără sentimente, viața omului nu prea are rost...
Ca simbol al dualității în care se zbate viața noastră: da și nu, viață și moarte, certitudini și îndoieli, accept și ura legată de iubire, dar altfel....

Mulțumesc de invitație, Ela! Am intrat mereu pe pagina ta, chiar dacă nu am lăsat mereu un semn, uneori mi-am contopit lacrimile cu marea ta și am uitat în felul ăsta de partea dureroasă a eului meu! Da, avea dreptate Ramon Gomez \"iluzia de a te intilni cu tine insuti\" este arta și în cele din urmă chiar viața, dar ce iluzie frumoasă, iar când are loc întâlnirea ce foc de artificii care ne mai luminează pentru o perioadă cerul existenței noastre...
Cu drag,
Magdalena

Cîteodată, inutil noaptea picură luna în soartă, deoarece încalecă Neptun pe valul destinului, înfiorând orizonturile feminine a căror esență tu ai redat-o prin simboluri atât de frumoase...
Mistralul șuieră de cele mai multe ori peste existența noastră cotidiană și atunci ai dreptate, navigăm fără busolă, iar Cronos nu ne așteaptă, înghite secundele reci care defapt sunt existența noastră! Am zâmbit la sfatul tău de a nu rosti numele lui Lorelai, înseamnă că mai rămâne o speranță ....
În cele din urmă Eol își face datoria chemând același destin, la același festin....
M-am pierdut printre simbolurile tale, uitând pentru o clipă de realitatea cenușie zilnică!
Mulțumesc pentru această evadare,
Cu drag de marea din tine și din afara ta,
Magdalena

În primul rând mulțumesc pentru apreciere!
Comentariul tău m-a făcut să-mi dau seama că pe acest site nu prea am întâlnit creații care să elogieze fericirea... și atunci mă întreb dacă Titu Maiorescu avea dreptate când îi recomanda lui Eminescu suferința pentru a putea scrie,și iarăși mă întreb dacă Eminescu ar mai fi fost ceea ce este fără această suferință! Probabil că da, talentul lui este prea mare și tematica lui nu tratează numai suferința cu toate că ea transpare parcă mereu în orice vers, prin parfumul melancolic inconfundabil al poeziilor lui.
Cum am ajuns la Eminescu? Nu mai știu și nu mai contează, probabil este prea târziu și orele serii aduc cu ele melancolii și vise despre poezii...

Cînd s-a împărțit necazul
Ai fost pe-aproape,
Când s-a împărțit norocul
Ai fos prea departe!
Ce coincidență mare,
Merg și eu în căutare?

Nu trebuie să fii poet, este suficient să fii SUFLET și atunci ai parte de toate \"neplăcerile\" pe care le-ai enumerat tu...
Dar dacă ești SUFLET, oare nu ești fără să vrei poet?
M-ai pus pe gânduri...
\"Cert e că...,ei bine,nu,nu sunt poet...;sunt doar un fel de grădinar...\" - ești un fel de grădinar, deoarece doar desenezi pe hârtie flori frumoase, dar chiar dacă sunt o reprezentare palidă a realității, au forța de a o evoca și uneori sunt singura consolare în fața cenușiului cotidian
Cu multă simpatie,
Magdalena

|

Nu l-am pus la proză deoarece mi-a fost teamă, mi s-a părut prea sărăcăcios pentru a fi încadrat acolo și nu știu \"mai bine\" cum spui tu, deabea învăț și caut forma în care să mă exprim mai bine....
Da, intuiția nu te înșeală în privința zodiei!
Si iarăși ai dreptate, are el racul clești și i-a folosit, dar numai pentru a reuși să supraviețuiască, mai mult se pare că nu i-a fost dat să poată!
Totuși nu numai apropierea de zodie m-a determinat să aleg racul, ci pasul acela înainte și doi înapoi, tatonările pe care le face când înaintează, adaptabilitatea (poate trăi și pe uscat), și apoi când vine valul destinului peste el, cu ajutorul cleștilor, găsește el ceva de care să se agațe ca să supraviețuiască!
Iți mulțumesc că ți-ai adus aminte de mine și mă bucur dacă ți-a plăcut textul!
Licuriciul a căzut în mare, marea este doar lumea în care trăim, cu toate frumusețile și pericolele ei, de fapt asta este analogia la care m-am gândit și poate nu întâmplător lumina licuriciului l-a inspirat pe racul captiv în propria lui soartă!
Cu drag,
Magdalena

Mulțumesc de observație. Voi fi mai atentă altă dată!
Observația nu este răutăcioasă, este binevenită și nu am nici un motiv să fi greșit în acest fel, doar un pic de neatenție, care spre stupoarea mea s-a repetat!

Când se va trezi copila, nu uita să o pui să adune perlele neculese în scoicile neșterse de valuri, ca să ne mai desfătăm și noi cu frumusețea lor!
Ai reușit oare să înclini balanța singură în pântec și să ignori \"gâlceava\" ielelor-stele?
Sare-dulce și fiorii reci cu zbaterea fierbinte, contraste care dau dramatism versului și esență.... doar viața cuprinde în ea mereu aceste contraste, sub toate aspectele!
Gândurile în nisip și nisipul într-o scoică, care într-o bună zi va scoate o perlă! Nu toate grâunțele de nisip se pot transforma în perle, și tu ești o norocoasă din punctul ăsta de vedere...
Balanța, cred totuși că a înclinat-o altcineva, când a hotărât sâ-ți dea harul de a te putea exprima atât de frumos!
Iubesc marea și chiar m-am gândit la ea sub forma unei analogii și mai ales la miile de scoici care așteaptă să fie deschise pentru a-și putea etala eventualele perle, dar nu am găsit un mod de exprimare care să merite a fi etalat (și așa consider că m-am pripit cu tot ce am postat până acum, dar din greșeli învățăm....)
Cu drag,
Magda