Poezie
Datorii reciproce
1 min lectură·
Mediu
Datorii reciproce
În clipa în care te-am cunoscut
Am distrus toate măsurile și cântarele,
Deci gesturile, gândurile, faptele
Nu mai pot fi măsurate și nici drămuite.
Ce fericire lăuntrică să dăruiești mereu,
Fără socoteală, știind că vistieria sentimentelor
Niciodată nu se golește; ca un prinț indian
Îți învălui gesturile și privirile
Neînchipuit de frumoase și îmi place
În egală măsură să rămîn dator,
Oricât aș plăti să rămînă o marjă,
Oricât ai plăti să mai fie ceva
De pus pe plușul verde al mesei de joc,
De la care ne ridicăm pe rând
Datori vânduți unul altuia.
Cât de mult avem nevoie de această datorie
Perpetuă, reciprocă
De care încercăm să ne achităm cu tandrețe
În fiecare zi, dar pe care
Nu o plătim niciodată
20 ianuarie 2005
023022
0
Bun venit, \"prințului indian\" care de data asta s-a așezat la masa de joc a poeziei!