Poezii

In fiecare frunză eu găsesc, Cu botul rece al ciutei, pe cărare, Urzeala din covorul românesc Ce-si laudă culorile la soare. E-o laudă a semnului nescris, În brumăriul mărului domnesc Ce pare

Ascunsă ți-e privirea neînțeleasă Și înțelesul ei de nepătruns, Dar de mi-o dărui pe nepusă masă, Îmi e cu prisosință de ajuns.

Și m-am întors la tatăl meu păstorul Ca să mai sorb un dram de-nțelepciune Căci prea devreme m-am zvârlit în lume Și prea-ndrăzneț și ‘nalt imi fuse zborul Din stâncile mândriei prinse-n ceață,

Azi noapte a venit stăpâna Și stele i-am mâncat din poală, Ea, dezmierdându-mă cu mâna, Eu m-am trezit ca dintr-o boală Și fără să îmi cunosc vina În față-i am îngenunchiat Un semn doar mi-a

Datorii reciproce În clipa în care te-am cunoscut Am distrus toate măsurile și cântarele, Deci gesturile, gândurile, faptele Nu mai pot fi măsurate și nici drămuite. Ce fericire lăuntrică să

N-ai vrea să ne culcăm pe sub țărînă Ca șerpii adormiți de prima brumă Și patimi vinovate și ghidușe Să înfrățească iarba cu brândușe? Deasupră-ne să ardă-n focuri stranii Poteca foșnitoarelor