Magdalena Dale

O furtună îngrozitoare a aruncat un rac pe un țărm de mare. Prea lovit de furtună, racului i-a trebuit un timp până s-a trezit din impactul brutal. Între timp marea se liniștise, iar cerul nu mai era

De ce mă sigilez în mie Și mă întunec într-un cuib al meu? De ce moartea se arvunește trăind? De ce simt ca o piatră Plânsul meu ce nu se vede? De ce sunt o baltă de întuneric, Iar la nunta

M-ai găsit pe aripile sunetului În cadența visului de arabesc. Fiecare notă îmi dezvăluia sufletul Rănit de atâta frumusețe... Plângea întreaga mea ființă, Sufletul pierdut printre

Când l-am văzut în capela rece, palid și de nerecunoscut cu masca durerii împietrite pe față, am cerut sufletului să-mi amintească de el așa cum îl cunoscusem pe drumul vieții..... Era un clopoțel

Când terminăm de parcurs o filă din cartea viețíi și suntem obligați să punem punct, globul de cristal al sentimentelor noastre se sparge! Cioburile se împrăștie și vor fi călcate în ritm cadențat

Un rac oarecare s-a trezit aruncat în mare ..... Marea avea multe lucruri frumoase, dar și periculoase! Ca să scape de valurile mării și ca să învețe să înoate mai bine, a încercat să intre tot mai

Îmi amintesc de tine, Când mă gândesc la mine Și tot ce a însemnat Sentimentul tău curat. Nu prețuim ce avem Conjugăm doar verbul\"vrem\"! Te caut neîncetat Cu un strigăt

Globul de cristal dăruit, Prea puțin prețuit, Îndelung îndrăgit, Tinerețea l-a năruit! În zadar îl jelesc, Nu îl mai regăsesc, Îl caut, de atunci, neîncetat, Până la sorocul ce mi-a fost

De când ai plecat Am tot încercat, Să pun lacăt greu, Pe sufletul meu! Să nu mai las să intre Atât de multe cuvinte În camera mea de visare, În care acum nu mai e soare Te aștept în

Când ai mintea ascuțită, Alții trebuie sa-ți spună. Dar dacă e mai tocită Ascute-o, să fie bună.

Unde se duc, de unde vin și cine sunt? Toate aceste amintiri, cu parfumul ciudat de primăvară? Am scăpat ghemul jos și-acum se desfășoară În seara pustie de toamnă...... Unde se duc, de unde

Dragostea mea e Universul Nemărginitul infinit Al legilor perfecte Ce nu se schimbă niciodată. Când mă uit la Soare Mă întregesc cu globul lui fierbinte Și știu că mă dăruiesc Celui ce mi

Mi-e rușine cu mine Că am crezut în tine Și gândul curat, L-am transformat, în păcat! M-am ridicat în picioare, Am vrut să fiu tare, Și am devenit un semn de întrebare Peste lume

Eu sunt, ce sunt! O strună și un cânt! O lacrimă de dor, Langă flori care mor, Un strigăt disperat Peste lume aruncat Intr-un cuvânt Doar un Om din pământ!