LUMINITA SOARE

Julie, Oronte, domnul de Pourceaugnac. JULIE: Tată, am auzit că a sosit domnul de Pourceaugnac. Inima mea ar vrea să-mi spună că ar fi deja aici. Ah, da. Ce bine arată, ce mult îmi place ținuta

Am o slăbiciune bolnavicioasă,de a căuta prin arhive, ca prin podul buncicilor, tot felul de marunțișuri, care, poate că, nu mai folosesc nimănui. Dăunezi, un prieten de suflet, mi-a adus din

Lucette, Oronte, domnul de Pourceaugnac LUCETTE: (costumată ca o italiancă provincială, cu accentul unei italience) Oh, oh, oh,ecco, aici ești finalmente porco de canino, de ce apare tocma acuma

Maica Lenuția, Sacre-Coeur, părintele șvab Peter Karel, diavoli costumați în costume extravagante de culoare roșie, combinate cu pelerină neagră. Este noapte, s-au aprins lumînări numai în cadrul din

Domnul de Pourceaugnac, Sbrigani. DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Oh, sînt terminat. Ce tortură cumplită. Ce oraș blestemat! La fiecare colț te așteapă bandiți. SBRIGANI: Ce spuneați domnule? Ce vi s-a

Farmacistul, cîntăreți, arlechini, domnul de Pourcegnac. FARMACISTUL:(cu o seringă și un clistir în mînă):Acesta este leacul, domnul meu, un lecșor, un scopșor, pe care va trebui să-l experimentăm

Sbrigani, medicul. MEDICUL: Acest individ a avut nerușinarea să întrerupă terapia și să nu respecte cura prescrisă, pe care abia o începusem cu el. SBIRGANI: Cred că este propriul său dușman,

Aura, măicuța Lenuția, măicuța Sacre Coeur, Isus, mai mulți călugări și preoți, un secretar care notează ceea ce Aura, arhitecta orașului dictează. Scena se petrece în prima încăpere a bisericii,

Uvertură La ridicarea cortinei,ee văd în prim plan un elev: elevul maestrului de muzică, stînd la o masă și încercînd să compună, îngînînd pe niște versuri improvizate, o

Isus, apare într-o lumină tulbure la fel de grotesc, ca în celelalte scene, tragic și comic. Este îmbrăcat într-un costum gri, rupt. Este tuns scurt, pe cap are o șapcă gri, cu cozoroc. În picioare

Prins în evantai de soare Ești lumină și culoare Ești beteală selenară Prinț albastru de cerneală Cînd aici cînd mai departe Peste-o cale și jumate Cu un orizont mai sus Înspre cerul din

Sbrigani, Oronte SBRIGANI (în constum de elvețian, cu barbă falsă ) Excusami-sunt uno straino în această regione,, puteți pentru ca să spuneți la mine unde eu un locșor pentru înoptare

Aura, Părintele Nicu, Părintele Nicolae, Părintele Carel, măicuțele Sacre- Coeur, Lenuția, Ana și Isus. Scene filmate într-o biserică ortodoxă dintr-un sat. În film, biserica trebuie să fie una

Dintr-o iubire-ntreagă, Verigă a perechii, Un numitor comun Rămîne-n cartea vieții, Pentru că, fiecare Lui însuși este singur. Rămîne fiecare Pîn\' la sfîrșitul său Mai singur decît

\"Expresia ei de copil, Chipul acela prelung, ușor asimetric apropiat de ochii mei... și cuvintele mele mirosind a țigară\" (Victor N.Dragu.Hai-ku) Învălmașite printre lucruri

ău.)

Era noapte.Bestia plecase, mă lasase singură acolo printre cadavre și șobolani. Nu-mi mai era frică, învățasem să-mi stăpînesc teama , lucrînd zile și nopți alături de el, la patologie. Mă gîndeam

Așa s-a întîmplat să trăiesc cel mai cumplit vis din viața mea.Mă împidicam de tot felul de obiecte mărunte,era întuneric și nu puteam să ajung la ușă.Inima îmi înghețase de emoție.La un moment

Nu vreau să-mi exteriorizez acea parte din mine, care rămâne chiar și bunului Dumnezeu ascunsă. Nu vreau să încep cu o introducere din "Amintirile din copilărie" ale lui Creangă și nici cu "...a fost

Căutam o țară ciudată Între răsarit și apus, Peste-o mare incdendiată Undeva între flux și reflux, Cautam un suflet de-adus Răstignit pe cadrane dințate, Să-l aduc din trecut spre acum, Pe

Mă treceam lent, prin ani Cu ierni lungi, liniștite, Cu cețuri peste ghețuri Și demnități sfîrșite La margine de-oraș Într-o casă imensă Trăiam uitat de lume Într-un nord ne-nsemnat. Verile,

Iubirea-i moartă De.acum nu le mai este teamă Sunt perforati numai de liniști. Ura lor este- atît de calmă Plânsul s-a transformat în rîsuri. Iubirea-i moartă, este vidă Purtată-n vînt de

Azi am trait pe propria mea piele, ceea ce a trăit Corneliu Coposu, cînd a fost huiduit de mineri și de dușmanii democației. Mi s-a retras dreptul la cuvint, nu mai am voie să scriu nimic pe

A nins cu-atîția morți în iarna asta! Pe buze mi s-au cumințit Răceli de trupuri ancestrale Ale cuvintelor de nu s-au mai născut, ci s-au murit. A nins cu fluturi peste sînge Și oasele s-au