Lory Cristea

Ieri, poștașul mi-a adus un plic O scrisoare mică, albă Pe care mi-a întins-o zâmbind Nu așteptam nici un mesaj de nicăieri Așa că l-am întrebat de unde era... Mi-a spus că era o

Am visat mult zilele acestea, pentru că am avut timp, în sfârșit, să dorm și eu ca lumea. Subconștientul meu s-a plimbat de nebun prin diverse locuri unde, m-am gândit, că ar exista posibilitatea să

Paște fericit!, pentru voi toți! Lumina să fie printre noi!

Zdrobește-mi inocența în praful de pe stradă Culege-mi de pe buze și ultimul senin Ai însă grijă mare, ca nimeni să nu vadă Că-mi furi și visul ultim, nefericit suspin. La scara vieții mele secunda

Mi-am băgat mâinile adânc În lutul care mă-mbracă Scormon febril, cu ochii deschiși Ochi crescuți în fiecare deget Nimicul se-așează pe scaun Dincolo de cenușiul ferestrelor

Mi-am băgat mâinile adânc În lutul care mă-mbracă Caut febril, cu ochii dechiși

Andrei se uită la ceas: aproape două spre dimineață. Își luă bagajul și se-ndreptă spre grupurile de taxiuri. Spera să mai prindă câteva ceasuri de somn până dimineață. Călătoria la Nantes fusese

Tare-i amărât nea Gică Spunând primarului Sache: - Când fu Tache, nu fu Tică, Când fu Tică, nu fu Tache!

Aprilie mă cheamă să urc cărări în munte E vremea să mă scutur de vechile-amănunte În sânge mi se-așterne un văl de-amenințare Ce-mi duce pașii singuri spre desprimăvărare. Fac pact cu orice

Și ce dacă-nchid ochii în fața oglinzii? Și mă dezbrac în fața cărților mele vechi Privirea ta a devenit un discurs Care-mi spune neîncetat Să renunț la ruga mea Cu ochii îngropați în pământ În

E simpatică cerneala cu care am scris Pe mâneca apusului bleu-violet Dar tu știi ordinea cuvintelor Care se zbenguiesc în lumina difuză Ca niște bobițe perlate, roșu aprins Cochetezi cu ele

Te-am ascuns de ochii lumii În liniile palmelor mele Și te las să asculți Cum mă spovedesc gândurilor Ești ca o escortă nevăzută Ești aici, te simt Atunci când în eprubeta destinului Mi se

Ne pâlpâie-n fereastră blând apusul Se-nchină mama candelei aprinse Și-și trece din icoană-n gând Iisusul Ce ține, către ea, mâinile-ntinse. E-atâta pace-n ruga mamei mele, Că-i văd nădejdea

În liniște de liliac alb Despletind mirosuri pe vise pierdute Iubirea mă pupă apăsat pe gură Căutând o poruncă în mine Mi-e dor de atâta drag Cât nu mi-e dat să am Mă cern peste tine În blânde

Dormi cu capul pe visele mele Golite de spaima neîmplinirii lor Te-a trimis timpul s-aprinzi stele În sufletul ce-mi picură vin Peste buzele lacrimilor tale... Am rupt filele din calendar Și-am

În Le dossier Napoleon, Jean Burnat spunea următoarele:,, istoria trebuie să-l apere contra lui însuși, prea bine drapat în giulgiul de la Sf.Elena, contra biografiilor de o mioapă tandrețe, contra